duminică, 30 noiembrie 2014

Respectul față de mîncare

Cum cugetele erau foarte săritoare și săreau ca mingea din colțul mesei, mai mult ricoșee, Iftode fu pus, din nou în fața cugetului împlinit. Era dolofan, bucălat, cu o atitudine generală de cumsecădenie un pic superioară și cu manifestări placide, dacă n-ar fi fost blajine. Se confruntase cu multe cugete, dar unul ca ăsta nu mai avusese. Era atît de dolofan, încît nu-și dădea seama cum de avea loc în capul lui, că nu avea capul mare, iar mintea, nici pe ea nu o știa extraordinar de încăpătoare.

Fiind mai măricel decît altele, lui Iftode i s-ar fi părut normal să-l fi observat înainte de a se instala în fruntea cozii cugetelor care așteptau la rînd. .... și ce mai rîîînd! băgă el de seamă... se adunaseră la cugete în mintea lui de nu mai aveau loc pe un rînd simplu, așa că se puseseră pe un rînd complicat, răsucit ca o buclă a lui Moebius și, în același timp, împachetat ca un drum de munte, numai coturi și curbe. Dar, cum - necum, dolofănelul ajunsese în față și acum, dacă tot ocupase partea anterioară a minții lui, stătea acolo, ca un fel de protest apăsător, calm și extrem de hotărît.

Și cînd muncea din greu în secție, scoțînd din mîinile lui, dulapuri, unelte și diferite materii prime scule și matrițe și cînd se odihnea, de obicei duminica și în zilele de sărbători legale, Iftode trebuia să mănînce. Această trebuință a mîncatului i se părea că este ca o privire de șarpe îndreptată spre o broască: fermă și inconturnabilă. Orice încercare de împotrivire era sortită eșecului. Așa cum broasca rămîne înțepenită, așteptînd cu un fel de extaz mistic să fie înghițită întreagă și digerată în mațul lung al șarpelui, așa și trebuința de mîncare îl privea în ochi pe Iftode, îi învingea cerbicia și-l conducea către mîncare. Pe care o mînca.

Aici era ceva, oarecum, în neregulă, fiindcă el văzute broaște mîncate de șerpi, dar nu văzute care să stea mămui, privind în ochii șarpelui și așteptînd înghițirea. El văzute broaște mîncate și broaște care săreau din fața șarpelui, dîndu-i cu tifla și noroi în ochi. Dacă l-ar fi întrebat cineva, ar fi spus că, după părerea lui, broaștele mîncate erau fie neatente, fie mai fraiere decît ălelalte, care săreau la o distanță sigură. Dar fiindcă nimeni nu-l întreba așa ceva, nu spunea nici că atunci cînd mînca el, dominat de trebuința mîncatului, se purta exact ca broaștele care nu săreau din fața șarpelui.

În sculăria-matrițeria în care lucra, programul de lucru era făcut după orele la care se mînca, acasă programul era făcut tot după orele la care se mînca. Munca cîmpului era făcută tot după programul orelor la care se mînca. După părerea lui, ca și înainte de părerea lui, asta însemna că ceea ce contează cu adevărat în viața omului este mîncatul și cu cît omul respecta mîncatul mai mult, cu atît omul devenea mai dolofan, cum era cugetul care se cugeta chiar acum în mintea lui Iftode.

Respectul față de mîncare mișcă mîna stîngă a lui Iftode, care se băgă în buzunarul pufoaicei și începusă să bodicăie pe acolo, cautînd și, în cel din urmă găsind, niște fragmente de covrigi, cîteva jumătăți de alune, niște semințe de floarea soarului întregi și două dropsuri mici, cu aromă de fructe, învelie în celofan răsucit la capete. Mînca găsise toate acestea, iar acum le zornăia în căușul palmei, așteptînd să vadă cum se va raporta în continuare la respectul față de mîncare.

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Mașina de spălat mănîncă ciorapi

O cumpărase cu mîinile lui și cu muierea. Adică, muierea fusese acolo cînd cumpărase mașina de spălat și se întorsese cu el acasă. Muierea. Mașina de spălat nu se întorsese fiindcă doar venise, plecînd din magazin. Muierea alesese mașina, că doar ea o folosea cel mai des. Ea știa cum se învîrtește, cum încălzește, cum spală. Pe el îl lăsase să aleagă nuanța de alb a mașinii, iar el alesese un alb obișnuit, care să reziste la condiții obișnuite dintr-o baie obișnuită.

Muierea se învățase imediat cu mașina. Era ca și cum mașina ar fi fost făcută de ea, nu de fabrică. Nimerise de prima dată cantitatea exactă de rufe, așa încît nu punea nici mai multe și nici mai puține. Potrivea temperatura cea mai potrivită pentru apă, așa încît rufele să nu se coloreze și nici să nu se decoloreze. Chiar și mașina se obișnuise cu muierea. Dacă se apuca el să pună rufe la spălat, fie nu se închidea sertarul de la detergent, fie se aburea geamul de la cuvă și el nu mai reușea să vadă cum  se răsucesc și se încîlcesc rufele între ele, fie cine mai știe ce se întîmpla. În schimb, cînd mașina era folosită de muierea, ușa cuvei se deschidea sigură, butoanele se apăsau și se răsuceau fără zgomote suspecte, clăbucul de la detergent avea densitatea normată și puterea de curățare adecvată.

Dar supărarea lui nu venea din tratamentul discriminatoriu la care era supus de către mașina de spălat. Nu venea nici de la interdicția de a o mai folosi, decretată de către muiere și nici măcat de la sunetul tropăitului mărunt făcut de picioarele mașinii de spălat turată la maxim pentru stoarcere.

El era supărat fiindcă mașina de spălat mînca ciorapi. Mai exact, mînca doar ciorapi de-ai lui. Prima dacă cînd văzute ciorapi desperechiați, crezuse că îi rătăcise muierea. Muierea îi răspunsese că ea pune în mașină tot ceea ce este în coșul de rufe, iar dacă lipsesc ciorapi, înseamnă că el nu îi pusese în coș. Văzînd așa ceva, un fel de alianță între mașină și muiere, pusese în coșul de rufe ciorapii murdari înnodați. Aflase de la muiere că nu e bine așa, cînd îl pusese să deznoade cîteva zeci de cocoloașe de ciorapi nespălați. De față cu ea, desfăcuse fiecare nod și numărase ciorapii ca să îi arate că sînt număr cu soț. După ce îi spălase mașina, muierea îl pusese să numere iar ciorapii. Îi numărase și erau toți, pînă la ultima cifră, doar că nu se mai împerecheau. De exemplu, rămîneau cîte 2, 4 sau 6 ciorapi care nu se potriveau nici între ei și nici cu alții dintre ceilalți. Nu putea pricepe și pace, cum poți să ai toți ciorapii puși în mașina de spălat, dar întotdeauna să-ți lipsească.

Dacă ar fi fost ca într-o emisiune științifică pe care o văzuse și unde explica un negru bătrîn, cu negi și părul alb, atunci mașina lui era un portal interdimensional. Dar în baia lor nu semăna cu emisiunea aia. Dacă ar fi fost ca în cartea de rugăciuni, atunci mașina de spălat ar fi fost un fel heruvim care trecea ciorapii din lumea asta în lumea cealaltă și mai pierdea din ei între lumi. Dar popa îi spusese că mașinile de spălat nu sînt heruvimi și-l pusese să bată de 7 ori cîte 7 mătănii și să mănînce numai cotoare de varză timp de o lună.

După ce mai vorbise o dată cu muierea, Iftode concluzionase că mașina de spălat mănîncă ciorapii și îi spusese muierii că dacă mașina o să mai mănînce mulți ciorapi, el, Iftode, promite că va dechide mașina aia, va scoate toate mațele alea de le-o avea în ea și-o să-și recupereze ciorapii mîncați.

Dans lin

Dans c-un fulg, c-o boare de vînt
Împletiți, răsuciți, de neatins
Cădem ca o noapte boreală,
Lumini prelungi în zbor.