vineri, 15 ianuarie 2021

Lumina razei

 Datată 07.06.1990, în Theodora


În pădurea cea de platină,
Cu pas ușor de pătrunzi, 
Fără gînd de patimă,
Ochii-n jos să nu ascunzi. 

Vei vedea cum se deschide
Poarta dintr-un basm,
Cu mii de mii de oceanide,
Din țara unde nu-i marasm.

Regina lumilor de vis
Te va primi cu mult alai
Și timpul va fi închis,
Acolo cît va fi să stai.
 
Cerurile, cu taine-adînci, 
În față-ți vor cădea.
Arătănd lumine dulci,
Spațiul ți s-o închina.
 
O s-auzi soni de stele,
Galaxii cînd se ciocnesc,
Vor fi sorii pulbere,
Sub ochiul pămîntesc.
 
Ospețe din povești
Regina va porunci, 
Cu mese în ferești,
Unde zîne vor sosi.
 
Zei, din grec Olimp
Te-or privi cu jind:
Om ajuns în "fără timp",
Din tărîm de jos, afund.
 
Și în basmul ce-i trăi
O s-auzi o poveste,
Cînd braț te-o înlănțui,
În somnul fără veste.
 
-------------------------
 
Cînd timpul abia pornise
Să curgă fără rost,
Iar soarele nu-ncălzise
Locul unde-a fost,
 
Cînd spațiul nu era prea mult,
Că puteai să-l ții în pumn,
Cînd nu se-aflase ce-i demult
Și totul era-nceput de drum,

Din impuls nicicînd aflat
Zbucni o rază crudă,
Ce-ntinse tot în lung și-n lat
Cu forța ei zăludă.
 
Se-vîrtoșau culori,
Se-aprindeau lumini,
Distanțele erau fiori
Și anii, încă lini.
 
Pornea raza roata lumii
Învîrtind-o în dezmăț,
Ca spulber alb al spumii,
Astre arunca-n răsfăț.
 
Cînd ajunse într-un punct,
Poticnit, brusc, se-opri:
Acolo fuse un Pămînt,
Locul d-unde se porni.
 
-------------------------------
 
Și luci lumina!
Își aduse-aminte 
Ce fusese înainte:
 Ploi ușoare, 
Nori și soare,
Ape și verdeață,
Flori mîndreață,
Munți, cîmpii,
Animale, mii.

Și răcni lumina!
Spațiul sfîrteca
Stele sfărîma,
Timpul alunga,
Negru fulgera.
Albul infinit
Îl făcea nimic,
Demiurg distruse,
Absolutu-ascunse,
Începuturile, toate, 
Le-aruncă în noapte
To-tul se opri!

-----------------------------------

Începu raza să adune
Amintiri din stele supte,
Fir cu fir aducea pe strune
Bucăți de lumină rupte.

Din depărtări astrale,
Cioburi se scurgeau,
Pe-ntinsa timpului cărare,
Petece de foc suiau.

Nu era ochi să vadă
Cînd oul se încheagă,
Nici mînă greu să cadă,
Cînd formele se leagă.

Ani, lumina străpungea
Ca pe-un văl de ceață.
Din neființă culegea
Spărturile de viață.

Rosturi noi prindeau
Imobile elemente,
În retorte se ardeau
Geamăte demente.

Și, iată cum apare,
Din locuri fără zare,
Sclipire de soare, 
Unduire de mare.

Se ridică-n hăuri stînci,
La nespusele porunci,
Cu țancurile lungi,
Peste văile adînci.

Se-aprind mii de stele
Pentru nopți, candele
Și sclipirile grele
Ce-or fi păr de iele.
 
Ființe fără de cuvînt
Cresc ca din pămînt,
Se-mprăștie în vînt
Firea ce n-are gînd.
 
Se ridică, în sfîrșit,
Corp cu gînd grăbit,
Ce mînă ce-ațintit
Scormone-n sclipit.
 
Făr' de-a fi creat de vreo mînă au voință
Se-aplecă, două pietre adunînd,
Le  ciocni cu forță, neavînd, biet, vreo știință
Că raza îl va robi-n curînd.

Cînd scînteia se aprinse-n vatră,
Spaima grea, din jur, gonind,
Uită demult umila, rece piatră,
Căci văzuse raza rece, sus, clipind.

Era mai sus decît orice minte
Ar putea, cumva, cuprinde...
Privea spre visul di-nainte,
Raza, ce ochiu-abia o prinde.

-------------------------------------

Trezit în lumea ta de zi cu zi,
Vei căta în lumina razei să te urci,
Uitînd că tu, cu gîndu-ți, arzi,
Iar raza-i rece cu lumea-i de năluci.