Nefiind în afara lumii și cuprins de neputința influențării acesteia, nu pot decît să constat unele lucruri și să-mi păstrez o relativă sănătate mintală șoptindu-mi că, uneori, dacă nu întotdeauna, acțiunile mele sînt cenzurate de acțiunile unei lumi indiferente de existența mea.
Unele constatări se prelungesc în concluzii, altele nu. Iată cîteva dintre ele.
În lumea "civilizată" contează doar două lucruri: banii și politica. Există unii care le îmbină pe amîndouă. Există alții care au doar una din două. Eu cunosc indivizi din toate cele trei categorii. Încă nu m-am hotărît care dintre acestea este mai desgustătoare. Puținii indivizi care au bani și/sau putere politică și nu sînt, ab initio, niște jigodii spurcate nu se numără, oricum, printre persoanele cu care mă văd. Fiind fără bani și fără putere politică nu am acces în lumile lor. Dintre toți aceștia cei mai jegoși sînt indivizii care afirmă onestitatea, dar fac orice pentru a se cățăra pe cadavre sau pe bună-credința celor din jurul lor. Între acești jegoși se află unii care îmi sînt datori cu, măcar, un mulțumesc. Jegoșenie lor este atît de mare încît radiază și împute toate locurile prin care trec (de exemplu, USR, devenit un loc al jegului cu ștaif declarat).
Societatea contemporană, una a post-adevărului (ce mama dracului o fi și "post-adevărul" ăsta, dacă nu pura minciună și mai puțin pura manipulare?!) este una în care nu mai contează nici individualismul și nici acțiunea grupului. Ceea ce pot observa în această societate (deși, mai corect, ar fi să spun societatea de tip creștin-vestic, care diferă de cea de tip islamic sau de cea orientală) este că grupurile se dezic de puterea conferită în cadrul democrației și o abandonează în mîinile unor indivizi care nu știu ce să facă cu ea. Într-o anumită manieră, societatea vestică are acțiuni care o vor distruge ca întreg și care va distruge și indivizii care o compun: drepturile acordate LGBT, crimele împotriva mediului înconjurător, controlul natalității pînă la pragul imposibilității supraviețuirii genetice, risipa oricăror resurse etc. [o altă paranteză. vedeam, cu ceva ani în urmă o simulare despre viitoarea înfățișare a europeanului: un chip care combina trăsături mongoloido-negroide. Acel studiu-simulare afirma, cu dovezi statistice, că trăsăturile de tip caucazian vor dispărea din fondul genetic al umanității].
Constat, în România, existența unor politicieni, decidenți asupra viitorului (da, nu sînt cuvinte mari, viitorul este decis de un număr mic de oameni, nu de masele care votează sau nu) care sînt, dacă nu bolnavi psihic, atunci în marginea bolii psihice. Scena noastră politică este plină de astfel de bolnavi, de la PSD, ALDE, USR sau PNL. Scenele politice din țările vecine sau mai depărtate sînt, și ele, pline de astfel de bolnavi. Acești indivizi sînt lipsiți de orice reprezentare a consecințelor faptelor lor asupra celor din jur sau asupra viitorului (cîteva exemple: președinți de partid care sînt interesați doar să li se șteargă condamnări penale sau sînt interesați să nu fie condamnați pentru infracțiuni; un președinte de stat care ordonă un atac cu rachete doar fiindcă a putut să o facă).
Dacă aș avea puterea să mă desprind de această lumea minciunii și a jegului aș pleca, cu ai mei cu tot, departe, să trăim simplu, în afara ororilor la care obligă această lume. Am trăi chiar mai bine, în afara unui credit care alungă bucuria unei locuințe, în afara substanțelor toxice care alungă bucuria hrănirii, în afara idioților școlari care alungă bucuria învățăturii....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu