Mașina de spălat mănîncă ciorapi

O cumpărase cu mîinile lui și cu muierea. Adică, muierea fusese acolo cînd cumpărase mașina de spălat și se întorsese cu el acasă. Muierea. Mașina de spălat nu se întorsese fiindcă doar venise, plecînd din magazin. Muierea alesese mașina, că doar ea o folosea cel mai des. Ea știa cum se învîrtește, cum încălzește, cum spală. Pe el îl lăsase să aleagă nuanța de alb a mașinii, iar el alesese un alb obișnuit, care să reziste la condiții obișnuite dintr-o baie obișnuită.

Muierea se învățase imediat cu mașina. Era ca și cum mașina ar fi fost făcută de ea, nu de fabrică. Nimerise de prima dată cantitatea exactă de rufe, așa încît nu punea nici mai multe și nici mai puține. Potrivea temperatura cea mai potrivită pentru apă, așa încît rufele să nu se coloreze și nici să nu se decoloreze. Chiar și mașina se obișnuise cu muierea. Dacă se apuca el să pună rufe la spălat, fie nu se închidea sertarul de la detergent, fie se aburea geamul de la cuvă și el nu mai reușea să vadă cum  se răsucesc și se încîlcesc rufele între ele, fie cine mai știe ce se întîmpla. În schimb, cînd mașina era folosită de muierea, ușa cuvei se deschidea sigură, butoanele se apăsau și se răsuceau fără zgomote suspecte, clăbucul de la detergent avea densitatea normată și puterea de curățare adecvată.

Dar supărarea lui nu venea din tratamentul discriminatoriu la care era supus de către mașina de spălat. Nu venea nici de la interdicția de a o mai folosi, decretată de către muiere și nici măcat de la sunetul tropăitului mărunt făcut de picioarele mașinii de spălat turată la maxim pentru stoarcere.

El era supărat fiindcă mașina de spălat mînca ciorapi. Mai exact, mînca doar ciorapi de-ai lui. Prima dacă cînd văzute ciorapi desperechiați, crezuse că îi rătăcise muierea. Muierea îi răspunsese că ea pune în mașină tot ceea ce este în coșul de rufe, iar dacă lipsesc ciorapi, înseamnă că el nu îi pusese în coș. Văzînd așa ceva, un fel de alianță între mașină și muiere, pusese în coșul de rufe ciorapii murdari înnodați. Aflase de la muiere că nu e bine așa, cînd îl pusese să deznoade cîteva zeci de cocoloașe de ciorapi nespălați. De față cu ea, desfăcuse fiecare nod și numărase ciorapii ca să îi arate că sînt număr cu soț. După ce îi spălase mașina, muierea îl pusese să numere iar ciorapii. Îi numărase și erau toți, pînă la ultima cifră, doar că nu se mai împerecheau. De exemplu, rămîneau cîte 2, 4 sau 6 ciorapi care nu se potriveau nici între ei și nici cu alții dintre ceilalți. Nu putea pricepe și pace, cum poți să ai toți ciorapii puși în mașina de spălat, dar întotdeauna să-ți lipsească.

Dacă ar fi fost ca într-o emisiune științifică pe care o văzuse și unde explica un negru bătrîn, cu negi și părul alb, atunci mașina lui era un portal interdimensional. Dar în baia lor nu semăna cu emisiunea aia. Dacă ar fi fost ca în cartea de rugăciuni, atunci mașina de spălat ar fi fost un fel heruvim care trecea ciorapii din lumea asta în lumea cealaltă și mai pierdea din ei între lumi. Dar popa îi spusese că mașinile de spălat nu sînt heruvimi și-l pusese să bată de 7 ori cîte 7 mătănii și să mănînce numai cotoare de varză timp de o lună.

După ce mai vorbise o dată cu muierea, Iftode concluzionase că mașina de spălat mănîncă ciorapii și îi spusese muierii că dacă mașina o să mai mănînce mulți ciorapi, el, Iftode, promite că va dechide mașina aia, va scoate toate mațele alea de le-o avea în ea și-o să-și recupereze ciorapii mîncați.