Prețul pentru fiecare kilometru

Că-i amorțiseră bucile, strivite între masa corporală a corpului personal și suprafața dură a scăunelului, era în regulă. Orice bucă normală ar fi făcut și simțit la fel. Chiar și el, dacă ar fi fost bucă, tot amorțit s-ar fi simțit la fel. Ce nu era în regulă era să-și simtă picioarele ca și nu le-ar fi simțit. Adică, știa că sînt acolo, le vedea, le și simțea mîncărimea dintre degete și pe unde era părul turtit de pantaloni, dar nu le simțea. Le simțea picioare, dar nu le simțea ca picioarele lui. Se ciupi de pulpa piciorului stîng, dar durerea ciupiturii parcă nu era a lui. Cugetul care observa cu mare atenție această fenomenologie în plină manifestare și exprimare nu putea fi decît nedumerit, ceea ce ajunse și la Iftode: o nedumerire.

Iftode! Omul cu picioarele sale care nu-s ale lui! Dedublare nu putea fi. Nu se dedublase vreodată, ca să știe cum e, dar sigur nu era asta. Nu era nici doi, nici doi și-un pic, nici unu fără ceva. Era el, întreg, cu toate cele...și zgîrciul din chiloți era acolo....și chelia era acolo și părul din urechi tot acolo era, adică în urechi. Ce-or fi avut ale picioare? Răzbunare nu putea fi, fiindcă avusese grijă de ele. Le mersese cum se cuvine, le spalase între degete, le tăiase unghiile. Una peste alta, avusese grijă de ele așa că n-ar fi avut motive de răzbunare.

AaaAAAhhhHHAAAA! Revelația aproape epifanică a cugetului răsună în capul lui Iftode ca un dăngănit de clopot într-o peșteră mare și goală. AaaHHHAAAA! Picioarele erau plictisite. Se pare că un impuls nervos, altfel calm, ajunsese pînă la picioare și le sugerase că el, adică Iftode, are de gînd să vîndă niște kilometri dintre cei pe care urma să îi meargă în următorii 60 de ani. Picioarele, neavînd cap și minte nu putea face altceva decît să dea în plictis la așa veste. Dacă ar fi avut cap și minte, cu siguranță s-ar fi speriat sau măcar s-ar fi supărat. Neavînd, picioarele fură izbite de plictiseală și de aia erau ca și cum n-ar fi fost. Mărturisirea făcută de cuget, despre vînzarea de kilometri încă nemerși, încă neconsumați îl făcut pe Iftode să spere, cu bruschețe, la o vajnică și irefutabilă carieră de afacerist: vînzător de kilometri. Pentru început ar fi vîndut kilometri neatinși, pe asfalt neted și pe gazon proaspăt. După aia, cînd ar fi crescut cererea, ar fi putut chiar să închirieze kilometru sau chiar să primeaască în amanet. Cu închiriatul ar fi făcut mai mulți bani, dar ar fi rămas cu kilometri folosiți Pentru asta ar fi mers niște termeni și condiții, ca să nu lase pe orice închiria să folosească kilometrii aiurea. Cu amanetul ar fi fost și mai bine, fiindcă la amanet ar fi putut primi chiar și kilometri de foarte bună calitate, eventual kilometrii de copil sau adolescent ori, și mai bine, kilometri ipotetici, care ar fi putut fi folosiți, la o adică, dar despre care nimeni nu putea spune nimic.

Plictiseala picioarelor avea potențialul de afacere mare, dar aveau o problemă reală: cum stabileau prețul pentru fiecare kilometru vîndut?