Fabulă cu păduchi

Se face adunare în păduricea frumos mirositoare. Dihorul, ajuns mare șef și rege peste animale (leul se pare că năpîrlise din cauza stressului, ursul rămăsese cu labele prinse într-un stup cocoțat la medie înălțime, lupul făcuse laringită etc.), descoperise niște oarece unități monetare pădurești, pitite într-o ghindă, sub o sulfină.

Fiindcă anunțase, băiat de comitet fiind, că toate unitățile monetare pădurești vor fi cheltuite democratic, într-un sistem transparent, concurențial și bazat pe performanță și calitate intrinsecă, indubitabilă și anaerobă, veniră dobitoacele să se înscrie în sistemul concurențial. Pentru ca toată suflarea pădurii să fie asigurată că va fi un concurs cinstit, dihorul puți un pic că în competiție poate participa orice animal, dacă are blană. O mierlă, știută ca fiind idealistă și cu un comportament antisocial, apucă să întrebe dacă pufii de sub pene contează ca blană. Dihorul, privind fix către penele din botul unei vulpi, răspunse pozitiv și întări spunînd că, pentru a nu exista interpretări, pufii sau perii din blană trebuie să se vadă direct, fără a fi acoperiți de frunze, solzi sau pene.

Animalele doritoare, se înscriau în concurs cu nevoile lor de unități monetare și cu mici justificări pentru acele nevoi, așa ca să rămînă la dosar. Animalele cu pene urmau să judece concurenții și să fie mulțumite că nu erau mîncate cu fulgi cu tot (ca semn de discriminare pozitivă de care nu se bucurau și rîmele, de exemplu).

Cum s-a zis, a și început a se face. Fiecare animăloi, animal sau animăluț din pădure își trimise dorința, descrisă într-un mare fel, ca să fie judecată de păsările din comisia de evaluare. Se făcu asta, se făcu evaluarea (cinstită și lipsită de presiuni asupra păsăretului evaluator, care, mai rău decît să fie mîncat după evaluare, nu avea ce păți), se anunțară rezultatele.

Dintre toate animalele participante, cea mai rea de gură era nevăstuica, teribil de deranjată de faptul că intenția ei de despăduchere automată și eco a tuturor animalelor cu solzi din pădure fusese respinsă pentru lipsa cuantificării rezultatelor. Nevăstuica zicea că nu îi spusese nimeni că trebuie să cuantifice rezultatele, că ea scrisese că la finalul despăducherii n-o să mai fie antenuță de păduche și că de unde să știe ea, de exemplu, cîte animale or să fie despăducheate.

Vulturul ceasornicar, șef ad-hoc al evaluării (cine să se ia de ăsta, hoitar de mare clasă și cu anvergură serioasă a aripilor) croncăni superior (superior, fiindcă stătea pe o creangă superioară): Nevăstuico, ca să nu zic animalo! Dacă nu spui cîte animale o să despăduchezi, de unde să știe administrația cum să optimeze numărul și desimea despăduchelnițelor?! În plus, nu ai previzionat soluție pentru adăpostirea păduchilor îndepărtați din habitatele lor. Ar fi trebuit să planifici, în concret, și rezultatele și impactul pe termen lung.

La așa obrăznicie, nevăstuica nu mai avu pîs de răspuns și plecă ronțăind între măsele lecția că și dacă nu ți cere, tu tot trebuie să spui cîte găini mănînci, înainte de a da iama în coteț.