Drept sau moral

Conceptele din titlul articolului nu (mai) sînt echivalente. Cîndva, foarte demult, este posibil ca ceea ce era drept să fie și moral și invers. Astăzi, în multe societăți laice (cum este și a noastră), diferența dintre dreptate și moralitate crește, iar prăpastia se adîncește. O bună prietenă m-a provocat să explic, de ce cred eu că noțiunile de dreptate și moralitate sînt diferite. De fapt, chestiunea implica și un alt termen, cel de justiție și, în acest caz, avem de-a face cu trei noțiuni, dacă nu divergente, atunci distante și paralele.

Ce am văzut eu, după ce m-am trezit din somnul idealismului adolescentin?! Am văzut și trăit, în mod direct, vînătăile provocate de căderea în găurile dintre justiție și dreptate și dintre acestea și morală. Primele vînătăi le-am căpătat imediat după terminarea facultății de drept, cînd am aflat cît "costă" intrarea în magistratură. Veste m-a turtit nu datorită mărimii sumei (nu-mi permiteam, oricum), ci fiindcă intrarea în magistratură, în rîndul acelor "the good guys", însemna plata unui sume către una sau multe persoane. BANG! Ca să fac dreptate, trebuia să fac ceva contrar justiției și, cu siguranță împotriva moralei. Prin urmare, n-am ajuns procuror (cînd lucrurile s-au așezat în ce privește admiterea în magistratură, era un pic cam tîrziu, dar asta este o altă poveste). Alte vînătăi au apărut în perioada în care am scris acte normative (unele nu prea aveau legătură cu morala), iar altele în perioada în care am lucrat la Parlament.

De ce justiția nu este același lucru cu dreptatea? În primul rînd, fiindcă justiția este un fel de pat al lui Procust, care operează cu scheme fixe, cu un cel mai mic numitor comun. Justiția este un mecanism din partea căruia se cere obiectivitate. Dreptatea, în schimb, este un mecanism subiectiv, volatil și instabil. Un desen destul de bine cunoscut oferă o reprezentare a diferenței dintre justiție și dreptate. În fața unui zid sînt așezați cîțiva oameni, de înălțimi diferite. Nici unul nu vede peste zid. Justiția va da, fiecăruia, o ladă cu aceeași înălțime. Cei mai înalți vor vedea peste zid, cei mai scunzi nu. Dreptatea va da, fiecăruia, o ladă cu înălțimi diferite, astfel încît fiecare să poată vedea, la fel de bine, peste zid. Justiția oferă o soluție egală, în timp ce dreptate egalizează. Echitatea justiției este diferită de echitatea dreptății.

Știți ce este interesant, că nici una dintre abordări nu este apreciată ca fiind corectă sau adecvată în mod absolut. Unii vor aprecia soluția justiției ca fiind corectă, alții, pe cea a dreptății. Aceasta este o dilemă care nu a fost soluționată, confruntarea dintre cele două abordări oferind, încă, multe și numeroase tragedii și războaie. Cam cum a fost confruntarea dintre comunism/socialism și capitalism. Este o opoziție fundamentală în interiorul societăților și între acestea. Undeva, aici, în aprecierea corectitudinii uneia dintre abordări, intervine morala.

Pentru unii, lăzi de înălțimi diferite înseamnă o soluție care nu este morală, deoarece unii vor primi mai mult și alții mai puțin. Pentru alții, lăzi de înălțimi diferite înseamnă o soluție care nu este morală, deoarece unii vor putea să vadă peste zid, iar alții nu.

Justiția este o ceva care vine din afara individului. Soluția justiției se aplică și este, în cele din urmă, impusă cu forța. Justiția, divină sau omenească, este un dat care nu egalizează, prin natura ei. Dreptatea, în schimb, este ceva care își găsește loc și stă în individ. Soluția dreptății nu este impusă, ea este acceptată. Dreptatea nu este un dat, este un rezultat al armonizării în interiorul indivizilor și între aceștia. Desigur, justiția încearcă, de cînd a apărut ca justiție, să fie dreaptă. Pentru asta, a căutat obiectivitatea și neutralitatea acesteia. Justiția tinde să afirme despre sine că este morală, deoarece ea nu judecă în termenii moralității, se plasează, cumva, în afara acesteia, într-un tărîm în care totul este exact, ferm și stabil, departe de flexibilitatea moralității, de fluctuațiile acesteia.

Pe drumul căutării dreptății de către justiție au apărut politicienii. Crearea mecanismelor justiției este prerogativa acestui grup infim dintr-o societate (la noi, cam 500 din cam 20.000.000). Acest fapt are, de multe, ori, o consecință interesantă: politicienii definesc regulile justiției și dreptății într-un fel care îi deosebește fundamental de ceilalți, care nu sînt politicieni cu puterea creării justiției. Una dintre deosebiri se numește imunitate (parlamentară). La un moment dat, se întîmplă ca imunitatea să transmuteze în impunitate. Politicienii devin un grup cărora nu li se aplică regulile justiției, iar dreptatea capătă o altă înfățișare pentru ei, ei avînd, întotdeauna, dreptate.

Aici apare prăpastia teribilă dintre justiție și/sau dreptate și morală. Pentru noi, cei mulți, apare o îndoială puternică referitoare la moralitatea politicienilor (a celor care creează două justiții și două dreptăți: una pentru ei și una pentru noi). M-am gîndit foarte mult la acest lucru, iar concluzia la care am ajuns este că politicienii se plasează, pe ei înșiși, într-o altă structură a moralității. Gesturile și deciziile lor sînt morale, în acea structură pe care au creat-o. Ei nu pot fi judecați cu morala noastră, fiindcă se află în afara acesteia. Este ca și cum am aplica morala noastră unui grup de șobolani. Desigur, putem încerca, dar rezultatul nu este cel dorit, fiindcă cele două structuri nu sînt nici măcar comparabile.

De la o vreme, încercînd să înțeleg, în profunzime, modul în care acționează și gîndesc politicienii (ca și foarte mulți dintre cei aflați pe o poziție de putere), am ajuns la concluzia că aceste persoane suferă de un complex de boli psihice (boala psihică fiind o deviație de la normă, de la normalitatea mediei, a majorității). Patologia psihică a politicianului este complicată și se desfășoară pe multe paliere. Pentru astfel de persoane, pedeapsa rezultată din aplicarea dreptății sau a justiției nu are înțeles, așa cum pedeapsa aplicată pentru fapta rea a unui schizofrenic nu va fi înțeleasă de acesta. De altfel, pentru bolnavii psihic nu se aplică pedepse, ci tratamente.

Pentru ca o pedeapsă să aibă sens, este necesar ca cel pedepsit să aibă capacitatea de a înțelege că a făcut ceva greșit. Politicienii nu pot înțelege că au făcut ceva greșit fiindcă sînt într-o lume a moralității în care greșit și corect au alte semnificații și se definesc altfel. Niciodată nu vom găsi egalitatea perfectă între dreptate și/sau justiție și între acestea și morală. Poate ar fi bine să ne obișnuim cu gîndul că acești termeni nu sînt sinonimi și nu pot fi sinonimi. Pe de altă parte, este obligatoriu ca noi, cei mulți, să obligăm pe cei extrem de puțini să acționeze într-o singură lume a dreptății și a moralei. Desigur, șobolanul este foarte adaptabil. Totuși, în confruntarea cu omul, șobolanul sfîrșește strivit. Această finalitate se poate dovedi singura soluție dreaptă, chiar dacă nu este morală.