Infinitul descălecat

Cam așa ar trebui numită și înțeleasă activitatea miniștrilor din ultimii vreo.... cîți sînt?! peste 15 ani de cînd un ministru n-a descălecat, dar a făcut (nu știu să existe o lege Caramitru). De atunci și pînă azi, și miniștrii culturii și programele de guvernare ale guvernelor respective, n-au făcut decît să descalece. Adică, cum?! Păiii, descălecatu' miniștrilor e pusul numelui pe o lege. Nu contează ce lege, nu contează cît de bună sau de proastă, important e să descalece ministrul în istorie. Să fie întemeietor de țară normativă, să-l țină minte lumea: BĂĂĂ, asta e legea lu' Virginel!!! (sau Virginica, fiin'că am avut și fecioare la Cultură, nu doar dănaci).

Ei, descălecatu' ăsta, care bîntuie și programe de guvernare și promisiuni/angajamente ministeriale, face victime... iar fiindcă cultura nu e nici a lu' Virginel (sau Virginica), victimele e una și se numește cultura țării.... Aaaa, că mai e una: angajamentul ministrului. Asta e cea mai tare, mai ales cînd se străvede că angajamentul e o idioțenie, dar ministrul merge înainte: E angajament! E în programul de guvernare! Bă, frați și surori, care mai lucrați cu miniștri, să știți și voi (și să le spuneți și lor) că nu e o rușine să nu faci o prostie, după ce ai aflat că e prostie. E o tragedie să faci prostia. Asta e de banc cu Virginel și Virginica (ăștia fac sex neprotejat în timp ce se uită la TV. Acolo, din întîmplare, un nene (sau o tanti) spune că sexul neprotejat în perioada de ovulație înseamnă sarcină. Virginica zice: sînt la ovulație. Virginel zice: eu sînt foarte fertil. Continuă să facă sex. De afară se aude un radio cu aceleași avertismente referitoare la sexul neprotejat. Virginel și Virginica continuă. Virginel zice: să știi că o să termin înăuntru. Virginica zice: termină, că doar așa am zis că facem.  Ei, așa apar monștrii legislației culturale).

N-ar fi nici asta o problemă...dacă poți să-l chemi pe Chuck Norris, să-i omoare. Dar Chuck nu poate omorî monștrii legislației culturale. Odată născuți, produc efecte. Și, fiindcă sînt monștri, nu pot produce efecte pozitive. Cam așa este și cu proiectul de lege care vrea să înregimenteze meșteșuturile (artistice și tradiționale). Pînă acum, de cînd bîntuie morula asta normativă, ba prin Șparlament,  ba prin Misterul culturii, ba pe la subordonatele misterului, n-am auzit decît de bobîrnacele pe care le-a încasat. Ei, deși ăia care se pricep tot spun că morula e inutilă, că e o prostie și etc., ministrul vrea să descalece fiindcă e în programul de guvernare. Ministrul vrea să existe o lege care să-i poarte numele și, fiindcă se terminase de legiferat în cultura României, hai să dea și meșteșugurilor o lege, ca să nu suspine astea.

Am mai scris despre inutilitatea demersului normativ referitor la reglementarea (și înregimentarea meșteșugurilor). Aduc alte cîteva argumente împotriva acestui proiect de act normativ.

Ce nu înțeleg creatorii de texte normative care fie nu ies din birou, fie etnografia și folclorul înseamnă ce pot să vadă la Muzeul Satului sau MȚR, este că meșteșugurile sînt o parte (mică) a unui context economic, social, cultural ș.a.m.d. extrem de complex. Meșteșugurile (și meșteșugarii), pentru a exista, n-au nevoie de norme juridice create ex cathedra. Meșteșugurile au nevoie de acel context complex. Fără acel context, meșteșugurile devin un hobby, devin artă plastică contemporană, devin orice altceva. Fierăritul (cu ruda mai mică potcovăritul) are nevoie de un context. Are nevoie de oameni care să cumpere ce face fierarul, iar oamenii trebuie să-și ridice case care să aibă nevoie de rezultatul fierăritului. Dacă tu, ministru al culturii, nu protejezi acest context, poți înregistra meșteșugarii pînă mor (mor repede fără context), că nu protejezi nici meșteșugul și nici meșteșugarul. Dacă tu, ministru al culturii, nu naști niște norme și nu angajezi niște răi care să verifice aplicarea normelor  și care să pedepsească cu duritate și fără compromis încălcarea normelor, atunci, să mă ierți, ministrule, n-ai decît să te caci pe el de meșteșug și de meșteșugar. Ce puii calului îți folosește să înregistrezi neantul, dacă în cazul fierăritului mai rămîi cu 20 sau 200 în toată țara?! Fierarii mor (e o figură de stil, că nu mor, toți, cu popă și pomană) dacă e bine să înlocuiești prispa de lemn și prinsă în scoabe (făcute, frumos, cu model, din ciocan) cu o balustradă de inox. Ai văzut, ministrule, un fierar care să bată fierul așaaaa, de-a-mboulea, numai ca să audă ciocanul pe nicovală?! Sau țesătoreasă care să țeasă pînă se îngroapă în viguri de material, numai ide dragul sfîrîitului suveicii pe ițe?!

Dacă decerebrații de consilieri care scriu, pentru tine, proiecte de legi, n-au atîta cultură ca să înțeleagă ce înseamnă CULTURA, măcar tu, ca ministru, ar trebui să te strofoci și să pricepi că această CULTURĂ, asta mare, populară (a poporului, băăăă, a poporului!) este mare fiindcă nu e mică (glumesc, dar așa este o șansă să pricepi)! CULTURA asta e mare fiindcă din ea se originează toate celelalte culturi "culte" și "înalte". Modelele fundamentale, arhetipurile absolute vin din CULTURĂ, nu din alte bazaconii culturale. Desigur, trebuie să fii tîmpit, romantic incurabil, nostalgic cu bulină roșie sau hipster "plutitor" ca să crezi că acel context despre care vorbesc este sau ar trebui să fie imuabil. Nici pe de parte. Vestigiile culturale din America de Sud (acele triburi care, încă, trăiesc într-o izolare culturală aproape totală) ne demonstrează, pe calea excepției, că autarhia culturală este cel puțin la fel de neplăcută precum cealaltă. Fiindcă fenomelele culturale interacționează cu mediul (spațiu și timp) și între ele, este evident că și contextul acestora se schimbă. Este, deci, firesc, ca în cele din urmă noul să înlocuiască vechiul și mai bunul pe mai rău. Ce nu este clar, și nu știu dacă se va clarifica, este dacă, de exemplu, un stil de viață "tradițional" trebuie, musai, înlocuit de unul nou (modern, contemporan etc.). Bună oară, nu știu dacă e musai să fie forțată înlocuirea calului cu ATV-ul în transportul lucrurilor la și de la o stînă din munte. Din cîte am văzut, de multe ori, dacă rămîi fără benzină la ATV și nu ai cal (sau măgar ori catîr), ai c-am pus-o de mămăligă din iarbă. Doar că a ține un cal poate fi mai scump decît a avea un ATV (eventual, fiindcă n-ai potcovar care să știe cum să-l încalțe sau fiindcă reglementările referitoare la animalele mari, fînețe și pășuni conduc către o prohibiție de facto a creșterii unui cal).

Un ministru al culturii care-și folosește creierul și pentru alte funcții decît cele vegetative ar trebui să-și scoată capul din curul politicii și să privească cultura pe care o administrează ca pe unul dintre cele mai complexe fenomene ale lumii. Utilizarea funcțiilor cognitive i-ar permite ministrul să priceapă că meșteșugarii sînt buni la casa omului nu doar ca să te maimuțărești cu ei în timpul unei vizite oficiale, dar sînt buni și pentru restaurarea unui monument istoric (chestii cu lemnul, piatra, ceramica, textilele etc.). Un ministru cu școala care trebuie (deși e suficientă o informare sumară) ar ști, de exemplu, că o restaurare corectă este aia care folosește, în măsura posibilului, aceleași tehnici și materiale precum cele folosite la construirea edificiului supus restaurării. (De unde luăm lemn de acu' 300 sau 500 de ani? Nu, tîmpitule!! De unde luăm lemn de jugastru uscat 10 ani. Asta este întrebarea corectă!) Poți ajunge chiar la subtilități interesante, pe care un restaurator cu școală și cursuri, dar fără cunoașterea contextul tehnologic, nu le știe. (Călirea unui fel de metal, încintat cu un fel de cărbune sau sudura din ciocan, diferită de cea electrică.) (Cunoașterea momentului în care se culege o buruiană pe care s-o folosești pentru a colora niște lînă ori a diferenței dintre acidul oțetic și livejul făcut din zama prunelor).

CULTURA poate fi protejată și prin a fi lăsată în pace, nu doar prin a-i face legi care să o ajute. Cultura mare are nevoie de contextul ei, fără acel context nu există cultură mare (sună ar dracu' de jignitor pentru cultivații cu școală, dar cultura mare este cultura populară, iar nu cîteva sute de speriați care formează o nouă audiență dintr-o nișă culturală). Dacă pentru cînepă îți trebuie autorizații și înregistrări, iar pentru alte culturi nu, atunci dispare contextul necesar prelucrării cînepii. Dacă pentru a da unui străin o bucată de pîine și o strachină de ciorbă îți trebuie autorizații (care protejează marile industrii și nu pe cei mărunți) fără număr, atunci dispare contextul olarului și al lingurarului; dispare contexul țesutului și al facerii pîinii. Aici merită o paranteză: cum dracu' poate fi mai bună o pîine produsă cu aditivi (pentru care marele concern are o autorizație generică) decît una făcută în căldura vetrei (și pentru care gospodarul trebuie să aducă și pe mama și pe tata, ba chiar de mai multe ori)?!?!
Protecția meșteșugarului și meșteșugului trebuie să pornească de la cunoașterea contextului existenței acestora, să treacă la eliminarea agresorilor (culturali, economici, sociali sau normativi) și, apoi, la păstrarea acelui context într-o manieră în care evoluția lui să fie firească. Poate că, la un moment dat, un meșteșug dispare, moare, se duce noo-mii-de-ani, că n-are încotro. (la o adică, dacă ai ajuns să știi să faci un amnar din fier uiți cum arată silexul și cum să-l cioplești). Totuși, moartea meșteșugului trebuie să fie naturală și nu una provocată. Crimă culturală este și atunci cînd meșteșugarul are interdicție să existe cu meșteșugul lui în contemporaneitate (vezi exemplul restaurării de mai sus).

Pe scurt, decît să descalece (iar), ministrul Virginel (sau ministra Virginica) ar trebui să revină la firul ierbii și lase culturii mari și meșteșugurilor din aceasta contextul în care pot exista. Ar trebui să se lupte pentru interzicerea sau limitarea folosirii unor materiale sau tehnici de construcție sau pentru facilitarea accesului pe piață al țesăturii făcută din lîna care, astăzi, se aruncă sau e pusă pe foc.

Ministrul culturii ar trebui să stea călare, pe calul crescut de cei care au mai trecut pe acolo și pe șaua pusă de înainte-pe-scaun-stătătorii lui și, de la înălțimea aia, să arate cu degetul unde să fie plivită buruiana. Dacă descalecă, ministrul nu e decît un pedestraș banal.