Pentru mine, cea mai puțin plăcută experiență a fost singurătatea, pe care am întâlnit-o la mulți alți manageri și lideri (niciodată la șefi). Cînd spun singurătate, nu mă refer la încăperea în care managerul stă, de obicei, singur, nici la singurătatea asumării deciziei. Prin singurătate mă refer la lipsa unei persoane (sau a mai multor) cu care să poți discuta diferite subiecte care te frămîntă. În încăperea de care spuneam ești doar tu și ideile tale, frămîntările și grijile tale.
Atunci cînd ești în la vîrf, nu poți avea confident sau duhovnic între subordonați, iar toți cei din organizație îți sînt subordonați. Atunci cînd încalci această regulă, vei fi făcut primul pas către implozia organizației pe care o conduci. A fi lider (sau manager de bună calitate) prezumă existența încrederii depline în rândul celor care execută deciziile tale. Dacă oricare dintre subordonați îți este confident, atunci încrederea celorlalți va fi știrbită. Sigur, poți avea subordonați preferați, este omenește să fie așa. Cu acești te vezi, eventual, mai des, cu ei poți avea relații de prietenie, amiciție sau chiar așa numitele "relații neprincipiale". Dar totul se oprește atunci cînd împărtășești cu acest subordonat al tău frămîntările tale legate de deciziile pe care le iei sau pe care urmează să le iei. De ce se oprește?! Fiindcă subordonatul tău va fi direct afectat de decizia ta, iar opinia lui morală va fi oricum, dar nu obiectivă (știu că există oameni capabili să fie obiectivi chiar în fața propriei erori grave, dar nu am lucrat direct cu astfel de oameni)
Poți și este obligatoriu să ceri opinia subordonaților, dar această solicitarea și opinia se limitează la componentele oficiale ale deciziei (legalitate, oportunitate etc.). Dar nu poți să-i întrebi dacă este bine sau rău, iar un lider sau un manager bun este lider și este manager bun fiindcă își fundamentează deciziile și în funcție de criterii axiologice morale. Cei care nu fac așa, sînt șefi. Lor nu le pasă de consecințele negative ale deciziilor lor dacă aceste consecințe nu-i afectează în mod direct.
Liderii și managerii de bună calitate au un anumit simț al eticii, al moralei, au o busolă pentru bine și rău. Dar această busolă poate avea, uneori, mișcări dezordonate, nu arată, întotdeauna binele sau răul, poate să indice între acestea. Aici apare singurătatea. O singurătate care, în cele din urmă, se exprimă prin: abonament la psihoterapeut, suferințe ale stomacului, inimii sau ficatului, obezitate, alcoolism, tabagism. În România, liderii sau managerii nu au fost învățați că au nevoie de cineva care să le umple singurătatea. Poate de un coach, poate de un mentor. Uneori, unii lideri sau manageri de bună calitate reușesc să aibă un consilier personal. Din păcate, prea mulți lideri sau manageri sfîrșesc prin a se sufoca în duhoarea propriilor opinii, întoarse, ca într-o sferă de oglindă, de către consilierul personal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu