Repetabila greșeală

Se spune că din greșeli înveți. Pe de altă parte, Zenon, parcă, spunea că un om nu va traversa un rîu de două ori, fiindcă, a doua oară, nici omul și nici rîul nu mai sînt la fel. Nu în cele din urmă, altă învățătură apocrifă zice că e dovadă de nebunie să acționezi la fel și aștepți rezultate diferite.

În ce mă privește, am învățat din greșeli, am reușit (contra)performanța să traversez tot felul de rîuri și, cu siguranță, sînt nebun, deși, de foarte multe ori, făcînd la fel, cucuiele au fost altele.

Hai să vă mai povestesc despre greșelile mele ca manager și ca lider (greșeli ca șef n-am făcut, fiindcă nici n-am fost și nici nu m-am știut a fi șef... Alții or avea altă părere, dar îi privește... n-am a da socoteală pentru asta).

Una dintre greșelile recurente a fost lipsa de răbdare în interacțiunea cu colegii mei. Știam că interacțiunea cu un om din dorința de a-i modifica unul sau mai multe comportamente poate să producă rezultatul așteptat după o perioadă mai lungă, dar am ignorat cunoașterea asta. Prin acțiune ori inacțiune, prin vorbă sau tăcere, am îndreptat mulți dintre colegi în direcții pe care le consideram adecvate unei anumite finalități de interes pentru organizație. Să spunem că îi puneam pe o potecă, îi turam și le dădeam drumul să alerge. Am făcut asta cu mulți, de multe ori și în circumstanțe diferite (nu mă luați cu etică, moralitate, drept sau nedrept.... fiecare dintre voi o face permanent, în diferite momente. Este firesc și face parte din procesele adaptive. Bun, faptul că nu aveți curajul să recunoașteți e o altă chestiune.)

Aproape niciodată nu am avut răbdare să aștept pînă oamenii ăia au ajuns la destinație... sau, mai bine zis, am avut răbdare să ajungă la destinație în timpul în care aș fi ajuns eu. Au depășit timpul ăla?! Zbag! Frustrare, iritare, nervozitate... tot felul de stări din zona negativă a spectrului emoțiilor. Aceste stări le transferam în atitudini, în acțiuni, în verbalizări de tip conflictual (fie într-o manieră de superioriate, fie într-un mod infantil). Uneori, am avut șansa să mi se spună direct că am comportamente lipsite de adecvare: parcă ai fi copil!; ai, și tu, răbdare!; nu ești chiar atît de superior cît crezi!. În anumite situații înghițeam apostrofările așa cum veneau, în alte situații, lucrurile degenerau și, cum zice vorba din popor, cel mai deștept cedează (în astfel de cazuri, cel care rămînea eram eu... mă rog).

Dorința, asta, de control, am observat-o la mulți manageri. Am trăit consecințele negative ale acesteia și vă pot spune că, mai devreme decît am crezut, am pierdut foarte mult încercînd să controlez. Oamenii cu care puteam construi coerent și stabil au fost primii care au cedat și mi-au lăsat controlul asupra neantului.