Managementul organizației culturale are multe finalități, iar managerului i se cer multe. Pentru mine, nu este vreo între managerul organiziției de drept privat sau al instituției publice. Știu că există o diferențiere, dar îmi pare forțată și fără legătură cu realitatea. Diferențierea are doar menirea de a justifica un anumit tip de quasi-monopol în domeniul educației adulților. Prin urmare, eu mă refer la managerul cultural, indiferent în ce tip de organizație își face treaba.
Acestea fiind zise, care este finalitatea principală a muncii managerului cultural? Ei bine, nu există o unică finalitate pentru toți managerii culturali, această finalitate fiind dependentă de natura sau domeniul organizației culturale.
Un muzeu sau altă organizație culturală care are a face, în principal, cu patrimoniul cultural are activitatea principală oganizată în jurul acestui patrimoniu: colectarea lui, păstrarea în siguranță pentru viitorime. Este funcția principală în jurul căreia sînt articulate altele, care privesc cunoașterea acestuia, punerea în valoare, educația și buna dispoziție a vizitatorilor/privitorilor. De altfel, primele muzee au urmărit tezaurizarea vestigiilor trecutului, vizitatorii/privitorii devenind relevanți ceva mai tîrziu în evaluția muzeului. Dacă ar fi să tachinez muzeele și pe managerii lor, aș putea zice că muzeele sînt expresia melanjului dintre cleptomanie și colecționare compulsivă de obiecte. Totuși, fiindcă atît muzeele, cît și managerii lor sînt entități cît se poate de onorabile, nu le tachinez. Rămîne, în schimb primatul obiectului, al patrimoniului cultural, în materialitatea sa (oricum s-ar exprima acea materialitate).
După muzee, ar urma bibliotecile. Acestea adaugă tezaurizării împărtășirea cu alții a celor adunate. Biblioteca și managerul acesteia trebuie să se concentreze, în același timp și, eventual, în mod egal, ambelor finalități: adunarea de cărți și distribuirea cunoașterii din cărți către oameni. (Nu-mi atrage atenția că biblioteca de azi nu mai lucrează doar cu cărți. Cunosc acest fapt.) Bblioteca fără cititori se transformă, în esență, într-un muzeu. Din acest punct de vedere, sarcina managerului de bibliotecă este mai complicată decît a managerului de muzeu, fiindcă, de la bun început, trebuie să realizeze un echilibru delicat între cele două componente ale activității.
Organizația de spectacole, cu managerul său, se plasează într-o altă zonă. Esența acestei organizații constă în interacțiunea cu oamenii. Ea nu adună, nu tezaurizează nimic. Ea trebuie să fie, permanent, împreună cu oamenii. Grija managerului este mai simplă decît a unui manager de bibliotecă fiindcă trebuie concentrată asupra stării de bine a oamenilor care vin la spectacol (n-am scris "distracției", bine?!). Oamenii care intră într-o sală de spectacole sau în zona în care se desfășoară un spectacol trebuie să se simtă bine și cam atît.
Mai există categoria teribil de complicată a organizației culturale "cu de toate", ca șaorma. Aceasta este cunoscută ca așezămînt cultural. Organizația de acest tip, cu managerul ei, ar trebui să ofere și muzeu și bibliotecă și spectacole. Evident, o astfel de abominație cultural-organizațională va reuși să funcționeze bine doar din perspectiva unei dintre cele trei personalități, celelalte rămînînd satisfăcătoare sau sub o formă extrem de atrofiată. La o adică, managerul nu poate fi 3-în-1, ca oul de ciocolată cu surprize.
Dacă privim istoric, enumerarea de mai sus are altă ordine: întîi a fost spectacolul, apoi cartea, a urmat vechitura și, în cele din urmă, rezultatul metisării celorlalte trei. Tot din perspectivă istorică, mai este un aspect care trebuie amintit: mușterii. Doar recent (să zicem 100 - 150 de ani), muzeele și bibliotecile au început să fie obligate să se concentreze asupra mușteriilor (vizitori sau cititori). Modificarea fundamentală de paradigmă este efectul mercantilizării celor două componente moarte ale culturii (vestigiul și cartea). La rîndul său, concentrarea asupra mușteriilor a generat un alt efect: concentrarea resurselor către interacțiunea cu mușterii în detrimentul adunării și păstrării patrimoniului și cărților.
Acum, lucrurile devin interesante. Cum și ce se poate face pentru a transforma cultura moartă într-o cultură vie, care să atragă mușterii?! Eeee?!
O să revin asupra subiectului. Deocamdată, am dorit doar să așez lucrurile într-o anumită perspectivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu