Căși cu camere

Cum ar fi dac-aș avea un căsoi cu multe camere? Ca casa regelui de la Sinaia, aia cu țuguie și statui în curte? Nu mi-am data seama la ce le trebuia unor căși așa mari, da' uite că încep să pricep. De unde rezultă, completă același cuget nașparlicos, că nu-s prost mereu. Mă mai și vindec. Așa, unde rămăsei?! Cășile astea mari, cu multe camere. Cică au fost căși pentru cîte o familie, cîți erau ei, acolo, 2, 3, 7 cîți or fi fost.... Fiecare avea camera lui, iar bărbatul și femeia mai aveau o cameră să să coțăie în ea. Mai erau și camerile slugilor, da' cre'că aștia stăteau și împreună, mai claie peste grămadă, ca să nu să coțăie într-una. Schița aia de casă mare, din vremea de azi, din revistă, mai avea camere și pentru activități, cîte o cameră pentru o activitate, ca să nu să încurce. Cameră pentru cărți și cameră pentru citit, cameră pentru scule și cameră pentru șurubărit, cameră pentru rufe și cameră pentru spălat rufe, cameră pentru pantofi, pentru haine, pentru pijamale și pentru ciorapi.

Dacă n-ar fi fost cășile astea, făcute de ai bogați, mai de demult, n-ar fi avut unde se face policlinici, biblioteci sau muzee și ar fi stat primăriile în drum, cu conțopiștii scriind pe genunchi. Mai era un avantaj cu camere multe că puteai să te plimbi să-ți iasă limba, fără să ieși din casă. Te duceai în camera cu mîncare, treceai prin aia cu frigider, apoi în aia cu tacîmuri, prin aia cu veselă, ajungeai în bucătărie, îți făceai niște senvișuri, luai și niște apă din camera cu apă și fructe din camera cu fructe și începeai să te plimbi prin casă. Ăia cu bani și deștepți aveau casă cu etaj, ca să nu să plictisească plimbîndu-se ca pe poiană. În așa casă, sigur aveai nevoie de slugi ca să-ți care mîncarea și alte trebuincioase. Mai o bătătură, mai o julitură, numai un nebun și-ar fi făcut casa cu camere de prim-ajutor la fiecare pas, așa că era nevoie să ai ce trebuie pentru așa probleme.

Să fi făcut eu așa casă, aș fi făcut un sistem etern de ștergere a prafului, că mă pricep la invenții. Orice sculer-matrițer se pricepe la invenții, iar unu' ca mine și mai și. Ce frumos și plin sună If-to-de IFTODE, inventator, pronunțat din plămîni, cu vocea groasă și măsurată IF-TO-DE, in-ven-tat-or.  O întreagă măreție! Adaos de sistemul etern de ștergere a prafului, care musai să meargă mai mult decît se așează praful, ar fi fost și niște camere infinite la casă. Adică, cum ar veni, camere care să nu se termine ca număr și nici ca mărime. Camerele astea ar trebui să fie acolo doar cînd aveai nevoie de ele. Că intrai sau nu în ele, camerele să fie acolo, pentru diferite nevoi. Dacă erau camere pentru coțăială, pentru somn sau pentru nevoile mici și mari, de ce să nu fie și camere pentru rîs, plîns, vomitat sau pentru orice ar avea omu' nevoie. Bunăoară, să fie o cameră pentru dezastre, în care intră omu', face un dezastru, iese de acolo și pleacă liniștit și ușurat, cu dezastrul făcut și rămas acolo. Sau o cameră pentru rîgîit. Intri în cameră, să zicem, dimineața și rîgîi tot rîgîitul unei zile. Asta ar trebui să fie cea mai extraordinară invenție din cîte s-au inventat: cășile cu camere infinite. Camera erorii, camera regretelor frumoase, camera regretelor rușinoase, camera succesului, camera eșecului. Faci ce e de făcut în camera respectivă, ieși și nu mai chinui pe aillalți cu rîgîitul, sughițul, succesul sau eșecul tău.