Iftode și comitetul

Care vr'a să zică, erau tot felul de chestii care făceau lumea oamenilor să meargă, nu neapărat într-o parte oarecare, dar mergea. Sigur, chestiile astea erau valabile doar pentru mersul lumii oamenilor, fiindcă celelalte lumi mergeau și fără ele, asta cînd nu erau împiedicate sau chiar oprite de chestii. Chestii din astea, care făceau lumea oamenilor să meargă erau, de exemplu, șefii. Fără ei, nimic n-ar fi mișcat. Dacă ar dispărea șefii, lumea ar crăpa pe la toate cusăturile și s-ar afla împrăștia în toate zările. Din cîte băgase el de seamă, nimeni nu făcea nimic fără să aibă un șef care să-i spună ce și cum să facă. Văzuse, de multe ori, cum stăteau oamenii, mîngîind moțul de la bască și uitîndu-se la cîte-o groapă: să vină șeful să ne spună cum s-o astupăm. Venea șeful, mîngîia și el moțul de la bască și groapa se astupa singură. De frică. Cum ar veni, șeful e ca picul ăla care împroașcă paharul sau ca chiloții aruncați în pragul de la baie și de la care începe divorțul. Fără șef, lucrurile ar fi alandala, nu s-ar întîmpla nimic, cum nu se întîmplă cu un pahar care e doar plin sau cu niște chiloți murdari, dar puși unde trebuie să fie puși. Șeful e prea-multul ăla care contează. La o adică, cine bagă în seamă un pahar plin-buză cu vin negru? Nimeni! Ia pune-i șef și să vezi, atunci, cum toate capătă sens și importanță. Stricași fața de masă! O aveam de la mama, mi-o dăduse amintire și acu' o stricași! Mama moare mîine-poimînîine și rămîn fără amintire de la ea. Cînd vine picul ăla, ca șeful, nu mai contează că fața de masă fusese croită dintr-o față de pat de soacră și nici că nu fusese dată ca amintire ci ca să se facă cîrpe de șters geamurile. Nuu! Picul în plus dădea sens și semnificație pînzei, mamei, amintirii și chiar vinului, numai bun de blestemat și afurisit. Mai conta că groapa aia, de se astupa singură nu trebuie astupată, ci lărgită și adîncită? Nu mai conta! Venise șeful și lucrurile căpătaseră sens și orînduială.

Dar mai strașnice decît șefii erau niște cuvinte, venite dintr-o beznă roșie și rămase în lumea oamenilor, ca s-o învețe minte și să poarte frumos. Conducerea, comitetul, direcțiunea, administrația, toate astea erau niște cuvinte cumplit de puternice. Atunci cînd era pus un cuvînt din astea pe o bucată de hîrtie, afișată ca să o vadă lumea, era clar că nu se mai putea face nimic. Dacă așa a zis conducerea, înseamnă că nu voie să tușești. Dacă anunțul era semnat de "comitetul", nu mai încăpea putință de tăgată că nu se mai acceptă reclamații după orele de program. Atît de puternice erau cuvintele astea, că nici nu puteai să le înjuri. Direcțiunea sau administrația, de pildă, erau mai puternice decît însuși Dumnezeu. Un "COMITET",  care exista fără să aibă ființă Îl bătea la cur nu doar pe Christos. Cînd era scris pe hîrtie "COMITETUL", Dumnezu Tatăl, cel fără de ființă și întrupat în om, fugea să se ascundă, lipsit de puteri. Nici nu se putea altfel, cîtă vreme oamenii puteau nu doar să-I înjure pe Dumnezeu și pe Fiul său, oamenii erau în stare să-i și sodomizeze, chiar de mai multe ori. De cîte ori nu auzise el, cu părul zbîrlit de frică, spunîndu-se cu năduf și ură: "Futu-ți Cristoșii mă-tii,  să-ți fut!" sau "Futu-ți Dumnezeii mă-tii, de hăbăuc, Iftode!". Încercase și el să înjure așa și aproape reușise, în schimb nu reușise să înjure "Futu-ți direcțiunile mă-tii!" sau "Futu-ți comitetele mă-tii, astăzi și mîine!". Iar fi plăcut să facă așa ceva multor conduceri, comitete, direcțiuni sau administrații, dar astea se manifestau absolut inefabil, fiindcă, fără să existe, aveau o ființare teribilă. Cele 10 porunci mai putea fi încălcate, la o adică, te duceai la popă, băteai niște mătănii, băgai niște bani în cutia milei și primeai iertarea de păcate. Ia să fi încălcat poruncile venite și semnate de ADMINISTRAȚIA! Erai mîncat, digerat și defecat fără șansă să-ți mai revii. De vreo cîteva ori, când văzuse niște porunci în scara blocului, semnate COMITETUL, încercase să afle, de la Președintele asociației, cine era COMITETUL și i se răspunsese foarte lămuritor COMITETUL este organul asociației, băi, Iftode! Cine ești tu, să întrebi de COMITET?! După ce-i crescuse consumul la apă caldă mai dihai decît Făt-Frumos, pricepuse că COMITETUL chiar are mari puteri. De atunci, nu mai îndrăznise să întrebe ceva. Se închina cînd mai vedea vreo poruncă semnată COMITETUL și trecea, mai departe, cu capul plecat. Consumul la apă caldă încă nu scăzuse, nici măcar după ce pusese dopuri în țevi.