Stă în poartă-mbujorată
Și așteaptă la-nserare
Să mă vadă de-a-călare.
Rezemată de ulucă
Mă zărește cum vin în fugă
Se înalță să mă prindă,
Pe obraji ca să m-atingă
O înalț și-o pun să șadă
Peste șaua de goană caldă
Suflarea-i vie mă învie
Și la dragosti mă îmbie.
Ochii verzi de primăvară
Mă descîntă și înfioară
Tare pieptu' îi tresaltă
Sufletu' de dor să-mi ardă
Să m-aprind și să mă stingă
Inima nu mă cuprindă
Cu oftaturi mă împresoară
Mîndra mea cea subțioară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu