Prea apus și prea nu se mai poate.
Din cînd în cînd, totul e un pustiu
Și timpul doar la vale mai bate.
Iarna aceasta, doar viscolul se-aude,
În minte, în suflet, în venele reci.
Iarna aceasta, urechile-mi sînt surde
Doar ochiul mai caută poteci.
Pe culmea bătută în vremuri trecute
O lacrimă rară de soare se-abate.
Liniștea s-așterne, clipe să sărute
Să-nchidă vorbe pe buzele mute.
Peste ochi și trup, pacea împresură,
Cu ticneală caldă, din alte vremi
Lumină face din adînca negură,
Întreg să-ntrupe din fărîmi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu