Ochii îi sînt închiși, răsuflarea fierbinte,
Dacă m-ar privi, aș vedea stelele aprinse
Și tăcerea-ascunsă în noaptea cuminte.
M-ar atinge cu toată dorința ce poate cuprinde
O iarnă, în fulgii rătăciți pe-acest tărîm,
Dar mîngîierea oprită e ținută să ia aminte
La pieirea ce-așteaptă la capăt de drum.
Inefabilă făptură, dintr-o lume abia închipuită
Să te-ating, să te simt, nu mi-e-ngăduit,
Cum florii să trăiască sub gheață-ncremenită.
Liniște, rămîi departe, doritul fruct oprit.
Bucura-m-aș de ea, ca un păgîn de o fecioară,
Cu gura, cu mintea, cu suflarea plină.
Dar se stinge și-n uitare o să dispară
Acoperită de tumult și de lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu