Desigur, calitatea este condiționată, în primul rând, de profesionalismul personalului din instituție, începând cu managerul.
Dacă managerul nu știe ce vrea să obțină, la final va obține exact atât cât a cerut. Mi s-a întâmplat să discut cu manageri despre marketingul prin intermediul internetului și tot ce mi-au putut spune a fost: "să știe lumea de noi". Câtorva le-am spus că e ușor: "poți face un scandal în presă?".
Atunci când se pregătește achiziția de servicii, managerul trebuie să se implice personal. (Totuși, instituțiile culturale din România nu sunt întinse pe 3 continente și n-au 10.000 de salariați, pentru ca managerul "să aibă altceva mai important de făcut".)
Managerul, împreună cu colegii săi, definește viitorul ecosistem informațional al instituției: ce conține, cum arată, cum funcționează, cui se adresează.
După definirea cerințelor, managerul trebuie să fie implicat în toate fazele de dezvoltare și implementare. Mediul virtual nu este "doar" un canal, este nimic altceva decât reflectarea lumii reale. Dacă un manager apreciază că nu poate fi afectat de percepția "virtualului" înseamnă că, în realitate, nu este interesat nici de percepția publicului "real". Un spectacol extraordinar, o expoziție de excepție, un program pentru cititori extrem de flexibil, toate acestea pot fi distruse de un mic val de reacții negative în mediul virtual.
Îndrăznesc să afirm că imaginea sărăcăcioasă a culturii instituțional-publice în universul virtual se datorează doar dezinteresului și inculturii managerilor. Ei sunt principalul punct slab al organizațiilor invizibile, plictisitoare, învechite și așa mai departe.
de muzee. Interoperabilitate dificilă atât intern, cât și extern. La fel, este în cazul aplicațiilor de bibliotecă, care nu permit interoperabilitate internă, cu aplicațiile contabile și nici externă, între biblioteci (deoarece nu toate biblioteci folosesc același software).
-siguranței informatice. Chiar dacă cel mai sigur sistem informatic este cel închis într-un buncăr și scos din priză, managerul ar trebui să fie capabil să solicite: împiedicarea accesului neautorizat; protecție la erorile de tip alimentare; prevenirea pierderii informațiilor. În ce privește cel de-al treilea punct, pierderea informațiilor se produce chiar și atunci când suportul pe care sunt scrise nu a fost deteriorat. Este suficient să nu existe un dispozitiv care să permită accesul la informație.
Ironic sau nu, una dintre marile provocări ale societății informaționale este transferul informațiilor de pe un suport pe altul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu