Fiindcă nu pot scrie de jos în sus, o să fii nevoit(ă) să prefiri acest lung articol pînă ajungi la secțiunea pe care n-ai citit-o.
1.
Este molima cu coroană un fenomen nomotetic? Posibil, altfel nu ar fi declarată pandemie.
1.
Este molima cu coroană un fenomen nomotetic? Posibil, altfel nu ar fi declarată pandemie.
Este abordată așa sau idiografic? Realitatea ne arată o puzderie de abordări individuale.
Cumva, pe drum, omenirea a primit eticheta de globală, dar, în realitate este formată din individualități statele cumplite. Poate că am citit istoria trunchiat și am înțeles-o fărîmițat, dar epoca anilor '60 a secolului 20 pare imposibil de regăsit. Din cîte știu, în acea perioadă, au existat eforturi și măsuri cu adevărat planetare de luptă cu inamici microscopici ai omului. Acele campanii uriașe de vaccinare, coordonate de ONU, OMS și alte entități similare, care au condus la eradicarea variolei sau a (aproape) poliomielitei.
Astăzi, se vorbește despre asta, dar blestemul informării împiedică, de fapt, omenirea să acționeze coordonat. Antivacciniștii care poartă blestemul informării împiedică omenirea să-și folosească întreaga cunoaștere.
Molima încoronată demonstrează că, după 50 de ani de la cele mai importante campanii planetare de apărare a sănătății, omenirea este, mai mult decît niciodată, o uriașă arenă de luptă în care alianțele sînt mai fragile decît au fost vreodată, în care granițele sînt mai solide decît au fost vreodată, iar spoiala globalizării economice crapă și dezvăluie crevasele care ne separă.
Se spune că, la finalul pandemiei, lumea va fi alta. Da, va fi alta, o lume descrisă, de atîtea ori, la fel, în romanele SF distopice. Lumea noastră, unică, va fi o lume a unor alte hegemonii. Da, cînd vom ieși din case, stăpînirea lumii va arăta diferit.
2.
Taleb a postulat conceptul de "lebădă neagră", acel eveniment improbabil care lovește. O pandemie nu este o lebădă neagră, așa cum un cutremur nu este o lebădă neagră. O lebădă neagră este un asteroid nebun care dă un reset total. O pandemie are valoare de probabilitate 1, fiindcă poate lovi în absolut orice moment (ca și un cutremur). Asta înseamnă, în termeni de managementul riscului, că trebuie să fii pregătit permanent pentru acel risc cu valoare 1. Dacă nu ar fi așa, nu am construi clădiri care să reziste, permanent, la un cutremur de X grade pe scara Richter. Construim clădiri rezistente seismic în fiecare clipă a duratei lor. Inginerii nu proiectează clădirile pornind de la ipoteza ca acestea vor fi adaptate DUPĂ ce se produce seismul. Ipoteza de lucru este că un cutremur se poate produce ACUM. O pandemie sau un cutremur nu sînt o chestiune de "dacă", ci de "cînd", iar răspunsul este ACUM! Citeam că finlandezii, confruntați cu molima virală, ar fi singurii pregătiți, pentru că ei sînt pregătiți și au stocuri și rezerve pentru orice risc major imaginabil. Chiar dacă ar fi falsă informația, esența este corectă. O pandemie este un risc imaginabil. Îl cunoaștem. Ne-am mai confruntat cu el. Ca și în cazul cutremurului. Pentru japonezi, pregătirea pentru cutremur este permanentă, iar rezultatul este vizibil de fiecare dată cînd se confruntă cu acest risc.
De cîteva ori, în viața mea de manager, am fost întrebat de ce aloc bani pentru, de exemplu, 2 sau 3 furnizori de comunicații (internet) sau pentru copii de rezervă. Răspunsul meu era, de obicei: de aia. De fapt, în toată perioada în care am fost manager, nu țin minte ca organizația să fi fost afectată semnificativ de unul dintre riscurile ale căror efecte am dorit să le previn. Tot de aia, îmi forțam subordonații să știe unii de la alții diferite lucruri (asta era o critică constantă). Riscurile cu probabilitate 1 presupun acțiuni per-ma-nen-te! Cu cheltuieli permanente, dar care, pe termen lung, sînt mai mici decît orice cost al recuperării post-dezastru.
Bun, acum sînt cîteva chestiuni la mijloc. Una dintre ele se numește politică. Este extrem de importantă fiindcă, deși absurd, deciziile sînt, în foarte multe cazuri, fundamentate politic, iar politica este despre oportunitate, despre jocul la risc maxim și nu despre rațiune. Pentru situațiile de criză și de risc, ca acum, decizia ar trebui să fie non-politică, dar, în multe state, politicienii decid singuri (cum se întîmplă la noi și, un exemplu frumos, la americani). În situații cum este cea de acum, decizia politică ar trebui să fie una de nivel secund, adică să vină și să confirme decizia celui care are cunoaștere. Politicanul are informație, nu cunoaștere.
Văd asta în orizontul meu social-media, unde politrucii și politicienii vehiculează informații și, aproape deloc cunoaștere. Dintre cele două categorii, cea mai odioasă și jegoasă este cea a politrucilor, a lichelelor fără cohones ca să acceadă la vîrful puterii, dar cu suficient sentiment al impunității (o falsă proiecție a puterii reale) pentru a fi vectori principali în dezinformare.
....
cred că ți se pare aiuritor... scriu cam cum gîndesc
....
E o chestie cu politicienii ăștia (aborigenii noștri)... în general, nu au cultură.... aaa, că o fi cîte unu cu doctorat sau alt tip de studii înalte (chiar serioase, nu pe bază de tabel nominal), asta nu înseamnă cultură. Io zic că un om cult e ăla care nu-și rupe gîtul în manualul unui televizor doar fiindcă e doctor habilitat în epistemologie gnostică. Așaaa... Politicienii nu știu (și obligă la aceeași neștiință și pe alții), că o decizie nu poate fi judecată decît în condițiile circumstanțelor din momentul în care a fost luată. Nu poți să judeci o decizie folosind ce ai aflat DUPĂ. Asta am învățat în facultate, cînd profii ne făceau creierii țăndări cu interpretarea istorică a actelor juridică sau cu judecarea unei fapte folosind informațiile disponibile pentru momentul faptei.
Ei, viitoarea judecată a deciziilor de astăzi ar trebui să țină seama de ce spusăi mai înainte. Dar, din păcate, nu va ține, iar rezultatele se vor vedea după vot. Pe de altă parte, fiind în viitorul unor fapte trecute, nu pot să nu mă întreb de ce, europenii și americanii, au întîrziat cu cel puțin două luni asumarea unor decizii referitoare la molimă. În urmă cu două luni ȘTIAU că e boală, ȘTIAU că boala circulă, ȘTIAU că este o mare probabilitate de gravitate extremă. Totuși, timp de două luni nu au făcut absolut nimic, iar molima a lovit în frunte întreaga planetă. Singura explicație logică, folosind briciul lui Occam e că banii corporatiști au decis totul. Politicienii au intervenit prea tîrziu mînați de teamă, de o frică viscerală, animalică. Politicienii au reacționat, lipsindu-se de posibilitatea acțiunii. Este o perfectă exemplificare a panicii, de astă dată scalată la nivel de țări. Una peste alta, sîntem, cu toții, victimele panicii. Efectele acestei panici, manifestate în doar cîteva țări, au paralizat întreaga planetă.
3.
M-am contrat cu o bună prietenă pentru un subiect referitor la obiceiuri (la cele de trecere, mai exact). Ea zicea că, după molimă, or să fie modificări mari ale obiceiurilor de nuntă, botez, moarte.... Eu zic că nu și am zis că să vedem la anul. Deocamdată, molima asta e tînără. Dacă va apuca să îmbătrînească, atunci nu doar obiceiurile de trecere se vor modifica, ci comportamentele umane la o scară pe care omenirea nu a cunoscut-o. Dacă, de exemplu, în următorul an, vom fi nevoiți să purtăm mască și vom călători răriți în mijloacele de transport în comun, atunci acest nou obicei va avea ricoșeuri copleșitoare. Cred că e devreme să ne dăm cu părerea. Aaaa, în legătură cu subiectul ăsta aș face o chestie (sugerată, aproape retoric de prietena mea): o cercetare aplicată în toată țara, nu eșantionat, despre frică, despre comportamentul în starea de frică, despre raportarea indivizilor la molimă... E o trebușoară aici, generată de existența, funcționare și utilizarea internetului. Acesta poate uniformiza comportamente mult mai ușor decît credem și poate genera comportamente la fel de ușor.
Obiceiurile de care vorbeam sînt parte a unui sistem de credințe. Modificarea lor, succesiv molimei, va fi una de tip secular. Această secularizare va fi potențată de comunicarea globală. Practic, nu poți păstra un sistem instituționalizat de credințe într-un univers atomizat, în care vocea religiei este doar o voce într-o puzderie uriașă de alte voci. La modul simplist, o formatoare de opinie din lumea Instagram poate face muci orice voce a Bisericii. Acesta este și motivul pentru care statele islamice nu agreează rețelele sociale. Bun, asta este atît de evident, că nu insist.
In cazul României, secularizarea a fost începută de comuniști (accidentul istoric numit secularizarea averilor mănăstirești de către Cuza nu se pune) și a fost continuată de marile migrații ale ultimelor două decenii. Credința rezistă atîta vreme cît are cine-o purta... greu de făcut o pomană "pe Facebook". Și cu nunta e la fel... și cu botezu'.... La asta mai adăugăm secularizarea produsă de capitalism și marile capitaluri. Protejarea accesului într-o piață a însemnat, printre altele, înlocuirea nunții în curte, cu nunta la o sală de evenimente și mîncarea oferită de catering. Desigur, motivația a fost extrem de banală: siguranța alimentară. Că explicația e puerilă, a altă treabă, dar a funcționat. În cele din urmă, molima va accelera un proces început și de neoprit.
2.
Taleb a postulat conceptul de "lebădă neagră", acel eveniment improbabil care lovește. O pandemie nu este o lebădă neagră, așa cum un cutremur nu este o lebădă neagră. O lebădă neagră este un asteroid nebun care dă un reset total. O pandemie are valoare de probabilitate 1, fiindcă poate lovi în absolut orice moment (ca și un cutremur). Asta înseamnă, în termeni de managementul riscului, că trebuie să fii pregătit permanent pentru acel risc cu valoare 1. Dacă nu ar fi așa, nu am construi clădiri care să reziste, permanent, la un cutremur de X grade pe scara Richter. Construim clădiri rezistente seismic în fiecare clipă a duratei lor. Inginerii nu proiectează clădirile pornind de la ipoteza ca acestea vor fi adaptate DUPĂ ce se produce seismul. Ipoteza de lucru este că un cutremur se poate produce ACUM. O pandemie sau un cutremur nu sînt o chestiune de "dacă", ci de "cînd", iar răspunsul este ACUM! Citeam că finlandezii, confruntați cu molima virală, ar fi singurii pregătiți, pentru că ei sînt pregătiți și au stocuri și rezerve pentru orice risc major imaginabil. Chiar dacă ar fi falsă informația, esența este corectă. O pandemie este un risc imaginabil. Îl cunoaștem. Ne-am mai confruntat cu el. Ca și în cazul cutremurului. Pentru japonezi, pregătirea pentru cutremur este permanentă, iar rezultatul este vizibil de fiecare dată cînd se confruntă cu acest risc.
De cîteva ori, în viața mea de manager, am fost întrebat de ce aloc bani pentru, de exemplu, 2 sau 3 furnizori de comunicații (internet) sau pentru copii de rezervă. Răspunsul meu era, de obicei: de aia. De fapt, în toată perioada în care am fost manager, nu țin minte ca organizația să fi fost afectată semnificativ de unul dintre riscurile ale căror efecte am dorit să le previn. Tot de aia, îmi forțam subordonații să știe unii de la alții diferite lucruri (asta era o critică constantă). Riscurile cu probabilitate 1 presupun acțiuni per-ma-nen-te! Cu cheltuieli permanente, dar care, pe termen lung, sînt mai mici decît orice cost al recuperării post-dezastru.
Bun, acum sînt cîteva chestiuni la mijloc. Una dintre ele se numește politică. Este extrem de importantă fiindcă, deși absurd, deciziile sînt, în foarte multe cazuri, fundamentate politic, iar politica este despre oportunitate, despre jocul la risc maxim și nu despre rațiune. Pentru situațiile de criză și de risc, ca acum, decizia ar trebui să fie non-politică, dar, în multe state, politicienii decid singuri (cum se întîmplă la noi și, un exemplu frumos, la americani). În situații cum este cea de acum, decizia politică ar trebui să fie una de nivel secund, adică să vină și să confirme decizia celui care are cunoaștere. Politicanul are informație, nu cunoaștere.
Văd asta în orizontul meu social-media, unde politrucii și politicienii vehiculează informații și, aproape deloc cunoaștere. Dintre cele două categorii, cea mai odioasă și jegoasă este cea a politrucilor, a lichelelor fără cohones ca să acceadă la vîrful puterii, dar cu suficient sentiment al impunității (o falsă proiecție a puterii reale) pentru a fi vectori principali în dezinformare.
....
cred că ți se pare aiuritor... scriu cam cum gîndesc
....
E o chestie cu politicienii ăștia (aborigenii noștri)... în general, nu au cultură.... aaa, că o fi cîte unu cu doctorat sau alt tip de studii înalte (chiar serioase, nu pe bază de tabel nominal), asta nu înseamnă cultură. Io zic că un om cult e ăla care nu-și rupe gîtul în manualul unui televizor doar fiindcă e doctor habilitat în epistemologie gnostică. Așaaa... Politicienii nu știu (și obligă la aceeași neștiință și pe alții), că o decizie nu poate fi judecată decît în condițiile circumstanțelor din momentul în care a fost luată. Nu poți să judeci o decizie folosind ce ai aflat DUPĂ. Asta am învățat în facultate, cînd profii ne făceau creierii țăndări cu interpretarea istorică a actelor juridică sau cu judecarea unei fapte folosind informațiile disponibile pentru momentul faptei.
Ei, viitoarea judecată a deciziilor de astăzi ar trebui să țină seama de ce spusăi mai înainte. Dar, din păcate, nu va ține, iar rezultatele se vor vedea după vot. Pe de altă parte, fiind în viitorul unor fapte trecute, nu pot să nu mă întreb de ce, europenii și americanii, au întîrziat cu cel puțin două luni asumarea unor decizii referitoare la molimă. În urmă cu două luni ȘTIAU că e boală, ȘTIAU că boala circulă, ȘTIAU că este o mare probabilitate de gravitate extremă. Totuși, timp de două luni nu au făcut absolut nimic, iar molima a lovit în frunte întreaga planetă. Singura explicație logică, folosind briciul lui Occam e că banii corporatiști au decis totul. Politicienii au intervenit prea tîrziu mînați de teamă, de o frică viscerală, animalică. Politicienii au reacționat, lipsindu-se de posibilitatea acțiunii. Este o perfectă exemplificare a panicii, de astă dată scalată la nivel de țări. Una peste alta, sîntem, cu toții, victimele panicii. Efectele acestei panici, manifestate în doar cîteva țări, au paralizat întreaga planetă.
3.
M-am contrat cu o bună prietenă pentru un subiect referitor la obiceiuri (la cele de trecere, mai exact). Ea zicea că, după molimă, or să fie modificări mari ale obiceiurilor de nuntă, botez, moarte.... Eu zic că nu și am zis că să vedem la anul. Deocamdată, molima asta e tînără. Dacă va apuca să îmbătrînească, atunci nu doar obiceiurile de trecere se vor modifica, ci comportamentele umane la o scară pe care omenirea nu a cunoscut-o. Dacă, de exemplu, în următorul an, vom fi nevoiți să purtăm mască și vom călători răriți în mijloacele de transport în comun, atunci acest nou obicei va avea ricoșeuri copleșitoare. Cred că e devreme să ne dăm cu părerea. Aaaa, în legătură cu subiectul ăsta aș face o chestie (sugerată, aproape retoric de prietena mea): o cercetare aplicată în toată țara, nu eșantionat, despre frică, despre comportamentul în starea de frică, despre raportarea indivizilor la molimă... E o trebușoară aici, generată de existența, funcționare și utilizarea internetului. Acesta poate uniformiza comportamente mult mai ușor decît credem și poate genera comportamente la fel de ușor.
Obiceiurile de care vorbeam sînt parte a unui sistem de credințe. Modificarea lor, succesiv molimei, va fi una de tip secular. Această secularizare va fi potențată de comunicarea globală. Practic, nu poți păstra un sistem instituționalizat de credințe într-un univers atomizat, în care vocea religiei este doar o voce într-o puzderie uriașă de alte voci. La modul simplist, o formatoare de opinie din lumea Instagram poate face muci orice voce a Bisericii. Acesta este și motivul pentru care statele islamice nu agreează rețelele sociale. Bun, asta este atît de evident, că nu insist.
In cazul României, secularizarea a fost începută de comuniști (accidentul istoric numit secularizarea averilor mănăstirești de către Cuza nu se pune) și a fost continuată de marile migrații ale ultimelor două decenii. Credința rezistă atîta vreme cît are cine-o purta... greu de făcut o pomană "pe Facebook". Și cu nunta e la fel... și cu botezu'.... La asta mai adăugăm secularizarea produsă de capitalism și marile capitaluri. Protejarea accesului într-o piață a însemnat, printre altele, înlocuirea nunții în curte, cu nunta la o sală de evenimente și mîncarea oferită de catering. Desigur, motivația a fost extrem de banală: siguranța alimentară. Că explicația e puerilă, a altă treabă, dar a funcționat. În cele din urmă, molima va accelera un proces început și de neoprit.
4.
E interesant cum reacționează planeta... practic, își curăță plămînii, cam ca un fumător care se hotărăște să ia o pauză. Poate n-o să reușească să renunțe la fumat, dar s-ar putea să le rărească binișor. N-ar fi frumos să învățăm că putem fi mai puțin afumători?! Pînă la urmă, o doare în bască pe planeta asta de existența noastră, dacă ar fi să o personific. Dacă chiar i se pune piticul, crapă vreo trei coșuri vulcanice și ne-a potolit definitiv.
5.
Aud și citesc tot felul de idioți care vorbesc despre o lume viitoare totalitară... Persoanele cu pricina exprimă ceea ce eu aș zice că e o criză a lipsei de încredere. Societatea funcționează pe baza bătrînului "contract social", descris de Rousseau. Cartea ăstuia ar trebui citită de fieștecare individ care ajunge să fie student. Hai să-i scoatem din discuție pe chineji, că e răi și comuniști. Să rămînem cu japonejii, cu coreenii de amiaz, cu nemții, cu nordicii europei. Toți pomeniții au o importantă trăsătură comună: încredere socială. Cetățenii au încredere în autorități, iar autoritățile au încredere în cetățeni. Atît de imbecil de simplu e totul. La noi, se întîmplă să fim cam la mijloc. Feudalismul nostru, prelungit pînă astăzi, e de mare ajutor. Românul are un grad de încredere rezonabil în autorități, mai ales în vreme de criză, de năvală a barbarilor. La nivelul autorităților, cred că sirianul de Arafat e singurul român care a înțeles asta și știe cum să comunice încredere. Sigur, avem un număr de personaje antisistem prin definiție și natură (țiganii.... HO! nu sări, că nu dau cu parul), dar ei sînt aduși în norma socială a conformării de majoritari. (ca să închid subiectul și să-ți scadă tensiunea: a fi antisistem pentru această minoritate este marcă de tip cultural. S-a dovedit a fi parte din succesul supraviețuirii lor culturale. Să nu aud de discriminări și prostii similare.).
Revenind la conformare.... românul, feudal de felul lui, înțelege contractul social cam așa: te las să furi, să ciupești, să drăcești, dar, la nevoie, dumneata, boierule, ai grijă de mine. Prin urmare, cînd citesc/aud vacile și boii care bat cîmpii de autoritarismul lu' Iohanis, al lu' Orban ș.a.m.d, îmi vine să le dau în cap ca la nit și în cap ca la coasă. Astfel de personaje nu fac altceva decît să slăbească relația de încredere dintre societate și autoritate. Comunismul are, și el, rolul lui. Decrețeii, așa ca mine, nu au o extrem de uriașă dificultate în a se conforma unor reguli raționale. Cei mai bătrîni, tot cam la fel. Tinerii ... nu prea au încotro... Așa că, ne conformăm. În schimb, s-ar putea să fie o problemă cu înșelatul încrederii. Partidul sau oamenii politici care vor pricepe cum e cu încrederea asta vor face, cu adevărat, carieră.
6.
Azi, în timpul ieșirii săptămînale, pentru hrană, mă gîndii că România, din nou, s-ar putea să aibă o șansă: satul, satul ăla, atît de blamat și aflat sub un asediu feroce din partea industrialismului global. România este, încă, o societate în care funcționează economia de supraviețuire. Aici, autoritatea face o greșeală, dar, probabil, e constrînsă, imbecil, de marea industrie a hranei. Economia asta, de supraviețuire are un mare merit: distribuirea riscului. În situații de criză, cum e asta, este absolut extraordinar să nu existe o dependență de un număr redus de surse de resurse. La un moment dar, ministrul agriculturii a și îndemnat fermierii români să meargă la muncă, fiindcă, spre toamnă, s-ar putea să fim nevoiți să trăim cu ce producem în țară. Neplăcut e că îndemnul lui nu acoperă și pe orășeanul care s-ar duce să-și lucreze pămîntul uitat în gospodăria părăsită a părinților și bunicilor.
Îndemnul ministrului agriculturii ignoră, voit sau nu, faptul că marii fermieri, chiar dacă persoane juridice române, NU sînt controlate de români. Marii fermieri vor consuma recolta în România doar în cazul în care producția va fi rechiziționată, altfel... altfel, vor hrăni populațiile țărilor lor de proveniență, oricare ar fi alea. Una peste alta, la nivelul societății, ca și în criza din 2008, agricultura de subzistență poate și va salva, din nou România.
Asta ar fi o temă de gîndire pentru autoritate... să folosească prilejul molimei și să facă pe dracu'n patru să nu distrugă satul și micii meseriași, așa cum au făcut modelele din Vestul Europei, modele care plătesc prețul punerii ouălor într-un singur coș. Importul și exportul de forță de muncă ieftină are limite importante, iar limitele se vor vedea nu foarte tîrziu. Să nu ziceți că nu v-am spus. Și, repet, este o chestiune de distribuire a riscului. Știți cînd va fi următoarea pandemie? Cred că a început deja.
7.
Dacă va fi ceva care să ne modeleze comportamentul social în următoarele luni, acesta nu poate fi decît frica. Frica de boală și de moarte... doar ea ne va putea ține la distanță unii de alții și măștile sau alte cîrpe pe față. Într-un regim politic autoritar, tot frica este cea care dirijează comportamentele individuale și sociale. Fiindcă este puțin probabil că se va ajunge la o lume formată numai din regimuri autoritare, vom continua să trăim în niște democrații capitaliste. Asta nu înseamnă că autoritățile acelor democrații nu pot fi tentate de mirajul puterii stăpînitoare. Sînt multe metode prin care să condiționezi comportamentele individuale și sociale, dar frica este cea mai ieftină metodă. Va fi suficient ca morții lumii să poarte pecetea Covid19.
8.
Se făcu o lună de trăit înăuntru. La un moment dat, mă temeam că o să iau razna, terminat de atacuri de panică. Nu s-a întîmplat (și sper să nu se întîmple nici în perioada următoare). Anxietatea/frica/ angoasa, există. Este permanentă... aproape că mi se par nefirești momentele în care nu mi-e frică. Frica de molipsirea cu virusul ăsta doar s-a adăugat listei de frici preexistente. E una în plus. Comunicarea cu alții e ... nici mai multă și nici mai puțină. Și pînă la izolarea în casă aveam o viață socială (aproape) inexistă. Diferența era că vedeam oameni în timp ce mergeam pe stradă... altfel... Mă rog... încerc să-mi dau seama dacă doar eu sînt țăcănit, dacă mă aflu într-o mică gașcă de țăcăniți sau dacă normalii nefricoși au ajuns o majoritate. După o lună de interacțiuni comunicaționale cu un număr redus de oameni și chiar mai puține interacțiuni sociale, pe stradă, cred că mă sînt nici prea-prea, nici foarte-foarte. E clar că sînt alții mai speriați de mine, la un pas de sociofobie, antropofobie și alte fobii (sînt curios dacă o să apară agorafili dintre foștii mașinofili :) ). La fel de clar îmi este și că sînt mulți, foarte mulți care nu au vreo temere deosebită legată de viroza cea nouă. De fapt, cred numărul de oameni fără coronafobie (cred că inventai o fobie :) ), este mai mare decît al anxioșilor, dar țin în ei lipsa de teamă față de virus și se conformează de frica amenzilor sau aprobiului social. Iar anxietatea devine mai agresivă înainte de o ieșire la cumpărături și se păstrează la un nivel ridicat cîteva zile după... după aia, cred că mintea mea se plictisește de frica asta și rămîne cu celelalte, ca să aibă de lucru.
Evident, dacă aș insista, aș găsi un medic dispus să-mi prescrie buline anxiolitie, dar, dacă cei cu care am discutat pînă acum, au apreciat că nu este necesar, înseamnă că așa e. Prin urmare, soluțiile sînt în altă parte, eventual în propria creativitate...
Aaaa, e interesant că, pe măsură ce vorbesc cu mai mulți oameni, procentul celor care resimt o doză mai mare sau mică de teamă crește. Unii o dau pe seama obligației legale, dar nu e o obligație legală purtatul măștii și mănușilor (mă rog, cu excepția unor județe). Tot pe seama obligației legale, intră și distanța, elegantă, de două lungimi de braț. La un moment dat, am încercat să o dau pe logică și mi-am adus aminte Pascal (ăla de și-a dat numele unei unități de măsură a presiunii) care zicea cam așa: dacă Dumnezeu există și nu cred, atunci am pierdut veșnicia. Dacă Dumnezeu nu există și cred, n-am pierdut nimic. Pînă la urmă, nu e musai să fii mai mult sau mai puțin nebun de frică, ca să aplici o regulă simplă: cînd nu știu despre ce e vorba, dar există o soluție ca lucrurile sa fie calme, atunci aplic soluția aia. Se numește prevenție, nu?!
9.Cum e cu statul în casă? În cazul meu, cam ca înainte, doar că nu mai ies din casă sau din bloc decît foarte, foarte rar, pentru păpică (ca și ceilalți din casă). Fiindcă de cîțiva ani muncesc la mine, nu am de semnat o condică. Am încercat să-mi tai niște ore pentru întîrziere la serviciu, dar nu mi-a ieșit figura. Ce fac de o lună? În principal, gaură în canapea. Întîi am scris niște proiecte, apoi am început să evaluez proiecte, am mai lucrat la aventura numită Codul Patrimoniului și cam atît productiv. Neproductiv?! Manifestări psihice de hamster în cutie: frăsuit netul fără rost (vezi anxietatea de mai sus), hopa-țopa cu sevrejul nicotinic (fumez o zi pe săptămînă), pozatul florilor din casă, aranjatul firelor de praf... Ah, foarte importante sînt evenimentele sociale, respectiv întîlnirea cu familia la masă. Ieșim fiecare din propria cutiuță, socializăm în timp ce mîncăm, eventual ne permitem cîte o extravaganță (un whist, un renț, scrablle sau catan) și asta-i tot. Episodic, mai desfășurăm activități în folosul comunității: curețenie. Cele mai frecvente conversații în mica noastră societate sînt pornite de la întrebarea: ce mai facem de mîncare?! De prășit nu avem, de dat mîncare la animale nu avem, de numărat firele de iabă prin ogradă, nu avem... Bîrfele le-am terminat, de virus am discutat, pentru prelegeri intelectuale (ale mele sau ale nevestei) nu există auditoriu, așa că: Ce mai facem de mîncare?
10.Cît de bine sau cît de puțin bine ne (mai) stau țiglele pe "case", e dificil de spus. La o adică, în perioada asta, să toate țiglele super-bine aranjate, ba chiar și proaspete, s-ar putea să însemne că ești, de fapt, defect(ă). În cazul meu, țiglele astea se tot mișcă. Mă simt, la modul intim și real (realitatea psihologică, da?, nu cea obiectivă) într-o situație de criză, iar maniera mea de a gestiona situațiile de criză este identificarea soluției pentru cauza problemei, nu pentru efectele acesteia. Asta înseamnă un proces cognitiv aproape maniacal, pentru a înțelege ce e cu molima asta. Prin urmare, de ceva săptămîni citesc tot felul de articole științifice despre viruși, virusologie, interacțiunea și efectele virusului ăstuia. În urmă cu vreo lună am zis așa:
1.Tratamentul cu ajutorul ventilatoarelor mecanice sau al oxigenării extracorporale nu sînt extrem de utile deoarece acționează asupra unui efect și nu asupra unei cauze. Prin urmare, dacă iau în considerare că în țigarete se găsesc bronhodilatatoare, iar unele rapoarte artă că fumătorii fără sechele tabagice nu se îmbolnăvesc (desigur, cei cu aparatul respirator afectat de fumat o cam mierlesc), ar însemna că administrarea de bronhodilatatoare ar putea atenua din manifestările letale ale molipsirii. [mai tîrziu, faza cu aparatele alea s-a dovedit parțial reală. partea cu bronhodilatatoarele, nu știu..]
2.În locul administrării de antitermice (ipubrofen) care să inhibe reacția imunitară a organismului, cei cu febră să aibă temperatura corpului redusă clasic, cu cearșeafuri ude. În acest fel, s-ar reduce temperatura corpului sub limita care ar duce la fierberea proteinelor (cam 41,5 grade), dar organismul ar avea suficiente rezerve ca să lupte cu virusul. Cum ar veni, în loc de entotermie - exotermie. [mai tîrziu, am aflat că nu se recomandă ipubrofenul, ci paracetamolul și învelirile în cearșeafuri ude]
11.
Fiecare ieșire din spațiul sigur al casei este însoțită de teamă. Am exact simptomele pe care le știu, de această dată fiind legate de ieșitul meu (sau al oricărui din casă) în exterior. Aflu că și alții simt același lucru, oameni despre care credeam că nu au probleme de anxietate. Comunicarea fricii, pe toate căile, induce frica. Ignoranța este o binecuvîntare. Încerc să-mi dau seama ce naibililor se întîmplă, nu doar la noi, ci și la alții. La un moment, mă întreb care poate fi legătura dintre o amputație a unui membru și decesul pe seama virusului. Medicii spun că legătura este în sistemul imunitar. Trauma amputației a vătămat sistemul imunitar în totalitatea lui.
Citeam cifrele agregate de diferite surse. M-am plictisit, fiindcă, de fapt, nu spun nimic. Relevanța este nulă fiind sistemele de referință sînt diferite de la un stat la altul. Discutînd cu oarece oameni de știință (da, cunosc și așa ceva), chiar buni specialiști în virusologie și biochimie, îmi dau seama că e o bîjbîială totală. Practic, cele cunoscute de specialiști sînt inutile în ceea ce privește abordarea terapeutică a virusului. Nu se știe de ce la unii un tip de tratament funcționează și la alții nu. Nu se știe de ce la unii oamenii manifestările sînt dure și la alții mai puțin dure. E o mare operațiune de încercare-eroare, cu speranța decelării unui model de interacțiune cu agentul patogen. Nu sînt informații concludente că ar fi un agent patogen artificial, ci, cel mult, un mutant natural.
Imunizarea de turmă, vehiculată ca abordare în confruntarea cu virusul, mi se pare ceva... nu știu.... extrem. Din cîte înțeleg, asta înseamnă ca 60-80 % dintr-o populație să se molipsească, astfel încât organismul colectiv să fie imun (cam cum e cu gripa obișnuită). În contextul unei lumi contectate total, asta înseamnă că vorbim nu de populația unei țări care se izolează și se imunizează de una singură, ci vorbim de populația planetei... miliarde de oameni, cu sute de milioane de morți. În cele din urmă, imunizarea de turmă pare a fi un demers imposibil, iar cele mai curajoase țări au renunțat la el. Astăzi, lupta pare a fi trecut în planul extincției virusului: împiedicare circulației lui și uciderea lui la modul absolut. Totuși, și acest efort pare a fi uriaș, fiindcă are nevoie de o acțiune concertată la scară planetară. Este ceva, încă, utopic. Planeta noastră este, încă, o mulțime de alte lumi.
12.
Înfloresc florile din casă. Îmi pare că florile au nevoie de cineva să le vadă oferta. Culorile, textura... Crinii și trandafirul japonez au culori sidefii, cu texturi vizuale extraodinar de sexy. Fiindcă pauzele se petrec în casă, le petrec pozînd florile. O să public în celălalt blog pozele făcute în timpul izolării. M-am gîndit să-i pozez pe ai mei... nu-mi arde. Poate încep, totuși, în ziua de Paști, să le fac, din cînd în cîte o poză. Pereții și cărțile nu le pozez. Adun flori uscate. La un moment dat, o să iasă niște compoziții fotografice din ele. Încă nu m-am gîndit la asta.
13.
Am prieteni pentru care toată demența virală este rezultatul unei mari decizii a unor extra-jmecheri indivizi. Așa fiind, respectarea regulilor impuse de autorități se produce fiindcă opțiunea contrară ar însemna niște amenzi foarte mari. Pe scurt, nu trăiesc vreo formă de teamă în legătură cu molima. Ei sînt, de fapt, deranjați că felul obișnuit în care își defășurau viețile este dat peste cap. Cred că este o atitudine înțeleaptă.
14.
La un moment dat, se va termina și nebunia asta. Premisa este că, la final, vor fi prezent, zdravăn și sănătos. Așa fiind, devin, foarte legitime, unele îngrijorări referitoare la cum duc mai departe familia, din punct de vedere financiar. Pînă acum, într-un fel sau altul, am reușit să o duc la capăt, chiar și în anii scurși după concedierea din 2014 (mda.... încă nu m-am recuperat după cele întîmplate atunci... problem). Fiind dependent de domeniul culturii, dusul, ăla, mai departe poate fi o problemă... Ca întotdeauna în vremuri de restriște, ceea ce este mai puțin important în temeni pragmatici, este tăiat întîi de pe listă. Asta funcționează și într-o gospodărie și într-o țară. Reducerile de alocări financiare vor fi operate, în primul rînd, de la sectoarele mai puțin importante pentru o economie. Întîiul pe listă este sectorul cultură. Probabil vor fi asigurate cheltuielile minime necesare pentru funcționare și cam atît. Acolo unde mai este loc, vor mai fi realizate o serie de comasări... Concurența pentru finanțările terțe va crește cumplit, așa că ONG-urile fără susținere, cum sînt Sinapticile, o să aibă viață de liliac, că de cîine, oricum, au avut. Vor veni niște ani interesanți... chiar mai interesanți decît cei din prezent.
15.
În ultima lună am vorbit cu mai mulți prieteni, amici și cunoscuți, trăitori prin diferite alte țări ale lumii ăsteia... și prin Europa și prin alte continente. N-am vorbit cu trăitori în țările imediat vecine României, dar pot zice că panica socială, manifestată la noi, a fost diferită de prin alte țări. Am aflat, cu toții, de "criza" hîrtiei igienice din foarte multe țări și, am trăit, unii dintre noi, să vedem rafturile cu făină golite și lipsa drojdiei. Deocamdată, în apropierea noastră, criza s-a terminat (deși, după cum zic multe autorități de la noi și internaționale, criza reală încă nu a început). Gîndindu-mă, cum o fac de multe ori, la diferențe și asemănări între România și alte țări, cred că una dintre ele se referă la pîine. Pîinea diferită de bunul anonim din rafturile market-ului, ci pîinea euharistiei, pîinea din "Tatăl Nostru". Poate că ruralismul societății noastre poartă o vină pentru diferența de care vorbeam, iar pîine nu este doar hrană, ci o legătură mai profundă cu însăși viața, căci de aceea spunem "pîinea ... cea de toate zilele". Pentru români, pîinea este argumentul suprem al vieții care continuă... Poate o reminiscență a vremurilor în care pîinea era hrana minimă, lipsă sau interzisă... S-au scris tomuri despre legăturile profunde ale pîinii cu lumea tradițională, dar vremea molimei a dus românii cu mai mult de 100 de ani în urmă. Într-un mod paradoxal, refacerea legăturii cu trecutul nu s-a săvîrșit prin puterea cuvîntului transmis de la bătrîni la tineri, cu prin puterea electronilor, care au ținut vie rețelele de comunicații. Tinerii și mai puțin tinerii, au năpădit, întîi, magazinele, căutînd făina, de orice fel ar fi fost ea... cum am auzit, de cîteva ori, "să am din ce face pîinea, că altceva se găsește". Drojdia a fost al doilea lucru simplu și ignorat care a devenit prețios, dar nu la fel de prețios ca făina. În locul drojdiei, internetul a devenit, brusc, furnizor primar de rețete pentru maia sau alte rețete pentru pîine dospită. Cei care au (au avut) bătrîni crescuți la țară și/sau pe vremea lu' Ceașcă, au devenit persoane-resursă de nivel doi, oferind cunoscuților lor rețetele aflate de la cei mai în vîrstă.
Tot în perioada asta, au început să se adeverească unele dintre ideile pe care le scriam în urmă cu vreo.... mulți ani, în primul referat pentru doctorat: informația în sine este inutilă, fără cunoașterea practică asociată. Un nou tip de "folclor" s-a născut: cel despre facerea pîinii, un foclor cu o uriașă cantitate de eroare, fiindcă lipsa posibilității de interacțiune umană directă nu mai permite transferul învățăturii. Poți explica, telefonic sau video-conferință, cum se face una sau alta... poți descrie diferite mirosuri, gusturi sau texturi, dar tot devine frustrant în lipsa informațiilor furnizate de simțuri.
Pentru cunoscuții mei din Vest și Nord, a face pîine este ceva necunoscut. Chiar și pentru cunoscuții români din Vest, a face pîine este mai dificil decît în țară deoarece, de exemplu, nu poți nici dospi și nici coace, așa cum se cuvine, pîinea în cuptorul cu microunde.
Mai este ceva diferit și tot legat de pîine: ruralul și mic-urbanul din România a (re)descoperit morile mici, trăind, permanent, în pragul falimentului și supraviețuind cu mici comenzi pentru uruială, dată ca aliment animalelor. Nu mielul a fost marfa de "contrabandă", ci făina (și mălaiul): "cred că am o tablă pe care mai coceam vinetele, dacă nu, pun o cratiță cu fundul în sus și tot fac lipie." S-au căutat tot felul de motive legitime, care să acopere riscul încălcării limitărilor de circulație, iar făina a început să spargă monopolurile marilor lanțuri comerciale.
Aud că, prin unele părți sărace ale Europei și Statelor Unite, lipsurile alimentare încep să se manifeste, provocate de dificultățile generalizate în circulația mărfurilor. Cred că, atîta timp cît vor mai fi mori mici și parcelele miniscule, cultivate, din reflex, cu grîu, secară, orz sau orzoaică, România poate să treacă prin criza post-pandemică.
Ăsta este un subiect de cercetare pe care l-aș aborda dacă aș avea acces măcar la resursele unei instituții publice "cu nume".
16.
La un moment dat, la începutul necazurilor de la noi, m-am burzuluit cu niște prieteni/ amici/ cunoscuți pe tema închiderii unor domenii de activitate și păstrării deschise a altor. Nu a insistat nimeni asupra oportunității închiderii școlilor, deși au fost, și în acest caz, unii supărați. Pînă la urmă, oamenii au priceput că, în vreme de epidemie (inclusiv în cazul epidemiilor de gripă obișnuită), primele se închide școlile, iar asta e suficient ca epidemia sa fie ținută sub control.
Supărarea cea mare a fost dată de închiderea instituțiilor publice de cultură. Am spus și spun că, în vreme de restriște, orice om normal la capu' lui renunță la ceea ce nu este necesar, iar cultura este primul lucru inutil în funcționarea unei societăți (și a unei economii). În vreme de molimă, ai nevoie ca societatea să funcționeze pur și simplu, nu performant, nu excepțional, doar să funcționeze. Muzeul, biblioteca sau teatrul nu-s necesare pentru funcționarea societății. Așa cum am spus-o și au spus-o și alții, cultura este un lux (să nu începi cu idioțenii despre cultură, om și umanitate, fiindcă dovedești că meriți să fii printre primii aruncați la gunoi, findcă ești inutil), iar în vreme de criză, nu-ți permiți luxul.
Dincolo de aspectele care țin de calculele strict economice, dar fals folosite ca argument de supărați, închiderea instituțiilor de cultură are motive care țin de sănătatea publică. Aaa, apropos de componenta economică: trebuie să fii un mare ipocrit ca să te superi că ți s-a închis șandramaua, în timp ce-ți încasezi leafa! Așaaaa....
Așa cum s-au interzis, cam în toată lumea, adunările publice, manifestările sportive și religioase, cârciumile și bordelurile s-au închis și templele culturii. Asta înseamnă că s-a pus pauză manifestărilor gregare ale omului: i s-au luat motivele să iasă din casă, a stat în colivie. Ca amănunt anecdotic: nu sînt foarte sigur că restricționarea gragarității ar fi funcționat la fel de ușor în lipsa culturii mediate, asincrone și indirecte vehiculată prin rețeaua internet.
Pe lîngă cele de mai sus, mai este un aspect referitor la "închiderea" culturii: valoarea de simbol. Ca și în cazul închiderii lăcașelor de cult, închiderea culturii are o uriașă valoare simbolică: "este grav ce se întîmplă! Este mai grav decît în vreme de război!".
Comparația între pandemie și starea de război a ajuns, aproape, un truism în ultimele luni, și a justificat tot felul de decizii, din spectrul autoritarist. M-a surprins faptul că "oamenii de cultură" nu au sesizat acest fapt simbolic. Lipsa lor de subtilitate mi s-a confirmat chiar astăzi, citind niște distribuiri de informații, distribuiri formulate pe un ton victorios-invidios: țara X va deschide muzeele, țara Y nu a închis teatrele... Deciziile acelor țări au excepționale valori simbolice, în contextul în care multe alte restricții rămîn, și acolo, în vigoare.
17.
Sărăcia se autoîntreține și se transmite, singură, între generații și în timp. În fizică, se consideră că pelicula care desparte apa de aer este una dintre cele mai puternice bariere din câte există, datorită tensiunii superficiale. În societate, bariera dintre sărăcie și non-sărăcie funcționează la fel și opune o extraordinară rezistență. Asta funcționează și în cazul țărilor, nu doar al indivizilor. Molima globală poate să conducă la o atenuare a diferențelor de statut economic sau le poate adînci. Prima opțiune este utopică, fiindcă atenuarea acelor diferențe înseamnă o democratizare nu doar a oportunităților, ci și a utilizărilor resurselor economice. Cum spuneam și cu alte prilejuri, trăim într-o lume cu resurse limitate. Echitatea (nu egalitarismul) distribuirii acestor resurse înseamnă renunțare din partea celor care au acces la mai multe. Din cîte se poate vedea, țările bogate nu doresc să renunțe la bogăția pe care o posedă, iar tensiunea superficială din bariera către sărăcie devine și mai puternică. Țările paupere vor sărăci și mai mult, molima epuizîndu-le resursele și așa puține. Nu discut despre circumstanțele istorice care au condus la realitatea economică de astăzi, dar șansele ca statele care au moștenit fostele imperii să-și piardă avansul economic sînt foarte puține.
Dacă în cazul indivizilor trecerea de la bogăție la sărăcie se poate produce foarte repede (e suficientă, la o adică, o miză greșită la un joc de noroc - fie și bursa), în cazul țărilor lucrurile stau diferit. De exemplu, bogații acceptă doar o amînare a plății unor datorii ale săracilor, timp în care săracii vor acumula noi datorii (sistemul financiar global nu oferă cadouri, ci împrumuturi). Chiar și în interioul Uniunii Europene vedem această diferență. Prelungirea deciziei de închidere a circulației intra-comunitare timp de șase luni va îngropa statele din Sud și Est. Toate astea sînt state cu economii fără industrii sau cu economii extrem de fragile, Chiar și agriculturile acestor state sînt fragile, terenurile fiind deținute de persoane din statele mai bogate. Lipsa facilităților industriale și dezetatizarea economiilor acestor state (ca rezultat direct al aplicării inegale a unor reguli europene) va produce efecte cutremurătoare după încetarea stărilor de urgență (singurele care pot justifica măsuri, altfel, imposibile). Repornirea economiilor în statele din Sud și Est este dependentă de ordinele primite de la firmele-mamă din statele bogate. Dacia sau Ford din România vor reîncepe să producă numai dacă Renault sau Ford din Franța și SUA vor decide asta. Producătorii de medicamente din România, la fel. Producătorii de alimente, supuși deciziilor corporatiste vor produce ce și cît apreciază necesar proprietarii din multinaționale.
La un anumit nivel, mă amuză opiniile triumfalist-optimiste ale unora dintre politicienii de la noi, care anunță repornirea economiei sau că una sau mai multe fabrici din România vor face și vor drege. Cînd citesc o declarație a directorului Terapia Cluj, citesc, de fapt, un mesaj care are acordul prealabil al acționariatului japonez.
La un moment dat este posibil ca sărăcia să afecteze și statele bogate, mai ales cînd această sărăcie are efecte asupra stării de sănătate. Am văzut imagini cu bogații, trăind feeric, în spatele unor uriașe garduri, protejîndu-se de molimă. Nu o să se întîmple ceea ce scriu acum, dar bogații ăia au mai multe șanse să crape în spatele gardurilor, o șansă suplimentară fiind dată de foame. Dacă bogăția stă la locul ei, sărăcia se întinde, e molipsitoare. În cazul țărilor bogate, care și-au dobândit bogăția prin extinderea sau sfărîmarea granițelor, toate demersurile de închidere în interiorul actualelor granițe vor conduce la sărăcie. De altfel, unele dintre aceste țări bogate au observat foarte repede acest lucru și, folosind diferite instrumente de persuadare asupra țărilor mai sărace, pentru a evita prejudici economice semnificative, care să conducă la pauperizare accelerată, au importat forță de muncă din țările sărace, fără a exporta bogăție.
Există, într-adevăr, șansa ca lumea să fie diferită prin toamnă...
18.
În mod obișnuit, aș fi contemplat, în continuare, posibilitatea mutatului "la țară". Dar, fie că molima e molimă sau este un act deliberat de reordonare a lumii, nu ne aflăm într-un mod obișnuit și, foarte posibil, obișnuitul va fi fooooarte diferit de normalul de astăzi. Un oraș mare, cum e Bucureștiul este o capcană mortală, fiind total depedent de orice, de absolut orice. Cum scriam, mai demult, o molimă, dublată de lipsa generalizată a energie electrice, înseamnă o hacatombă. Să ne gîndim la coronavirus... cea mai simplă metodă de prevenție este spălatul pe mîini. Atît. Ei, o pană generalizată de curent înseamnă că 1 milion și ceva de oameni nu se vor putea spăla pe mîini, că zeci și zeci de mii de apartamente, după 2 zile de întrerupere a curentului vor începe să pută... mă opresc...Scenariul nu este deloc improbabil. Adăugăm încetarea comerțului și trecerea la troc.... în condițiile unei aprovizionări sporadice... În oraș nu există suficient teren liber pentru cultiva indiferent ce.
În termeni de risc, Pareto va avea efecte copleșitoare. Într-un astfel de oraș, riscurile sînt cumulate. Toate avantajele ipotetice, de exemplu un sistem de sănătate mai bun, dispar, cît ai clipi, sub apăsarea aglomerației. Pînă la urmă, confortul necesar supraviețuirii este de nivel redus.
Hai, că bătui cîmpii suficient...
19.
Perioada este absolut excepțională pentru studierea multiplelor forme de influențare a opiniei publice. În ultimii ani au fost inventate diferite concepte care să îmblînzească noțiunile preexistente de persuadare, zvonistică și manipulare. Așa au apărut și își caută locul conceptele "fake news" și "post adevăr". Dintre toate mecanismele care funcționează în prezent, cel mai atrăgător este cel de manipulare prin crearea premiselor unei realități viitoare, dorite de agentul manipulator. De această dată, manipularea nu mai este utilă pentru a ascunde o realitate prezentă sau trecută, ci creează realitatea viitoare, oarecum asemănător cu modul de acțiuni al naziștilor înainte de a ataca Polonia sau cu cel al rușilor înainte de atacurile din Crimeea și Donbas.
Iată cum funcționează acest mecanism. Agentul manipulator (autoritate legitimă sau actor destabilizator) "scapă pe surse" o informație sau un document care conține o aproximare maximală a unor acțiuni viitoare cu potențial de a fi repudiate de victima manipulării (în această perioadă, ne referim la grupuri umane foarte mari, de anvergura unor țări). Informația circulă, într-o manieră virală, folosind circuitele platformele de comunicare socială (Facebook, Whatsapp, Instagram, Twitter). În România, cele mai folosite sînt Facebook și Whatsapp. Informația manipulatorie este contrazisă, imediat, de autoritatea legitimă. Între timp, agentul manipulator reacția din rețelele de comunicații. În funcție de cît de negativă este reacția, acțiunile viitoare vor fi mai mult sau mai puțin "agresive". Astfel de mecanisme au fost folosite, cu succes, în războiul politic din România ultimilor ani.
Cum poți verifica, de la bun început, dacă informația pe care o primește face parte dintr-un context manipulator sau este o informație și atît: caută sursa (sau sursele). Dacă informația respectivă pare a fi venit din neant, fără o sursă ușor identificabilă, ai șansa să fii parte din experimentul manipulatoriu pus la cale de un actor destabilizator. Dacă informația este creditată că este venită "pe surse", iar sursa dezminte, analizează conținutul informației, verifică dezmințirile oferite de autoriatea publică și poți identifica, destul de bine, cam cum va arăta realitatea viitoare, pregătită de autoritate. De la izbucnirea molimei în România, există o informație care a pregătit populația pentru o realitate viitoare: instituirea carantinei, ca informație "pe surse". Atunci cînd carantina s-a întîmplat, a fost percepută ca ceva necesar. Este adevărat și faptul că autoritatea publică a acționat adecvat și proporțional.
20.
Să presupunem că, fiindcă te asociezi cu #stauacasa, la un moment dat, n-ai încotro și te apuci de făcut mîncare. Ei bine, indiferent ce potol ai vrea să gătești, de data asta ai mult mai mult de muncă (oricum ai, fiindcă, în mod obișnuit, gătești cu cuptorul cu microunde). Să o luăm cu începutul.
Întîi manipulezi diferite cutii, pungii și alte cele în care se află cele necesare gătitului. În mod obișnuit, le desfăceai, scoteai ce era în ele și le amestecai sperînd să iasă ce zice la rețetă.
Acum, nu... totul e diferit. Înainte de orice, te speli pe mîini, după ce dai jos inele, verighetă, brățări, cercei și piersinguri, plus tăierea unghiilor. Apoi, stropești sau scalzi în hipoclorit, alcool dublu rafinat ori altă otravă puternică fiecare ambalaj în parte. Te speli, din nou, pe mîini. Strănuți și pui mîna la gură. Te speli din nou. Desfaci primul ambalaj și-ți aduci aminte că nu l-ai curățat de otrava dezinfenctantă. Atunci toată chestia si te speli pe mîini. Iei alt ambalaj (mai ai de unde, că ai făcut provizii ca neamul prost), îl dai cu otravă și în treci prin apă, alături de celelalte ambalaje, ca să cureți otrava. Te speli pe mîini. Desfaci un alt ambalaj și-ți intră niște făină în nas. Te scarpini. Înjuri în gînd și te duci să te speli pe mîini, cu mult clăbuc. Te speli și pe față, bagi clăbuc și în nări, ca să fii sigur.
Revii în bucătărie. Redeschizi telefonul (sau cartea de bucate) pentru rețetă. Îți aduci aminte că nu ai decontaminat telefonul (sau cartea de bucate). Arunci toate ambalajele, cu tot ce-i în ele, arunci, într-o cutie, un sac sau direct pe fereastră tot ce-i pe masă. Decontaminezi masa. Iei alte ambaleje și le dai, iar, cu otravă. Te speli pe mîini. Cauți o cremă să te ungi, fiindcă, deja, pielea mîinilor a început să crape.
Revii în bucătărie. Redeschizi telefonul și-ți dai seama că nu l-ai decontaminat mai înainte. (cartea de bucate ai aruncat pe geam). Arunci totul de pe masă. Dai și telefonul cu otravă. Și suprafața mesei și noile ambalaje cu ingrendiente. Te speli pe mîini. Te dai, din nou, cu o cremă pe mîini.
Revii în bucătărie. De data asta îți pui niște mănuși, din alea, cu care cureți WC-ul, ca să fii sigur că e treabă curată. Desfaci ambalejele, ca să fie pregătite. Iei din dulap prim vas care îți trebuie. Pui primele ingrediente, te apuci să le amesteci și îți dai seama că nu ai decontaminat vasul.
Arunci totul pe fereastră, iei telefonul ...
21.
Corectitudinea politică ne-a pus capac, așa la nivel global și în mod pandemic. Bunăoară, pandemia... e o chestie muierească... se numără cu una și două și, în plus, faci treburile temeinic... Un război, neutru de genul lui, măcar e incert și n-ai ce-i cere... În schimb, pandemia asta... pune planeta pe butuci, cum nici un război n-a reușit s-o facă. Unde s-a mai pomenit să fie închise fabrici și uzine, magazine, teatre și bordeluri?! E pandemia, asta, mai rea decît o soacră sau o nevastă dusă rar la biserică.. la băut - nu!, la plimbat - nu!, aia - nu!, ailaltă - nu!. Ne ține, pe toți, din scurt și ne-a și dat pe mîna altor două scorpii (că așa umblă astea, în haită): izolarea și carantina. Nu mai zic că are și dambla pe bărbați.
Și să nu fiu misogin!?
22.
Este interesant cum nechezolul digital poate să înlocuiască, destul de bine, zeama naturală, fiartă pe îndelete. Oameni obișnuiți cu interacțiune zilnică directă, în grupul de la locul de muncă, au fost nevoiți să înlocuiască această interacțiune cu o alta, cînd directă, cînd indirectă. În unele cazuri, telefonul e un substitut destul de bun, dar nici acesta nu este posibil permanent. Ce rămîne? Lumea virtuală, a literelor scrise de la tastatură, care creează un fals sentiment de "aproape". Dacă nechezolul nu făcea rău, băut în locul originalului, virtualul s-ar putea să "cauzeze", fiindcă, de fapt, actul comunicării nu se limitează la transmiterea de mesaj prin cuvînt scris, ci înseamnă, gest, mimică, pupilă dilatată, ticuri, transpirație fină, roșeață în obraji, mirosul corpului celuilalt. Pentru un număr semnificativ de oameni, în special din mediul urban, nechezolul comunicațional s-ar putea să producă diferite efecte ciudate, în trena alienării.
Sau, din contră, perioada asta nu va fi mai mult decît un concediu prelungit și, de fapt, nu se va fi întîmplat nimic...
23.
În perioada asta ori fi oameni care să fi trăit crize de optimism?
24.
După 15 mai, in the best case scenario, virusul va fi prezent, în niciun caz extinct și, atunci:
-cum voi călători pe distanțe lungi? Telemunca are limite. Există și imperative personale. Trenurile cu aer condiționat sînt adevărate cuptoare pentru dospit viruși. Avioanele la fel.
-cum voi aborda viața socială a copiilor? Pur și simplu nu le pot cere izolarea de acum, cîtă vreme nu va mai fi o obligație legală. Prevenirea molipsirii în urma interacțiunii sociale este utopică. Pînă la urmă, copiii au nevoie să se atingă, să se pupe, să se iubească.
-
-
-
-
25.
Abia e duminică. Mă rog, și ieri a fost duminică și, pentru o vreme, mîine va fi tot duminică
26.
La un moment dat, citisem că virulența virusului este influențată de caracteristicile genetice ale unei anumite populații. În articolele respective se spunea că populațiile din Estul și Nordul Europei sînt mai puțin afectate fiindcă au o altă configurație genetică decît celelalte populații caucaziene și, evident, decât cele asiatice. Totuși, informația asta nu a rezistat în fluxul informațional, cum nu a rezistat informația despre potențiala apărare pe care o au populațiile vaccinate anti-pneumonie. Acu', dacă nici cercetătorii nu știu prea multe despre bazaconie, de ce am ști noi, simpli muritori... Fiindcă, de fapt, nimeni nu știe de ce unii trăiesc și alții mor după ce se molipsesc. Informațiile despre cei afectați nu sînt suficiente, cum nici numărul de morți nu este suficient pentru a afla ce și cum.
Una peste alta, prefer să fac tot ce pot pentru a nu mă îmbolnăvi.
27.
Nevoia împărtășirii, a lui "a fi împreună", neclar și vinovat asociat cu un alt loc, cu un alt timp, cu altcineva. Conviețuirea camaraderească, în care toate respirațiile, toate tonurile, toate ridurile și-au spus, demult, poveștile, oferă liniște și asta e bine. Dar nu e îndestulător, fiindcă lipsește ceva. Pereții, curtea, lucruri și locuri atăt de bine cunoscute, care dau sens fiecărei zi, nu mai sînt de ajuns pentru siguranța pe care o oferă. Cartea pe care ai (re)citit-o de atîtea ori și pe care am mai citi-o, dar nu acum. Acum ai vreo altă carte. În cele din urmă, s-ar putea să fie atîta înstrăinare, încît să nu rămînă decît regretul surd al neputinței.
28.
Între lucrurile care or să rămînă la fel după ce se potolește molima, unul este sistemul sanitar. Deși autoritățile anticipează un reviriment epidemic începînd cu toamna asta, politicienii care decid nu vor face nimic în lunile care urmează. Avînd noroc cu o populație care s-a conformat și a reacționat corect la frică, sistemul medical românesc, aflat pe punctul de a fi îngropat de molimă, rămîne pe brînci. Politicienii vor fi mult prea ocupați să promită, neverosimil, să caute modalități de sifonare a banilor pentru campania electorală care se anunță dură și murdară și cam atît. Nimeni din puterea de jure nu va începe vreun demers investițional major. Nimeni din puterea de facto nu va începe o luptă pentru a forța investițiile. Toți vor jongla cu electoratul revenit acasă, flămînd și fără resurse, prin definiție, și va face totul ca să-l convingă. Electoratul ăla nu e interesat în investiții, fiindcă trăiește doar azi. Electoratul ăla nu e interesat de investiții în sistemul medical, fiindcă, în realitate, acel electorat nu contribuie la bugetul care achită nota de plată. În patru luni se pot face multe, dar nu se va face nimic... Banii cu care s-ar putea face sînt mai utili în pomeni.... Pomeni de viu.
29.
Unul dintre lucrurile care nu-mi place la izolarea asta e că nu mă pot bucura de respirabilitatea aerului din București. Mă mai uit pe paginile care prezintă nivelurile de poluanți atmosferici și e mai mare bucuria să văd verde și verde și verde. M-aș fi bucurat și mai mult să mă pot plimba prin oraș și să respir un aer curat.
Din păcate, după ce se va da liber la mișunare, ghici ce va face mîndrul bucureștean?! Yey!!! Va defila cu mașina. Acum va avea și un motiv întemeiat: ca să evite îmbulzeala din mijloacele de transport în comun. Primarii de la noi n-au nici cel mai mic chef să-și pună în cap votanții și să-i pună să circule sănătos: pe jos, cu bicicleta, cu scuterul....
Una peste, după mai puțin de o săptămînă, aerul din București va deveni la fel de irespirabil... ba chiar mai mult, fiindcă posesorii de mașini vor dori să recupereze consumul economisit. Nici nu contează că există o mulțime de studii care demonstrează o legătură foarte clară între poluare și circulația agresivă a virusului. Ca să nu mai zic că nu contează exemplele altor state. Ce peana mea?! De ce să nu dovedească o grămadă de români că vor o țară ca afară, dar afară?!
30.
În vremuri de restriște, cînd cei mai mulți oameni sînt extrem de ocupați cu nevoile primitive, se manifestă oportuniștii. Deși sînt de două feluri, toți împart aceeași trăsătură: își asumă riscuri, ignorînd, cu bună știință, nevoile primitive.
Oportuniștii de criză din prima categorie sînt scîrboși. Seamănă foarte mult cu hoitarii. Cei mai spălați, stau prin birouri sau realizează forme elegante de video-chat și pun la cale șușanele, de obicei contracte pe muuulți bani publici. Alături de ei sînt jegurile mărunte, cu ciupeli ici-și-colo. Răsplata pentru riscul asumat de ăștia e să ajungă la nivelul primilor, prin politică, sau pe funcții grase și spălate. În vremurile de criză se fac averi uriașe.
Oportuniștii din a doua categorie sînt utili. Crizele se manifestă prin exploatarea unor vulnerabilități, Oportuniștii identifică vulnerabilitățile și oferă soluții. Ăștia sînt mișto și îmi place de ei. Riscurile pe care și le asumă sînt de altă natură. Ei pun la bătaie resursele proprii: bani, timp, energie etc. pentru a găsi soluții pentru acum și pentru zilele de mîine
Oportuniștii din prima categoria ar face orice ca o criză să se prelungească, hrănindu-se din propria ticăloșie. Oportuniștii din a doua categorie ar prefera niște crize moderate, astfel încât să-și poată fructifica descoperirile. Din păcate pentru ei, mulți nu se vor dezvolta, victime ale dezastrelor în lanț provocate de oportuniștii dintîi.
31.
Glume și glumițe despre ce se întîmplă cu învățătura de carte în vreme de molimă.
Cele mai bune glume sînt în docomentele emise de ministerul de resort, mai epifanice decît revelațiile de la Țața Omida și mai lămuritoare decît sapiențismele înainte-văzătorului de la Delphi (mă rog, era oracoliță, dar sună urît).
Păstrarea distanței între elevi, în timpul orelor, e o idee bună, aplicabilă în școlile din mediul rural, generos subpopulate. Tot acolo este posibilă și învățătura în ture mai multe de două, că e loc și copiii puțini. Prin urmare, la minister se știe cum e în teritoriu.
Utilizarea învățământului on-line, prin asigurarea resurselor tehnice necesar elevilor de către părinți. Și asta este o idee foarte bună, aplicabilă în comunitățile urbane înstărite și cu rețele de comunicații stabile. Prin urmare, la minister se știe cum e cu nivelul de trai în România.
E adevărat, docomentele emise de minister au și unele lipsuri, izvorîte din oboseală și nu din necunoașterea situației din teren. De exemplu, faptul că, în multe școli, chiar și o adresă de e-mail este dificil de gestionat... sau că foarte multe cadre didactice (indiferent de vîrstă) se află, din punct de vedere tehnologic, undeva prin anii 1980.
Altfel, da, ministerul a luat măsurile care se impun, continuînd, în mod liberal, delirul sistemic și social (democrat).
32.
Sînt țări care o să se facă bine fiindcă au pe unii sau unele care știu ce au de făcut pentru asta. Sînt țări care n-o să se facă bine fiindcă... Și sînt țări. România e o țară. La o adică, îi și înțeleg pe nordici că n-au chef să bage bani în niște găuri negre. S-ar putea să iasă mai cîștigați făcînd foc cu ei... Daaaa, știu, sînt la mijloc niște chestii de macro-economie, care dau o medie rezonabilă în zona euro și face ca euro să fie o monedă atractivă... Totuși, una peste alta, așa cum pot înțelege felul cum sînt gestionate diferite aspecte în Italia, Spania, Bulgaria, România.... etc. e de înțeles de ce nordicii n-au chef de sudici...
Pe de altă parte, e confortabil să aibă niște plebei în sud sau est, care să facă munci mai nasoale, deși plebeii sînt în est, că sudicii sînt fuduli ca nordicii. Mă rog....
La noi îmi e clar că doar o mare doză de șansă face ca lucrurile să nu fie mai grave decît sînt cu molima asta. Ăia de la butoane, Guvern și Parlament, sînt pur și simplu imbecili. Ca simplu cetățean, dacă aud un ministru, aștept informații ferme, nu certitudini, dar nici păreri... Cum citii despre ministrul agricultii care "crede" că nu vom avea probleme cu hrana anul ăsta, fiindcă România e exportatot net de materii prime, așa că e din ce se face mîncare. Bun, acum nu înseamnă că toți de-l ascultă se și pricep la subiect. Pentru mulți, vorbele ministrului sînt liniștitoare.
Pe de altă parte, ce să spună? Fraților și surorilor, sîntem mutuți! Nu sperați că o să scăpăm fără criză, fiindcă n-o să fie așa... Producătorii mari din România sînt străini și nu-i putem obliga să vîndă sau prelucreze în țară, așa că...., de fapt, nu știm ce o să facem...
Mda...
33.Citii că o femeie de 30 de ani, fără alte probleme cunoscute, a murit acasă, prin Mehedinți. Au recoltat probe biologice după moarte și s-a dovedit că avea covid-19. Nu scrie și dacă femeia asta era dintre persoanele aflat în izolare impusă.
Un alt caz, al unui bărbat de 53 de ani care avea drept comorbiditate o nevralgie de trigemen..... Cu excepția unor foarte puține cazuri despre care nu se cunoaște istoricul stării de sănătate la data morții, pare că virusul ăsta este un fel de accelerator de moarte.
34.
Din plictiseală și întrucît, crește barba... e un fel de piper cu sare. Deocamdată e ca un fel de arici, țepoasă și împrăștiată în toate părțile. Să vedem cum evoluează în următoarele trei săptămîni. S-ar face cinci.
35.
Marile crize sînt și uriașe oportunități. Criza pandemică este, fără îndoială, un pretext legitim pentru ca statul și autoritățile să dovedească capacitatea nu doar de a răspunde crizei, ci de a o folosi ca temei pentru acțiuni și decizii, altfel, imposibile sau extrem de dificile. La nivelul UE, regulile jocului referitoare la deficitul bugetar sînt suspendate. Un stat are două opțiuni: să folosească oportunitatea pentru cîrpeli punctuale sau să ia taurul de coarne și să genereze o resetare a regulilor jocului. România este un stat care și-a pierdut pîrghiile de control asupra propriei economii. Acum ar fi un bun prilej pentru ca afaceriștii autohtoni să fie sprijiniți pentru a dezvolta investiții productive, în detrimentul entităților economice controlate din străinătate. Devine din ce în ce mai clar că economia globală și-a atins limitele. România, un teritoriu cu uriașe resurse, este, în egală măsură, un stat, lipsit de capacitatea utilizării acestor resurse. România exportă materii prime deoarece potențialii afaceriști autohtoni, care au capacitate și dorință de a transforma materia primă în produse cu valoare adăugată, sînt îngropați în urma presiunilor unor jucători globali (turci, germani, austrieci, unguri sau americani ori francezi).
Poate că acest guvern liberal ar putea să-și aducă aminte de sloganul liberal "prin noi înșine".
36.
Experimentez efectele sedentarismului extrem. În Lunea Mare am avut de făcut un drum, azi fu Vinerea Luminată. Atunci, am mers, în total, 12 km, pe jos, fără încărcătură. După prima treime a drumului, un urcat și coborît vreo 10 trepte, cu masca pe față, am simțit că mă ia cu leșin. Peste asta, s-a pus un început de atac de panică. Nu atacul de panică e relevant, ci faptul că, după 4 km și, repet, fără încărcătură, am experimentat un puseu de oboseală extremă. Seara, am simțit o febră musculară în zona încheieturilor coapselor, cam cît după o zi de urcuș pe munte, cu echipament complet (cca 30 de kg), fără antrenament prealabil.
Astăzi, din nou, aproximativ același traseu, dar rupt de o pauză de circa o oră și ceva, la jumătatea lui. 9 km jumătate în total. Fără febră musculară, dar cu alte simptome ale corpului: dureri ale mușchilor spatelui, un fel de beție ușoară dată de supraoxigenare, scaun repetat și relativ moale (asta datorită motilității crescute a intestinelor), oboseală musculară generală (crampe plantare, zvîcnete în mușchii picioarelor și brațelor, pleoapele căzute). Mai adaug foamea... nu nevoia de hrană ca în fiecare zi, ci senzația fiziologică de foame, repetată. În timpul mersului (masca am folosit-o doar cît am intrat în magazine pentru diverse cumpărături), respirația era inegală, simțeam ritmul cardiac la fel. Am fumat, dar, față de în urmă cu 2 luni, am simțit rinita activă imediat, imposibilitatea inhalării fumului ca înainte. (de fapt, de aproape 3 luni, nu mai fumez 1 pachet pe zi, ci două zile pe săptămînă sau mai rar, un pachet, din care jumătate este țigări fumate pe jumătate, apoi pauză totală... despre sevrajul nicotinic, cu alt prilej).
O să iau niște aspacardin fiindcă are magneziu și potasiu, pentru a compensa lipsa mișcării. Cum se spune, suplimentele minerale și vitaminice nu înlocuiesc un stil de viață sănătos... Sedentarismul extrem în 6 zile din șapte, nu este un stil de viață sănătos.
La toate astea, adaug o componentă psihică importantă, respectiv, un amestec de frică și relaxare. Frică, deoarece ies din spațiul sigur al casei și mă expun molipsii. Relaxare, fiindcă deplasarea prin zonele mai puțin circulate ale Bucureștiului, unde pot vedea pomi, flori etc... mă face să mă simt bine. Încerc să păstrez un echilibru psihic și să nu adaug anxietății legate de infarct, AVC, criză renală etc, molipsirea cu acest virus.... Un proces mental complicat, pe care încerc să-l fac util și funcțional, folosind exact ceea ce provoacă anxietatea: gînditul (prea mult).
37.
Tocmai aflai că Taleb a declarat și explicat de ce pandemia nu este o Lebădă Neagră. Mă simt deștept.
38.
Acu' vreo două săptămîni, am visat că stăteam undeva deasupra, pe un balcon și o vedeam pe Raluca Turcan cum îl mîngîia pe unu' pe puța în erecția și îi spunea: lasă că o să fie cum vrem noi
39.
Unii dintre cunoscuții mei au făcut tot felul de chestii, "de covid". Alții, în schimb, n-au făcut. În ce mă privește, am la fel ca ei. O rutină zilnică teribil de asemănătoare cu oricare altă zi anterioară molimei și în care nu plecam de acasă. Am făcut poze florilor din casă, mai des, dar nu mult diferite de alte poze pe care le-am făcut și altă dată. N-am făcut poze-jurnal alor mei. O să le fac în ultima zi de stare de urgență. Las barba să crească. Mă gîndeam de mai multă vreme la asta, dar, acum, nefiind nevoit să ies din casă, să mă vadă lumea, o las să crească. Prin urmare, încă nu m-am hotărît dacă am făcut sau n-am făcut ceva special "de covid".
40.
E un concept în domeniul riscului: disaster preparedness. Asta înseamnă a fi pregătit pentru dezastre. Unul dintre subiectele "fierbinți" din ultimele zile este redeschiderea școlilor, eventual după 15 mai. Ministerul Educației a emis un ordin și s-a spălat pe mîini. Dincolo de asta, sînt cîteva aspecte. Cum am scris pe FB:
Am senzația că felul în care vorbesc autoritățile de la noi despre (re)începerea procesului educațional demonstrează două lucruri:
1.Nu prea știu cum să apuce cartoful ăsta (și nici nu recunosc.... desigur, ca să nu piardă puncte electorale).
2.Sînt încremeniți în proiect, respectiv în regulile preexistente. La modul cinstit, cui credeți că-i pasă că elevii vor avea situațiile școlare închise fără a termina materia programată anul ăsta? Chiar o avea o așa strivitor de mare importanță? Apoi, chiar credeți că este atît de cumplit de important ca elevii să care termină un ciclu de studii să primească o notă finală pe baza unui parcurs cert și încheiat, deja?
Ce vreau să spun este că examenele de capacitate și bacalaureat sînt doar niște convenții. Atît și nimic mai mult. Niște convenții nici mai bune și nici mai rele decît convenția privind considerarea mediei finale a semestrului I ca medie de absolvire de ciclu sau decît media întregului ciclu anterior ca media finală.
De fapt, în acest moment, sistemul educațional nu este pregătit pentru o stare epidemică generalizată. De data asta nu mai vorbim de mici focare de rujeolă sau gripă obișnuită. Ne aflăm într-o situație în care toată țara este afectată, cu, practic, zero informații despre situația molipsirii. Soluțiile generice oferite de Ministerul Educației nu pot fi aplicate peste tot și, din păcate, la nivelul autorităților publice, pare a nu exista capacitatea de acțiune punctuală.
După mintea mea, ar trebui acceptat faptul că, în acest moment, tot ceea ce înseamnă proces educațional este dat peste cap, iar capacitatea reală de adoptare a unor măsuri preventive, la nivel național este aproape nulă. Doar să ne gîndim la numărul de măști (sau dezinfectanți) care ar fi necesare pentru toți elevii, pentru aproape 2 luni. Este o misiune imposibilă.
Apoi, mai sînt alte cîteva aspecte:
-componenta psihologică și fizică. A ține zeci de copii, cu masca pe față, timp de, să zicem 4 ore/zi, este, din nou, utopic. Pe lîngă dificultatea demersului în sine, apare și factorul stress. Procesul educațional ar fi dinamitat, fiindcă elevilor numai la lecții nu le va sta mintea.
-componenta logistică. În marile orașe, unde se învață, deja, în 2 ture, cu clase supra-numerare, este, în acest moment, imposibil, să asiguri distanțarea elevilor în timpul orelor de curs. Pur și simplu, nu sînt suficiente locuri. Împărțirea unei clase în două grupe, decalate, pune presiune pe cadrele didactice, care ar mai multe ore de predare, iar cadre didactice suplimentare nu pot fi aduse, că nu ai de unde. Să aduci pe unul ca mine, să predea ceva, e o prostie, fiindcă se face praf ceea ce înseamnă continuitatea procesului educațional. A transfera unele ore către instituțiile de cultură, nu face decît să mute problema în altă parte: cine însoțește copii? cine și cum face programe cu ei în muzeu sau bibliotecă (în cazul în care ar fi suficiente stabilimente, cu suficient personal). Programul părinților nu poate fi modificat așa de ușor. Dacă încep școlile, o să înceapă și multe activități economice.
Pe termen scurt, tot ce se poate face este acceptarea stării de fapt. Încheierea situației școlare a elevilor, cu notele și mediile pe semestrul I. Echivalarea mediilor din semestrul I cu mediile de Bacalaureat și Capacitate pentru elevii din anii terminali. Închiderea subiectului.
Între timp, începînd chiar din luna mai, trebuie începută pregătirea pentru toamnă:
-reconfigurarea, planificată și ordonată a programelor de studiu (durata orelor, ture mai multe, adaptarea la situație concretă a fiecărei unități de învățămînt)
-mărirea capacității de primire a elevilor. Instalarea de containere poate fi o soluție, mai ales că este modulară și poati fi adaptă la suprafețele disponibile în curțile interioare ale unităților de învățămînt. O altă opțiune este modificarea minimală a unor încăperi existente în instituțiile publice de cultură. De obicei, acestea au spații în care desfășoară activități de educație culturală, cu scaune și mese și cu o minimă dotare tehnică. În plus, subordonarea educației și culturii este, în general, față de același ordonator principal de credite. Acolo unde nu se întîmplă așa, doar impedimente fundamentate politic-electoral și relații personale nefericite pot împiedica niște protocoale care să permită cooperarea.
-crearea unui amărît de sistem de educație la distanță care să fie și funcțional. Pînă acum s-au irosit niște zeci de milioane de euro în platforme e-learning (majoritatea cu Siveco, parcă), nici una utilizabilă. De data s-ar putea face ceva stabil și funcțional... la cîtă puzderie de firme de software sînt în țara și la cîtă implicare socială poate fi identificată, cred că se poate afla o soluție.
-băgarea la afabetizare a cadrelor didactice... intens, pe timpul verii, să știe să folosească minunile, astea, noi: telefon, calculator, wifi etc. etc.
Este evident că, în patru luni, nu se pot face minuni, dar se pot face mai multe decît păstrarea bîjbîielii de acum. Drăcăria virală nu se va stinge pînă la toamnă (cel puțin așa zic tot felul de specialiști de prin lumea asta mare). În plus, dacă PNL-ul dovedește că are oameni cu creier și minte, în toamnă poate să intre în alegeri fluierînd....
41.
Mulți dintre prietenii mei din cultură nu s-au gîndit decît la cît de bine e că se vor întoarce la muncă, începînd cu 15 mai. Îi cred și îi înțeleg, fiindcă orice om normal vrea să-și facă meseria.
În schimb, este ceva care mă face să cred că mult prea puțini s-au gîndit la ce înseamnă, de fapt, această întoarcere la muncă. Încerc să fac o listă:
-înainte de data respectivă, managementul instituțiilor trebuie să pregătească modificări ale bugetelor pentru a putea cumpăra materiale de protecție pentru salariați (măști, dezinfectanți, eventual sisteme de decontaminare cu ultraviolete - nu vă gîndiți la rachete... pot realiza, la comandă, cu puțini bani). Banii, în schimb, vor fi mulți pentru măști și dezinfectante. Calculul se face pentru toate sufletele instituției, înmulțit cu minim 4 măști/zi/persoană, înmulțit cu numărul zilelor lucrătoare. Asta va fi o mică problemă... mă rog, mai mare. În plus, achiziția trebuie făcută planificat, eventual cu contract cadru pe cel puțin 6 luni și cu livrare lunară (asta ca să dispară falsa problemă a stocurilor în instituție)
-înainte de data respectivă, managementul trebuie să gândească cel puțin o procedură referitoare la comportamentul salariaților. Pe lângă asta, va fi necesară o analiză și o reconfigurare a spațiilor de lucru (în special unde sînt birouri)
-înainte de data respectivă, trebuie găsite soluții pentru ventilarea naturală a tuturor spațiilor închise în care lucrează personalul sau intră publicul. Ventilarea artifcială, în lipsa unor sisteme de filtrare extrem de performante nu va face decît să distribuie și mai mult virusului.
-înainte de data respectivă, managementul trebuie să (re)gîndească întreaga funcționare în relația cu publicul. Dacă oferirea de soluții pentru decontaminarea mîinilor, respectiv a tălpilor încălțămintei este facilă, existența măștilor la nivelul publicului poate fi o provocare. Istituția ar trebui să fie capabilă să oferă măști publicului. Pe lîngă șoșonii din plastic (folosiți în puține instituții), se vor adăuga măștile. Înseamnă bani în plus, destul de mulți.... Recuperarea prețului de la vizitatori este discutabilă. Eventual, poate fi abordată prin intermediul prețului biletelor (la biblioteci este diferit, ele oferind, în general, servicii gratuite).
-înainte de data respectivă, managementul se asigură că are un contract coerent pentru servicii de medicina muncii.
-imediat după începerea activității, înainte de orice altceva și în paralel, ar trebui: personalul să fie instruit asupra regulilor noi pe care să le respecte. Instruirea trebuie să fie reală și practică; personalul aduce documente medicale în care sunt înscrise toate afecțiunile de care suferă (nu doar cele care pot afecta capacitatea de muncă) (în funcție de asta se face o reconfigurare totală a muncii, astfel încît persoanele cu comorbidități să primească locuri de muncă cu nivel scăzut de risc); cele două luni de izolare au dovedit că sînt enorm de multe activități care se dovedesc posibile prin tele-muncă, în timp ce altele pot fi realizate cu un număr mai redus de personal (este nevoie de o analiză obiectivă. de data asta, ipoteza de lucru este că deciziile de management emoționale pot conduce la moartea salariaților), opțiunea muncii în ture este realistă și realizabilă, de asemenea
Desigur, sînt multe alte detalii care trebuie abordate. În același timp, doresc să-i avertizez pe prietenii mei cu spirit revoluționar, că, indiferent de ceea ce va fi recomandat sau impus de autorități, răspunderea pentru sănătatea și viața salariaților, în cadrul raporturilor de muncă, aparține, în totalitate, managerului. Așa că, să nu vă aud că nu faceți ceva ce trebuie făcut numai fiindcă un act normativ sau o recomandare a unui ministru nu vă obligă, expresis verbis, să luați anumite măsuri.
În ipoteza în care tot ceea ce ni se întîmplă se dovedește doar o isterie paranoid-panicardă, indusă și susținută în mod artificial, cu măștile cumpărate vor fi organizate uriașe carnavaluri.
42.
Încă o zi... alt tip de rutină decît zilele din urmă cu o lună și ceva.
"Trebuie să ne obișnuim să trăim cu virusul." Nu este ceva foarte clar în enunțul ăsta... mă rog e ceva clar: se referă la societate, la colectivități, nu se referă la indivizi. Dacă te potcovești cu el, o mierlești sau nu. Dacă nu te potcovești, atunci nu ai cu ce trăi. Virusul ăsta nu e ca HIV, ca să zici că-l cari cu tine ceva vreme și te obișnuiești cu moartea lentă pe care ți-o oferă.
A trăi cu virusul înseamnă, pentru un individ, a învăța să respecți reguli noi în societate. Insuficient definite, neclar ce înseamnă respectarea lor. Fiecare dintre noi are rutine. Îi sînt necesare pentru ordonarea vieții, pentru sănătatea trupului și minții. A trăi cu virusul înseamnă, pentru un individ, respectarea unor rutine noi. Molima încoronată este o boală socială, nu una individuală. Nu e ca pietrele mele de la rinichi sau ca ochiul lipsă. Cu astea trăiesc singur și nu ajung la alții. Le țin numai pentru mine, că vreau, că nu vreau. Molima este ceva care îmbolnăvește societatea, iar societatea obligă individul să-și asume și să respecte niște comportamente.
Pînă în 15 mai, e simplu. Nu respecți regula stabilită de societate, societatea te pleznește cu o amendă sau te închide în carantină sau izolare, după caz. După 15 mai, lucrurile se vor complica un pic, fiindcă va dispărea teama de pedepse ca alea două. Fiecare dintre noi, are propria doză de egoism, de nepăsare față de ceilalți. După 15 mai, teama aia va fi înlocuită de o alta, cu o sancțiune mult mai mai neclară, mai difuză, mai puțin palpabilă, cu un agent sancționator imprecis și invizibil. Cine să te amendeze pentru că nu porți masca? Pe cine să amendeze mai întîi? Cine să te amendeze pentru că te speli pe mîini? Cine să te amendeze că stai mai aproape decît ar trebui de altul?
Rutina purtatului de mască. Rutina spălării pe mîini. Rutina păstrării distanței. Cît de mult va păsa fiecăruia dintre noi de propria persoană și cît de mult ne va păsa de alții?
43.
O să-mi lipsească ceva după ce se termină starea de urgență: liniștea orașului. După ce se lasă seara, stau pe balcon, cu fereastra deschisă și ascult orașul liniștit. Se aude ca un sat aproape pustiu: cîte un cîine, departe, cîte un cocoș și mai departe, foșnetul frunzelor și cam atît. Rar, foarte rar, cîte o salvare. Nu sînt mașini turate, nu sînt motociclete. E liniște și e plăcut.
44.
Discutînd cu diverși cunoscuți, frecvent, apare ipoteza unui virus creat în mod artificil, nu evoluat pe cale naturală. De fiecare dată, le spun cam așa:
-ar fi mai bine dacă ar fi fost creat. Entitatea care l-a creat are vaccinul sau orice altă soluție... chiar și în ipoteza "scăpării" accidentale dintr-un laborator.
-indiferent dacă a fost creat sau nu, pentru oricare dintre noi este irevant acest aspect. Eventuala relevanță este în altă parte. Este la fel de irelevant pentru oricare dintre noi, așa cum este irelevant în Siria că infinitele drame ale acelor oameni sînt provocate de un război civil sau de un război "clasic".
-este absurd și stupid să te protejezi mai puțin în fața unei amenințări necunoscute, doar fiindcă aia e "făcută" de cineva. Ca și cum un virus natural te-ar omorî mai mult decît unul artificial.
Cam același lucru este și în cazul altor teorii conspiraționiste similare.... cu oculta mondială care așa și pe dincolo, cu omorîrea bătrînilor, că sînt prea mulți și prea degeaba.... Atîta vreme cît statele, în mod vizibil și explicit, iau măsuri împotriva unor astfel de finalități, este logic că ipotezele alea sînt doar aiuritoare.
37.
Tocmai aflai că Taleb a declarat și explicat de ce pandemia nu este o Lebădă Neagră. Mă simt deștept.
38.
Acu' vreo două săptămîni, am visat că stăteam undeva deasupra, pe un balcon și o vedeam pe Raluca Turcan cum îl mîngîia pe unu' pe puța în erecția și îi spunea: lasă că o să fie cum vrem noi
39.
Unii dintre cunoscuții mei au făcut tot felul de chestii, "de covid". Alții, în schimb, n-au făcut. În ce mă privește, am la fel ca ei. O rutină zilnică teribil de asemănătoare cu oricare altă zi anterioară molimei și în care nu plecam de acasă. Am făcut poze florilor din casă, mai des, dar nu mult diferite de alte poze pe care le-am făcut și altă dată. N-am făcut poze-jurnal alor mei. O să le fac în ultima zi de stare de urgență. Las barba să crească. Mă gîndeam de mai multă vreme la asta, dar, acum, nefiind nevoit să ies din casă, să mă vadă lumea, o las să crească. Prin urmare, încă nu m-am hotărît dacă am făcut sau n-am făcut ceva special "de covid".
40.
E un concept în domeniul riscului: disaster preparedness. Asta înseamnă a fi pregătit pentru dezastre. Unul dintre subiectele "fierbinți" din ultimele zile este redeschiderea școlilor, eventual după 15 mai. Ministerul Educației a emis un ordin și s-a spălat pe mîini. Dincolo de asta, sînt cîteva aspecte. Cum am scris pe FB:
Am senzația că felul în care vorbesc autoritățile de la noi despre (re)începerea procesului educațional demonstrează două lucruri:
1.Nu prea știu cum să apuce cartoful ăsta (și nici nu recunosc.... desigur, ca să nu piardă puncte electorale).
2.Sînt încremeniți în proiect, respectiv în regulile preexistente. La modul cinstit, cui credeți că-i pasă că elevii vor avea situațiile școlare închise fără a termina materia programată anul ăsta? Chiar o avea o așa strivitor de mare importanță? Apoi, chiar credeți că este atît de cumplit de important ca elevii să care termină un ciclu de studii să primească o notă finală pe baza unui parcurs cert și încheiat, deja?
Ce vreau să spun este că examenele de capacitate și bacalaureat sînt doar niște convenții. Atît și nimic mai mult. Niște convenții nici mai bune și nici mai rele decît convenția privind considerarea mediei finale a semestrului I ca medie de absolvire de ciclu sau decît media întregului ciclu anterior ca media finală.
De fapt, în acest moment, sistemul educațional nu este pregătit pentru o stare epidemică generalizată. De data asta nu mai vorbim de mici focare de rujeolă sau gripă obișnuită. Ne aflăm într-o situație în care toată țara este afectată, cu, practic, zero informații despre situația molipsirii. Soluțiile generice oferite de Ministerul Educației nu pot fi aplicate peste tot și, din păcate, la nivelul autorităților publice, pare a nu exista capacitatea de acțiune punctuală.
După mintea mea, ar trebui acceptat faptul că, în acest moment, tot ceea ce înseamnă proces educațional este dat peste cap, iar capacitatea reală de adoptare a unor măsuri preventive, la nivel național este aproape nulă. Doar să ne gîndim la numărul de măști (sau dezinfectanți) care ar fi necesare pentru toți elevii, pentru aproape 2 luni. Este o misiune imposibilă.
Apoi, mai sînt alte cîteva aspecte:
-componenta psihologică și fizică. A ține zeci de copii, cu masca pe față, timp de, să zicem 4 ore/zi, este, din nou, utopic. Pe lîngă dificultatea demersului în sine, apare și factorul stress. Procesul educațional ar fi dinamitat, fiindcă elevilor numai la lecții nu le va sta mintea.
-componenta logistică. În marile orașe, unde se învață, deja, în 2 ture, cu clase supra-numerare, este, în acest moment, imposibil, să asiguri distanțarea elevilor în timpul orelor de curs. Pur și simplu, nu sînt suficiente locuri. Împărțirea unei clase în două grupe, decalate, pune presiune pe cadrele didactice, care ar mai multe ore de predare, iar cadre didactice suplimentare nu pot fi aduse, că nu ai de unde. Să aduci pe unul ca mine, să predea ceva, e o prostie, fiindcă se face praf ceea ce înseamnă continuitatea procesului educațional. A transfera unele ore către instituțiile de cultură, nu face decît să mute problema în altă parte: cine însoțește copii? cine și cum face programe cu ei în muzeu sau bibliotecă (în cazul în care ar fi suficiente stabilimente, cu suficient personal). Programul părinților nu poate fi modificat așa de ușor. Dacă încep școlile, o să înceapă și multe activități economice.
Pe termen scurt, tot ce se poate face este acceptarea stării de fapt. Încheierea situației școlare a elevilor, cu notele și mediile pe semestrul I. Echivalarea mediilor din semestrul I cu mediile de Bacalaureat și Capacitate pentru elevii din anii terminali. Închiderea subiectului.
Între timp, începînd chiar din luna mai, trebuie începută pregătirea pentru toamnă:
-reconfigurarea, planificată și ordonată a programelor de studiu (durata orelor, ture mai multe, adaptarea la situație concretă a fiecărei unități de învățămînt)
-mărirea capacității de primire a elevilor. Instalarea de containere poate fi o soluție, mai ales că este modulară și poati fi adaptă la suprafețele disponibile în curțile interioare ale unităților de învățămînt. O altă opțiune este modificarea minimală a unor încăperi existente în instituțiile publice de cultură. De obicei, acestea au spații în care desfășoară activități de educație culturală, cu scaune și mese și cu o minimă dotare tehnică. În plus, subordonarea educației și culturii este, în general, față de același ordonator principal de credite. Acolo unde nu se întîmplă așa, doar impedimente fundamentate politic-electoral și relații personale nefericite pot împiedica niște protocoale care să permită cooperarea.
-crearea unui amărît de sistem de educație la distanță care să fie și funcțional. Pînă acum s-au irosit niște zeci de milioane de euro în platforme e-learning (majoritatea cu Siveco, parcă), nici una utilizabilă. De data s-ar putea face ceva stabil și funcțional... la cîtă puzderie de firme de software sînt în țara și la cîtă implicare socială poate fi identificată, cred că se poate afla o soluție.
-băgarea la afabetizare a cadrelor didactice... intens, pe timpul verii, să știe să folosească minunile, astea, noi: telefon, calculator, wifi etc. etc.
Este evident că, în patru luni, nu se pot face minuni, dar se pot face mai multe decît păstrarea bîjbîielii de acum. Drăcăria virală nu se va stinge pînă la toamnă (cel puțin așa zic tot felul de specialiști de prin lumea asta mare). În plus, dacă PNL-ul dovedește că are oameni cu creier și minte, în toamnă poate să intre în alegeri fluierînd....
41.
Mulți dintre prietenii mei din cultură nu s-au gîndit decît la cît de bine e că se vor întoarce la muncă, începînd cu 15 mai. Îi cred și îi înțeleg, fiindcă orice om normal vrea să-și facă meseria.
În schimb, este ceva care mă face să cred că mult prea puțini s-au gîndit la ce înseamnă, de fapt, această întoarcere la muncă. Încerc să fac o listă:
-înainte de data respectivă, managementul instituțiilor trebuie să pregătească modificări ale bugetelor pentru a putea cumpăra materiale de protecție pentru salariați (măști, dezinfectanți, eventual sisteme de decontaminare cu ultraviolete - nu vă gîndiți la rachete... pot realiza, la comandă, cu puțini bani). Banii, în schimb, vor fi mulți pentru măști și dezinfectante. Calculul se face pentru toate sufletele instituției, înmulțit cu minim 4 măști/zi/persoană, înmulțit cu numărul zilelor lucrătoare. Asta va fi o mică problemă... mă rog, mai mare. În plus, achiziția trebuie făcută planificat, eventual cu contract cadru pe cel puțin 6 luni și cu livrare lunară (asta ca să dispară falsa problemă a stocurilor în instituție)
-înainte de data respectivă, managementul trebuie să gândească cel puțin o procedură referitoare la comportamentul salariaților. Pe lângă asta, va fi necesară o analiză și o reconfigurare a spațiilor de lucru (în special unde sînt birouri)
-înainte de data respectivă, trebuie găsite soluții pentru ventilarea naturală a tuturor spațiilor închise în care lucrează personalul sau intră publicul. Ventilarea artifcială, în lipsa unor sisteme de filtrare extrem de performante nu va face decît să distribuie și mai mult virusului.
-înainte de data respectivă, managementul trebuie să (re)gîndească întreaga funcționare în relația cu publicul. Dacă oferirea de soluții pentru decontaminarea mîinilor, respectiv a tălpilor încălțămintei este facilă, existența măștilor la nivelul publicului poate fi o provocare. Istituția ar trebui să fie capabilă să oferă măști publicului. Pe lîngă șoșonii din plastic (folosiți în puține instituții), se vor adăuga măștile. Înseamnă bani în plus, destul de mulți.... Recuperarea prețului de la vizitatori este discutabilă. Eventual, poate fi abordată prin intermediul prețului biletelor (la biblioteci este diferit, ele oferind, în general, servicii gratuite).
-înainte de data respectivă, managementul se asigură că are un contract coerent pentru servicii de medicina muncii.
-imediat după începerea activității, înainte de orice altceva și în paralel, ar trebui: personalul să fie instruit asupra regulilor noi pe care să le respecte. Instruirea trebuie să fie reală și practică; personalul aduce documente medicale în care sunt înscrise toate afecțiunile de care suferă (nu doar cele care pot afecta capacitatea de muncă) (în funcție de asta se face o reconfigurare totală a muncii, astfel încît persoanele cu comorbidități să primească locuri de muncă cu nivel scăzut de risc); cele două luni de izolare au dovedit că sînt enorm de multe activități care se dovedesc posibile prin tele-muncă, în timp ce altele pot fi realizate cu un număr mai redus de personal (este nevoie de o analiză obiectivă. de data asta, ipoteza de lucru este că deciziile de management emoționale pot conduce la moartea salariaților), opțiunea muncii în ture este realistă și realizabilă, de asemenea
Desigur, sînt multe alte detalii care trebuie abordate. În același timp, doresc să-i avertizez pe prietenii mei cu spirit revoluționar, că, indiferent de ceea ce va fi recomandat sau impus de autorități, răspunderea pentru sănătatea și viața salariaților, în cadrul raporturilor de muncă, aparține, în totalitate, managerului. Așa că, să nu vă aud că nu faceți ceva ce trebuie făcut numai fiindcă un act normativ sau o recomandare a unui ministru nu vă obligă, expresis verbis, să luați anumite măsuri.
În ipoteza în care tot ceea ce ni se întîmplă se dovedește doar o isterie paranoid-panicardă, indusă și susținută în mod artificial, cu măștile cumpărate vor fi organizate uriașe carnavaluri.
42.
Încă o zi... alt tip de rutină decît zilele din urmă cu o lună și ceva.
"Trebuie să ne obișnuim să trăim cu virusul." Nu este ceva foarte clar în enunțul ăsta... mă rog e ceva clar: se referă la societate, la colectivități, nu se referă la indivizi. Dacă te potcovești cu el, o mierlești sau nu. Dacă nu te potcovești, atunci nu ai cu ce trăi. Virusul ăsta nu e ca HIV, ca să zici că-l cari cu tine ceva vreme și te obișnuiești cu moartea lentă pe care ți-o oferă.
A trăi cu virusul înseamnă, pentru un individ, a învăța să respecți reguli noi în societate. Insuficient definite, neclar ce înseamnă respectarea lor. Fiecare dintre noi are rutine. Îi sînt necesare pentru ordonarea vieții, pentru sănătatea trupului și minții. A trăi cu virusul înseamnă, pentru un individ, respectarea unor rutine noi. Molima încoronată este o boală socială, nu una individuală. Nu e ca pietrele mele de la rinichi sau ca ochiul lipsă. Cu astea trăiesc singur și nu ajung la alții. Le țin numai pentru mine, că vreau, că nu vreau. Molima este ceva care îmbolnăvește societatea, iar societatea obligă individul să-și asume și să respecte niște comportamente.
Pînă în 15 mai, e simplu. Nu respecți regula stabilită de societate, societatea te pleznește cu o amendă sau te închide în carantină sau izolare, după caz. După 15 mai, lucrurile se vor complica un pic, fiindcă va dispărea teama de pedepse ca alea două. Fiecare dintre noi, are propria doză de egoism, de nepăsare față de ceilalți. După 15 mai, teama aia va fi înlocuită de o alta, cu o sancțiune mult mai mai neclară, mai difuză, mai puțin palpabilă, cu un agent sancționator imprecis și invizibil. Cine să te amendeze pentru că nu porți masca? Pe cine să amendeze mai întîi? Cine să te amendeze pentru că te speli pe mîini? Cine să te amendeze că stai mai aproape decît ar trebui de altul?
Rutina purtatului de mască. Rutina spălării pe mîini. Rutina păstrării distanței. Cît de mult va păsa fiecăruia dintre noi de propria persoană și cît de mult ne va păsa de alții?
43.
O să-mi lipsească ceva după ce se termină starea de urgență: liniștea orașului. După ce se lasă seara, stau pe balcon, cu fereastra deschisă și ascult orașul liniștit. Se aude ca un sat aproape pustiu: cîte un cîine, departe, cîte un cocoș și mai departe, foșnetul frunzelor și cam atît. Rar, foarte rar, cîte o salvare. Nu sînt mașini turate, nu sînt motociclete. E liniște și e plăcut.
44.
Discutînd cu diverși cunoscuți, frecvent, apare ipoteza unui virus creat în mod artificil, nu evoluat pe cale naturală. De fiecare dată, le spun cam așa:
-ar fi mai bine dacă ar fi fost creat. Entitatea care l-a creat are vaccinul sau orice altă soluție... chiar și în ipoteza "scăpării" accidentale dintr-un laborator.
-indiferent dacă a fost creat sau nu, pentru oricare dintre noi este irevant acest aspect. Eventuala relevanță este în altă parte. Este la fel de irelevant pentru oricare dintre noi, așa cum este irelevant în Siria că infinitele drame ale acelor oameni sînt provocate de un război civil sau de un război "clasic".
-este absurd și stupid să te protejezi mai puțin în fața unei amenințări necunoscute, doar fiindcă aia e "făcută" de cineva. Ca și cum un virus natural te-ar omorî mai mult decît unul artificial.
Cam același lucru este și în cazul altor teorii conspiraționiste similare.... cu oculta mondială care așa și pe dincolo, cu omorîrea bătrînilor, că sînt prea mulți și prea degeaba.... Atîta vreme cît statele, în mod vizibil și explicit, iau măsuri împotriva unor astfel de finalități, este logic că ipotezele alea sînt doar aiuritoare.
45.
După ce se termină trebușoara izolării, o să am în plus una barbă, așaaaa, cam ca a lui Mircea cel Bătrîn, adică sură, una burtă și, în minus, una bucată libidou. Pe ăsta din urmă cred c-o să-l declar pierdut.
46.
Pe măsură ce statele europe și SUA se apropie de încetarea restricțiilor, se discută, din ce în ce mai mult, de o altă lume, de o alte comportamente ale societăților și ale indivizilor. În realitate, se discută despre găsirea unor metode pentru păstrarea un status-quo post-industrial. Societatea pe care o cunoaștem astăzi este una în totul este făcut pentru optimizearea surselor de bani, respectiv reducerea cheltuielilor și creșterea încasărilor. Cea mai simplă metodă, din zorii industrialismului este adunarea cît mai multor oameni într-un spațiu cît mai mic, atît în fabrică, cît în afara fabricii.
Aglomerația lucrătorilor din fabrici, descrisă atît de bine în romanele dickensiene, nu este, în esență, prin nimic diferită de aglomerația din modernele birouri open-space. Adunarea oamenilor pentru hrănire, dorită de planificatorii socialiști ai României, a fost realizată de planificatorii capitaliști de astăzi, iar "hrănitorile" din mall-uri exprimă foarte bine asta. Mall-ul, la rîndul său, este tot o manifestare a industrialismului, cu adunarea și stratificarea locurilor de vînzare a diferitelor produse. Cartierele "dormitor", cunoscute și de capitaliști și de comuniști, sînt tot o dovadă a optimizării financiare, în primul rînd. Școala, la rîndul său, cu aceeași aglomerarea a puietului, nu face decît să pregătească viitorii adulți de o viață "împreună". S-a scris suficient despre aspectele antropologice și psihologice (socio-psihologice) ale acestui mod de organizare socială, așa că nu rămîne decît să cauți. Și despre consecințele economice s-a scris... Nu mă apuc să le povestesc. Le-am enumerat pentru a înțelege ce vreau să spun mai departe.
Încetarea restricțiilor și repornirea economiilor ridică unele probleme, pe care nu le privesc din punct de vedere al individului și vieții (sau morții) acestuia, ci din punct de vedere al profitului. A păstra toate avantajele profitabile ale societății cu oamenii adunați în spații mici, în condițiile în care aglomerația are efecte letale insuficient cunoscute, pare a fi o utopie. Cel mai important aspect al vieții împreună cu virusul, în termeni de profituri, nu este purtatul măștii, ci distanța între indivizi. Dacă în unele fabrici distanța între oameni este redusă, prin natura activităților, în multe, foarte multe alte fabrici distanțarea lucrătorilor înseamnă costuri suplimentare, fie prin lărgirea spațiilor de lucru (iar asta înseamnă o serie de costuri, fără venituri asociate), fie prin lărgirea timpului de muncă (ture pe durata a 24 de ore, fără venituri asociate). Creșterea prețurilor de vînzare se poate dovedi utopică și lipsită de sens. Rezultanta generală va fi o reducere a profiturilor, iar proporționalitatea efectelor în cascadă, nu va schimba ierarhiile între cei mai bogați și între aceștia și cei mai puțin bogați.
O nouă abordare a producției ar genera efecte în cascadă și în alte zone. De exemplu, transportul lucrătorilor, care, și el, este tributar unei economii cu marje de profit cît mai mari. Dacă distanțarea lucrătorilor se face în timp (ture pe durata a 24 de ore) și nu în spațiu, atunci transportul în comun va căra mai puțini oameni, cu distanțe decente între ei. Despre școli am zis ce și cum.
47.
Mai este ceva pe lîngă liniștea nocturnă care intră în categoria celor care o să-mi lipsească după 15 mai: puținătatea mașinilor aflate în circulație. Din păcate pentru noi toți, locuitori în marile orașe, primul gest de eliberare al oamenilor va fi să se urce în mașini și "să dea o tură". Și tot din păcate, cel puțin în București, creaturile care au în grijă administrarea și bunul mers ale orașului nu au nici cea mai mică intenție de a face ceva pentru ca oamenii să respire un aer mai curat. Pur și simplu sînt total dezinteresați. Ceea ce este și mai trist este că bucureșteanul mediu, ăla care votează, la rîndul său, nu este interesat să trăiasă într-un mediu sănătos.
48.
Amețeala.... de stress... una dintre cele mai scîrboase trăiri... mă usucă, mă epuizează... uneori rămîne așa și trece. Alteori doar anunță un atac de panică...
Evaluări de proiecte, patru pereți.... ceva zgomote de fond și enorm de multe gînduri despre cum și în ce fel ... și frica. Peisajul meu mental e extrem de redus. Peisajul vizual este chiar mai redus de atît... Treptat, s-a instalat un fel de lehămețeală... îmi pasă din ce în ce mai puțin de lucrurile din proximitatea mea imediată... de mine însumi, de înfățișarea mea, de trupul meu... mă transform într-un troglodit de apartament, cu o anxietate care se manifestă în valuri, precum numărul de morți și de bolnavi.
49.
În primele zile ale izolării m-am gîndit să pozez niște muguri de pom, care se văd prin fereastra dormitorului. Am făcut vreo 6 poze cîteva zile la rînd și am renunțat. Nici n-aveam cum să potrivesc aparatul foto într-un loc în care să stea nemișcat pentru cîteva săptămîni și, în cele din urmă, mi-a pierit și cheful... La un moment dat, în locul acelui potențial time-lapse, am făcut altul, cu faza de înflorire a unei flori de trandafir japonez (parcă i se mai spune hibiscus). Mă rog... aiureli
....și sentimentul, ăla, profund, de inutilitate plenară.
Am făcut atît de multe lucruri în viață, adică diverse, încît, de fapt, n-am făcut nimic. Cîte ceva ici, cîte ceva colo, dar nimic coerent...
50.
Indiferent cum o dai și cum o pui, lucrurile nu arată bine... deciziile de criză ale autorităților, afaceriștilor și indivizilor nu par a avea coerența necesară pentru un termen mediu. Am stat acasă, în timp ce seceta și-a văzut de ale ei, afară... Sînt semne că universul nostru va avea o înfățișare diferită, iar diferit nu înseamnă, musai, mai bine.... Ieșii, azi, să mai cumpăr buruieni... pentru o salată, pentru una, pentru alta.... Unii oameni poartă mască, alții nu... Unii au, alții nu.... unora le pasă, altora nu....
Mi-ar fi plăcut să mă duc la țară, să pun un cartof, să pun ceva în pămînt, pentru toamna și iarna care vor veni.. Acum, nu se poate... dar după ce om avea voie să ieșim din localități, voi face asta... clima se schimbă, așa că, pînă în octombrie să tot crească și cartoful, să tot crească și fasolea... poate că așa am crescut, în comunism, cu gîndul la a face să avem de mîncare, dar ăsta va fi războiul viitor. Nu un război economic pe mașini și echipament de înaltă tehnologie... alea vor ajunge atît de ieftine, încît doar puterea fizică de a le folosi va conta. Războiul viitor va fi pentru mîncare și pentru apă. Intră apa în pămînt și se ascunde adînc...
51.
Macro, micro.... giga, mega, femto, pico.... La nivel omului simplu devine aproape irelevant frămîntarea globală... Cum îmi spunea, demult de tot, cineva, mai bătrîn decît mine: dacă ai ce mînca, ai ce fute și ai unde dormi, trăiești. Cam la asta se rezumă totul: să ai ce mînca, să ai ce fute și ai unde dormi.... restul...
52.
O altă zi, în care o să stau pe canapea, de astă dată cu termene limită strînse, dar cu aceeași lipsă de chef... făcînd ceea ce trebuie să fac, fiindcă cele care îmi plac au rămas din ce în ce mai puține... Nici n-am reușit să ajung la performanța heruvimică de a iubi ceea ce am, atîta timp cît nu pot avea ceea ce iubesc. Mda, într-un fel ciudat, nici nu-mi dau seama cînd sau cum s-a întîmplat asta, dar am ajuns să fac (doar) lucrurile trebuitoare. Poate datorită unui soi de conformism... habar nu am... Important e că universul meu mental e format din gratii, din "trebuie"... e un univers mic, foarte asemănător cu izolarea impusă de molimă. Acum, este și o potriveală.... ce e înăuntru e și în afară.
53.
Mai vorbesc cu cîte unu, alta, de prin diferite sate sau orașe mici-mici. De la o vîrstă încoace, nu știu cum se face că, inevitabil, vorba ajunge la moartea cine-știe-cui, persoane care, prin ipoteză, ar putea să ne fie cunoscută în comun... de exemplu, vărul unei persoane pe care m-am salutat cîndva, demult, cînd am trecut prin satul cu pricina... se cheamă, că o cunosc pe persoana aia, nu?! Ei, de cînd cu molima asta, întreb, negreșit dacă a avut virusul. Răspunsul este, tot negreșit că nuu, era bătrîn/ă, era bolnav/ă etc. etc. etc. Nu știu cum se întîmplă de virusul nu-i atinge pe morții care n-ajung la spital.
54.
Citii un articol despre cum e abordată foametea în SUA, fiindcă, la ei, foarte repede după începerea molimei, s-a lăsat cu foamete... circa 48 de milioane de oameni care mănîncă o dată pe zi sau mai puțin. Acei americani, obezi, cu mașini mari și haine "de fițe", fac foamea, fiindcă hrana e mai scumpă decît benzina și mai rară. Într-un fel, americanii se confruntă cu globalizarea la scară mai mică. Lanțurile de producție, distribuție și comercializare sînt foarte lungi și funcționează monopolist. Sistemul de reglementare american face imposibilă agricultura de subzistență sau a, aproape, oricărui mic producător și vînzător de produse ale micilor producători. Europa, deși are reguli, aproape, la fel de stricte referitoare la funcționarea micilor producători, are avantajul distanțelor mici. Totuși, chiar și în cazul Europei, hrănirea populației este dependentă, în mare parte, de marile corporații care controlează toate zalele lanțului de hrănire: producție, distribuție, vînzare.
Pe vremea cînd studiam pentru doctorat, am citit un studiu despre agricultură. Între altele se spunea că, în circa 200 de ani, agricultura globală a pierdut cam 98% dintre speciile de plante alimentare. În cazul grîului, pe teritoriul României se cultivai cîte zeci de cereale diferite. Astăzi, vorbim, practic de 5 specii cerealiere, cu mici variații modificate genetic și, foarte important, specii sterile, care nu permit înmulțirea prin semințe, fiindcă semințele sînt create să nu germineze sau să germineze mutanți fără semințe.
Un alt articol, spunea despre faptul că, cel puțin în România, consumul de produse alimentare a scăzut cu circa 60%. Oamenii cumpără, pur și simplu, mai puțină mîncare. Desigur, sînt multe motive pentru situația asta (de exemplu, faptul că mulți oameni au rămas fără slujbe și economisesc banii avuți pentru a putea supraviețui). Totuși, eu cred că pregătirea hranei acasă este mult mai eficientă decît cumpărarea de hrană gata preparată (restaurant, fast-food etc.). La restaurante se aruncă uriașe cantități de hrană. Se aruncă la gunoi, pur și simplu. Foarte rar acea hrană umană este folosită pentru hrănirea animalelor (adică, reciclare). Poate se va gîndi cineva să facă un studiu pe această temă... sau nu... intuiția îmi spune că un astfel de studiu va evidenția faptul că, cel puțin în cazul hranei, industrializarea acesteia, sub toate formele și în toate etapele (a mînca, zilnic, la restaurant sau fast-food, este participarea într-un proces industrial al hrănirii) nu este o soluție reală, pe scară largă, globală. De fapt, nu există dovezi certe că agricultura industrială a rezolvat, cu adevărat problema foametei. A rezolvat-o doar acolo unde indivizii își pot permite să plătească prețul pentru hrana industrială. Imediat ce acest preț nu mai poate fi plătit, lucrurile se schimbă, iar hrana produsă pe scară mică devine o soluție realistă.
Este un tip de lecție pe care societatea umană, fundamentată pe bani și atît, nu o va înțelege. Nici de data asta.
55.
Mai e un pic și se termină și duminica asta. Urmează alta. Mișcarea acelor ceasului îmi arată că se întîmplă ceva. Probabil are legătură cu năvădeala de timp a țesăturii universului.
56.
Bîjbîiala generalizată a țărilor este, cumva, halucinantă. Se propun tot felul de măsuri pentru revenire la "normalitate". Numărul total de bolnavi cunoscuți, pe toată planeta, abia dacă atinge numărul de bolnavi de gripă dintr-o singură țară mai mare. Letalitatea reală a virusului este doar presupusă. Toate țările care au, cît de cît, o economie se zbat să găsească soluții pentru ca fluxul profiturilor să miște din nou. Sume copleșitoare îndreptate către firme mai mari sau mici, într-un efort nebun de păstrare a unui prezumtiv status-quo. Banii ăia nu ajung la cei, deja, concediați și nici la cei care vor fi concediați. Unii dintre ei, vor primi alți bani, dar nu din banii primiți de firmele alea. Banii firmelor seamănă cu plata cîștigurilor nerealizate. Cam ca penalitățile contractuale, de parcă statele care plătesc nu și-ar fi îndeplinit obligațiile față de firmele respective. Este cel puțin ciudat asta, mai ales că, de fapt, acolo unde ar trebui să ajungă forme de sprijin active (nu bani), nu ajunge mare lucru. Adică acolo unde se produc cele necesare vieții oamenilor. Se vorbește despre o viitoare criză alimentară, iar exact acest domeniu este mai puțin "atins" de banii cu care aruncă statele. Se dau banii pentru a se produce pe stoc mașini, echipamente electronice și alte ghidușii. Este evident că acolo sînt oameni care muncesc și au nevoie de bani, dar la ce o să le folosească banii respectivi dacă nu vor ce mîncare să cumpere, ce energie electrică să consume etc... Din tot ceea ce aflu, practic nu există stat care să abordeze întreaga situație pornind de la bază... Acționează doar către vîrful lanțului economiei globale. Este ciudat, iar ciudățenia se va adînci.
57.
Mîine, dacă tot e 1 mai, mai stăm la hodină, prin casă. Fiindcă e și cruce mov în calendar, mai luăm și o pauză. Apropos, dacă 69 e un număr magic, 96 cum se numără? Înainte, după sau în loc de!? 11 vine la categoria, stăm țepeni, sforăim încet.
58.
Știu că oricare dintre idei este imposibilă, dar nu mă pot opri să nu mă gîndesc la diferite moduri în care Omul să (re)devină parte a acestei planete, fiindcă, de foarte, foarte multă vreme, Omul a dovedit că nu este parte a planetei, ci un intrus distrugător, cel mai distrugător fenomen pe care l-a cunoscut lumea asta. Ar fi frumos să folosim un lucru mult mai multă vreme decît o facem acum... Să folosim o mașină mai mult de 10 ani, un calculator la fel, să purtăm hainele mai mult de 1 an... și încălțămintea... Să mîncăm mai bine și să aruncăm mai puțină mîncare. Să nu ne mai istovim viețile alergînd după bani. Să învățăm să ne cunoaștem planeta, fără a o distruge. Să-i folosim resursele, atît de limitate, fără să distrugem totul în timpul acestui proces, inclusiv pe noi. E o parabolă din biologie, cu o bacterie pusă într-un borcan, în care se află și hrană, care ajunge pînă la ora 12.00, ținînd seama de rata de multiplicare a bacteriei. Întrebarea: ce se întîmplă la ora 12.00? Răspunsul este extrem de simplu: la ora 12.00, cînd toată mîncarea va fi consumată, absolut toate bacteriile mor. În același moment. Două luni sau mai mult, depinde de țară, oamenii au observat că au nevoi reale mai mici decît cele "normale". Ce nu au observat și nu vor învăța este că puțin mai multe nevoi pot fi obținute fără a consuma mult mai multe resurse. Oamenii nu au învățat că pot trăi într-o atmosferă curată. Nu au învățat că pot păstra multe dintre ce înseamnă viața de astăză (sănătate, igienă, confort, sațietate etc.), adăugînd multe dintre cele uitate (a mînca sănătos, gătit acasă, a-ți folosi membrele pentru deplasare). Din păcate, după aceste luni, vom năvăli asupra lumii, hulpavi, scăpați de teroarea morții... și vom face un uriaș salt către ora 12.00. Dar, nu-i așa?! Trăim azi... copiii noștri pot să moară.
59.
1 mai, mai stăm. Barba mea e ca o pîslă rigidă și țepoasă. Pregătiri feroce pentru întoarcerea la "normalitate".... Altfel spus, la repetarea greșelilor anterioare. Nu citesc opinii în care cineva, oricare dintre formatorii de opinie sau specialiștii în indiferent ce să se gîndească la o altă normalitate. Un studiu demonstrează că centrele solare pentru producerea energiei electrice au, brusc, o creștere a eficienței cu 50-60%, datorită poluării mult mai mici. Alte studii descriu relația de cauzalitate dintre poluare și gravitatea molipsirii. Studii cu validitate științifică, adăugate altora, care au tot demonstrat limitele importante ale "normalități" ante-corona. Există multe alte studii care arată că agresiunile cumplite împotriva mediului natural nu fac decît să înmulțească șansele întîlnirii cu alte virusuri, în timp ce omenirea nu devine mai pregătită.
60.
Adorm din ce în ce mai tîrziu. Dacă pînă acu' vreo 2 luni adormeam pe la 12.00 și ceva 1 noaptea, treptat, ora asta s-a tot dus mai încolo, iar acum abia dacă reușesc să adorm pe 5, 5 jum'ate dimineața și mă trezesc întîi pe la 8 și ceva, apoi între 10 și 10 jumătate. Mă spăl pe dinți și mai fac o ațipeală pînă pe la 12. Numai în cap nu mi-am dat cu ceva că, în rest, am încercat de toate.... aaaa, sigur, nu bag super-somnifere în creier, dar numărat dinozauri, marțieni, exerciții de respirație și relaxare, căcălău. De fapt, de la un timp, cred că dinozaurii au început să se repete, prea sînt unii care-mi fac cu laba, de parcă ne-am cunoaște. Cînd să intru în faza de somn, cum BANG! apare cîte un gînd tîmpit, de sar în sus: ba, cum or mai fi corturile și sacii de dormit lăsați la Izverna... sper să nu-i fi ros pîrșii și șobolanii, pe acolo; ba că n-am făcut plata impozitelor, ba că aia, bă că ailaltă și, uite-așa, prefir tot felul de datorii, ore în șir. E adevărat, că nici nu-s obosit. Treaba pe care o am de făcut este extrem de monotonă și plictisitoare (evaluat de proiecte), mișcare nu fac așa că....este destul de explicabil. De altfel, tulburarea de somn pare a fi una dintre experiențele comune pentru toți cei claustrați în perioada asta. Una peste alta, sînt, aproape permanent, într-o stare de amețeală, undeva între somn și trezie, iar plăcut nu e deloc, deloc.
61.
E bine, chiar e bine, că, cel puțin, contractele de salubrizare sînt executate și pe durata molimei (ca și multe dintre cele din demolări și construcții sau ca cele din domeniul despăduriri-deșertificare). Este bine, deoarece, multe familii, altfel amărîte, se vor bucura de o anumită constanță a veniturilor. Este bine și pentru oraș, fiindcă este mai măturat și mai spălat. Atît de măturat încît, acu' vreo două săptămîni, cînd am fost la piață, la Obor, două echipei de măturători se luaseră la bătaie.... Se pocneau că măturoaiele și făcuseră din pubelele pe roți, în care adună mizeria, un fel de cazemate. Cînd am ajuns mai aproape de zona de conflict, unu', din tabăra de la miazăzi, urla la ceilalți: Băăăă, în pula mea! Futu-vă-n gură, să vă fut! Ăla era gunoiul nostru!....
62.
Silabisind și întărind ceva de bine, am spus co-rect!... Încă nu mă dumiresc cum poate fi împărțit, măcar la doi, un rect.
63.
Ieri, am avut prilejul să interacționez cu oameni ceva mai simpli, după vorbă, după port. Scurta conversație a alunecat, extrem de repede către coronavirus. În zona în care trăiesc oamenii respectivi, efectele constrîngerilor impuse de autorități sînt mult mai puțin dramatice decît cele simțite de oamenii din orașe. Totuși, conectarea la fluxurile de informații (mass și social media) nu permit oamenilor să fie desprinși de ceea ce se întîmplă în țară și în lume. Pandemia virală este subiect (aproape) permanent de discuție. Unii oamenii poartă mască chiar și atunci cînd ies în poartă, să vadă cine mai trece pe stradă. În același timp, alții se adună la o bere în fața micului magazin local: "nu e restaurant la mine, cum să închid? ... ce să le fac, dacă vor să bea berea aici?". Comportamentul contradictoriu este rezultatul unei înțelegeri contradictorii a fenomenului și a unei raportări indecise la acesta. Chiar și percepția morții provocată de virus este una interesantă, fiindcă moartea respectivă este una depărtată. Cînd a venit vorba despre morții corona și asocierea comorbidităților (diabet, nevralgii, amputări etc.), iată concluzia unui om simplu, după vorbă, după port: "Ăla a murit de moartea lui, nu de coronadracu, cum spun ăștia!". Fraza asta, care a primit acordul celor din jur, este extrem de interesantă. Moartea unui om este o certitudine asociată intim cu omul respectiv. Orice om are o anumită moarte, numai a lui, care nu poate fi schimbată. Fenomenul necunoscut al morții din cauză virală nu își găsește locul, fiindcă omul nu poate muri decît de ceea ce i-a fost scris să moară. Moarte are un fatalism predestinat absolut și imposibil de desfăcut sau contrazis. "Coronadracu" poate există, dar nu poate tulbura legătura dintre individ și propria sa moarte.
64.
Plîng etnografii și folcloriștii, cu lacrimi de sînge, că n-au putut cerceta fenomenul pandemic în timpul stării de urgență. Dacă aș fi avut un angajator "cu ștampilă" și mașină, aș fi bîntuit cîteva zone din țara asta, deplasîndu-mă de la domiciliu la locul de muncă. Eh!
65.
Atîta cît pot pricepe din ceea ce se întîmplă pe la noi, epidemia virală va fi extrem de dificil de stăpînit. Îmi pare că focarele infecțioase se potrivesc cu așezarea unor comunități dezavantajate, dens locuite, și ai căror membri au o apetență redusă pentru conformare voluntară.
Testarea făcută la noi este pur reactivă, lipsită, în mod declarat, de intenție pro-activă.
Trecerea timpului, în sine, bazată pe cifrele publice, ar fi trebuit să conducă la scăderea, să spunem, constantă, a valorilor... Din păcate, se dovedește că nu-i așa, iar nivelul constant al bazinului de potențiali infectați (circa 30.000 de persoane) în ultimele 2 săptămîni verifică această afirmație.
Revenirea cetățenilor români din străinătate și-a epuizat efectele, cu excepția situațiilor în care regula bunei-credințe nu a fost respectată. Aceste excepții, stabilite în comunitățile amintite produc noile cazuri și noile focare.
Cazuistica este blîndă, nu fiindcă potențialii vectori nu au circulat în ultimele săptămîni, ci fiindcă receptorii au stat în casă.
66.
Lumea va fi diferită, dar va rămîne la fel. Lumea noastră, mică, numită România, va rămîne, în fondul său, la fel. Aceasta este o veste tristă pentru toți cei care speră la o schimbare în bine, forțată de molimă. Un exemplu concret, teribil de actual: învățământul la distanță. Ministerul a redactat un act normativ, un fel de îndrumar pentru toată lumea, punînd obligații în sarcina tuturor, mai puțin a sa. Procedura este și va fi respectată, fondul problemei va rămîne neatins. Tot în context: tablete pentru toți sărmanii, dar fără să se știe dacă sărmanii ăia au acces la energie electrică sau dacă familiile respective pot plăti un abonament de date sau și mai dihai, dacă este accces la rețelele de date mobile. Țara aia, ca afară, înseamnă mai mult decît proceduri, mai mult decît respectarea formei, înseamnă, în primul rînd, respectarea fondului, a esenței. În legi, în aplicarea legilor, în relațiile dintre oameni și dintre ei și autorități. În țara ca afară, a fi deștept înseamnă să respecți mai mult decît fațada, pentru a-ți fi bine pe termen. În țara ca afară există și spirit și literă a regulii, iar prima componentă respectată este spiritul regulii. În țara noastră, ne ascundem după litere, după forme, pentru a ne fi bine pentru "a nu se interpreta" (cum au făcut imbecilii de la spitalul din Suceava). Fiindcă s-au ferit de interpretare, cei care au fost deștepți nu au provocat o suferință altora, și-au provocat, ei înșiși, suferință. Vine un moment cînd respectarea formei nu mai este de folos, fiindcă fondul te lovește și te doare. Spitalul în care se moare, în care oricare dintre noi poate muri, este așa fiindcă numărul de deștepți, care respectă formalul, este mai mare decît numărul de proști care se dau cu capul de pereți pentru respectarea lucrurilor care contează. Cum e cu respectarea procedurii, din punct de vedere formal?! E cam așa: ești la o conferință în care se prezintă lucrări despre tunderea gazonului. Lucrările înscrise trebuie să respecte niște cerințe de formă (număr de litere, număr de pagini etc.). Cerința respectării domeniului are o valoare mică din totalul cerințelor, că așa e făcut regulamentul (pe baza unei premise de bun-simț, că se vor înscrie lucrări în domeniu). Totuși, se prezintă o lucrare despre castrarea motanilor. Este impecabilă din punct de vedere formal. Celelalte lucrări mai au hibe formale. Lucrarea despre castrarea motanilor este prezentată și, mai mult, primește și marele premiu. Procedura a fost respectată. Cei care doresc să mai participe cu lucrări la această conferință se vor mai gîndi. În cele din urmă, conferința despre tunderea gazonului va avea lucrări despre psihologia melcului marin otrăvitor, lucrări despre rezistența la rupere a fierului-beton și tot așa. Peste o vreme, bălării cumplite vor umple teritoriul, fiindcă nimeni nu va mai ști cum se tunde gazonul. Mda... trăim într-o lume românească bolnavă, obișnuită cu disonanța cognitivă și în care prostituția morală este o virtute.
67.
Pînă în 14 mai, să stai acasă a fost nu musai soluția bună, ci soluție ieftină. După 15 mai, relevant este mai puțin că avem voie ieșim din casă, ci că nu plătim amendă pentru asta. Cu excepția statele din Asia, în restul lumii nu există dovezi că există un control epidemic performant. În cazul României, cifrele oficiale arată că ne aflăm într-un fel de fază de platou. Prin urmare, începînd cu 15 mai, cum vor reacționa cunoscuții mei cînd le voi spune că, pentru o întîlnire, voi avea nevoie de 1 oră sau mai mult, fiindcă mă voi deplasa pe jos și nu cu transportul în comun? Să stăm acasă am înțeles, covîrșitoarea majoritate, la fel. Să avem grijă, de noi înșine și unii de alții, cum vom înțelege?!
68.
Încep să se confirme unele dintre ideile pe care le enunțam cu zile și săptămîni în urmă:
-firmele cu salariați la birouri planifică două sau trei schimburi, precum și achiziții de spații suplimentare
-deschiderea muzeelor e aruncată în poala managerilor. Autoritățile încep operațiunea "Spălarea pe mîini"
-deciziile autorităților fundamentate electoral încep să fie anunțate. Multe dintre ele, în maniera tatonării, să observe reacția "pieței". Nu, nu există vreun plan concret, cu măsuri, analize, resurse financiare etc. etc. etc.
69.
Sucul de soc pus la făcut sîmbătă a ieșit o minunăție. 9 litri de licoare. AMR 8 zile :)
70.
Ziua, încet, încet, orașul începe să-și recapete zgomotele. Adăpostiți în exoscheletele mașinilor, oamenii revin la mișcare. Cei care nu au așa ceva, se ocolesc, păstrînd distanța. Peste măști sau fără ele, privirile măsoară numărul de metri dintre trupuri. Noaptea, în schimb, orașul tace, așa cum tace de aproape două luni. Toate zgomotele marelui oraș dispar, alungate de blestemul planetei. Două lumi, două universuri, despărțite de lumină.
71.
Astăzi, după cîteva întîmplări, de fapt, după cîteva greșeli, îmi dădui seama că zilele și-au pierdut semnificațiile pe care le au. Numerele zilelor sînt doar numere. Numele zilelor le uit. Privesc cifrele din calendar, dar nu mai știu ce înseamnă, cu ce se asociază. Ieri am greșit ceva. Rău, urît, nepermis. Astăzi, am greșit din nou. Tot rău, tot urît, tot nepermis. Dacă voi ține minte pentru vreun motiv această perioadă, atunci acesta este motivul. Timpul, nenorocitul de timp s-a transformat într-un neant. Iar viața mea a devenit mai mizeră, searbădă și goală.
72.
Apropierea zilei de 15 mai evidențiază distanța dintre cele două tabere de opinie: negaționiști și afirmativi (că nu știu cum să le zic). Primii sînt cei care neagă existența molimei, împărțindu-se, la rândul lor, în mai multe găști. Este gașca negaționiștilor dedicați, eventual plătiți (dar nu-i musai). Ăștia-s cei care pun la îndoială tot și toate, creează și/sau pun in circulație tot felul de informații care să genereze ceață informațională, iar în lumea reală umblă brambura, ignorînd, în mod deliberat (și agresiv, de multe ori) orice regulă.. Apoi, sînt negaționiștii inocenți. Ăștia sînt persoane cu un discernămînt redus, cu o puțină capacitate de a alege informațiile și de a aplica o minimă grilă de evaluare. Sînt cel puțin la fel de dăunători ca cei din prima categorie. În lumea reală îi vezi cum se opun respectării regulilor. Nu-s persoane violente, dar argumentează pînă în pînzele albe că "așa a auzit".
Urmează o ceată de indivizi între cele două extreme. Sînt niște negaționiști care se conformează. Nu primesc explicațiile autorităților și nici ale altcuiva, dar se conformează fiindcă pur și simplu. În social-media sînt aproape invizibili, dar, cînd se văd, se vede negația. În realitatea fizică, respectă regulile, dar, la cel mai mic semn de potențială anarhie, sînt primii pe listă să susțină încălcarea sau abolirea regulilor.
Urmează afirmativii. Între ei, găsim habotnicii, care sînt de acord cu tot ce spun autoritățile, indiferent despre ce ar fi vorba. În cazul dat, al molimei, habotnicii sînt cei extrem de speriați de necunoscutul bolii, inclusiv indivizi care, pînă aici, ar fi trecut orice test pentru depistarea tulburărilor anxioase. În situația reală, ăștia s-au închis cu 10 lacăte, iar cînd au ieșit s-au înfofolit cu de toate, ca să stea la adăpost. Tot afirmativi sînt cei care, pascalian, nu-s de acord cu autoritățile, ci cu regulile în sine. În cazul molimei, stau în casă, mimează tot felul de acțiuni normale sau ies afară pregătiți cu toate cele cerute de reguli.
Cum o să fie după 15 mai?! Confruntări între taberele astea, cu autoritățile executive scopite de alte autorități. Avem șanse mari ca negaționiștii să cîștige confruntările.
73.
Nu pricep o trebușoară...
În urmă cu vreo 2 luni, Avocatul Poporului cerea, răspicat, ca Președintele să instituie starea de urgență. S-a făcut. Parlamentul aprobă decretul.
Guvernul emite OUG cu diverse prevederi. Parlamentul tace.
Trece timpul, iar Avocatul Poporului doarme.
Între timp, Președintele emite un alt decret, de prelungire a stării de urgență. Parlamentul mîrîie în surdină, dar aprobă decretul.
Avocatul Poporului continuă să doarmă. Cînd să se termine cu starea de urgență, Avocatul Poporului se trezește și-și dă seama că OUG emisă de Guvern nu e bună. Sesizează CCR. CCR zice că OUG nu e bună.
Al naibilor somn.... să dureze aproape 2 luni.
Majoritatea parlamentară, cea care deține puterea de jure, joacă impecabil.
74.
Azi făcui turtă (de mălai). Prima dată cînd fac acasă. E la cuptor.
75.
Turta n-a ieșit cum trebuia, dar s-a copt și a fost bună. Ba chiar apreciată. Data viitoare o s-o pun într-o tavă deschisă, să se usuce bine.
76.
Un extras din HG nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice
Art. 34. Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:
...
m) nerespectarea de către persoane fizice, suspecți și convalescenți de boli transmisibile, contacți și purtători sănătoși de germeni patogeni, precum și de către persoane juridice a măsurilor prevăzute de normele în vigoare, în scopul prevenirii și combaterii bolilor transmisibile;
....".
74.
Azi făcui turtă (de mălai). Prima dată cînd fac acasă. E la cuptor.
75.
Turta n-a ieșit cum trebuia, dar s-a copt și a fost bună. Ba chiar apreciată. Data viitoare o s-o pun într-o tavă deschisă, să se usuce bine.
76.
Un extras din HG nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice
Art. 34. Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:
...
m) nerespectarea de către persoane fizice, suspecți și convalescenți de boli transmisibile, contacți și purtători sănătoși de germeni patogeni, precum și de către persoane juridice a măsurilor prevăzute de normele în vigoare, în scopul prevenirii și combaterii bolilor transmisibile;
....".
Un extras din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
"Art. 38. Orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile și condițiile necesare pentru:
a) efectuarea controlului medical periodic, conform normelor de sănătate publică și securitate în muncă;
b) aplicarea măsurilor de igienă, dezinfecție, dezinsecție și deratizare periodică;
c) vaccinarea și profilaxia specifică impusă de riscurile de la locul de muncă.
Art. 39. Cetățenii români și orice altă persoană aflată pe teritoriul României, precum și unitățile și operatorii economici au obligația să se supună măsurilor de prevenire și combatere a bolilor transmisibile, să respecte întocmai normele de igienă și sănătate publică, să ofere informațiile solicitate și să aplice măsurile stabilite privind instituirea condițiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor și pentru promovarea sănătății individului și a populației."
Bref, la prima vizionare a spectacolului, OUG care a iscat tevatură mare putea să nici nu existe. Aplicarea, cel puțin, a celor citate de mine, ar fi fost suficientă. Suficientă și usturătoare, cu prea puține șanse de întoarcere cu coroana-n sus.
Dacă puterea de facto și de jure chiar ar fi dorit să zăpăcească oamenii cu amenzile, ar fi aplicat normele juridice pre-existente. Norme juridice adoptate legal, prin lege, puse în aplicare legal, prin hotărâre a Guvernului... Curat, frumos, elegant.
În realitate, eu zic că intenția autorităților a fost să sperie, nu să facă o situația grea și mai grea.
"Art. 38. Orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile și condițiile necesare pentru:
a) efectuarea controlului medical periodic, conform normelor de sănătate publică și securitate în muncă;
b) aplicarea măsurilor de igienă, dezinfecție, dezinsecție și deratizare periodică;
c) vaccinarea și profilaxia specifică impusă de riscurile de la locul de muncă.
Art. 39. Cetățenii români și orice altă persoană aflată pe teritoriul României, precum și unitățile și operatorii economici au obligația să se supună măsurilor de prevenire și combatere a bolilor transmisibile, să respecte întocmai normele de igienă și sănătate publică, să ofere informațiile solicitate și să aplice măsurile stabilite privind instituirea condițiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor și pentru promovarea sănătății individului și a populației."
Bref, la prima vizionare a spectacolului, OUG care a iscat tevatură mare putea să nici nu existe. Aplicarea, cel puțin, a celor citate de mine, ar fi fost suficientă. Suficientă și usturătoare, cu prea puține șanse de întoarcere cu coroana-n sus.
Dacă puterea de facto și de jure chiar ar fi dorit să zăpăcească oamenii cu amenzile, ar fi aplicat normele juridice pre-existente. Norme juridice adoptate legal, prin lege, puse în aplicare legal, prin hotărâre a Guvernului... Curat, frumos, elegant.
În realitate, eu zic că intenția autorităților a fost să sperie, nu să facă o situația grea și mai grea.
77.
AMR 3 zile pînă la ieșirea din izolare. Așteptarea este uriașă, pericolul pare trecut și chiar îndepărtat. Totuși, cel puțin în domeniul cultural, cel în care muncesc, observ o uriașă degringolată. Reacții umorale, către hăis! și către cea! și, cel mai important, o reală neputință de a aborda o nouă realitate într-un mod nou. Se discută despre deschiderea sau nedeschiderea muzeelor, teatrelor, cinematografelor sau bibliotecilor și atît. Nimeni nu observă ceva care-mi pare evident: relevante nu sînt instituțiile și/sau clădirile, ci activitățile acestora. Mie mi se pare cumplit de banal și de evident că NU este nevoie de biblioteci, muzee sau celelalte, ci de ceea ce înseamnă acestea. Nu teatrul sau filarmonica sînt relevante, ci ceea ce înseamnă acestea: spectacolele lor. Nu muzeul și biblioteca sînt relevante, ci ceea ce înseamnă acestea: spectacolele lor. Amețiți de clădirile lor, slujitorii culturii au uitat originile acesteia: amfiteatrele, vechile biblioteci și muzee (mă rog, ceea ce însemna pe vremuri un muzeu), în care cunoașterea se afla în grădini, povestind despre cunoaștere și respirînd sub cerul liber, actori și spectatori deopotrivă. Există atîta tehnologie la marginea magiei..... iar oamenii culturii se dovedesc tulburător de lipsiți de creativitate și, mai ales, de cunoaștere a istoriei culturii. Cum am spus și cu alte prilejuri, dacă aș fi avut pe cineva să-mi plătească deplasarea și niște mîncare în fiecare zi, în toată perioada izolării, respectînd regulile, aș fi fost în teren, folosind magia tehnologiei, cercetînd, în timp real, fenomene sociale irepetabile și niciodată întîmplate. Aș fi fost creativ :) Neavînd cele pomenite, am stat în casă.
78.
Acuș se face un an de cînd tata a plecat să zidească în Cer. Mama face parastasul în zilele care urmează și, după cum se arată, n-o să pot să ajung. Mi-e teamă să merg cu trenul pînă la Severin. O să încropesc ceva, cum m-oi pricepe, că parcă nu-mi vine să-l las nepomenit.
79.
La cum se arată treburile, viitorul e pentru bogați sau, cel puțin, pentru cei cu o oarecare dare de mînă. Ceilalți vor avea la dispoziție lumi mai mici decît înainte și cu cel puțin 1 risc în plus. Uite cum mă gîndii. În primul rînd, pe baza informațiile oficiale, pentru evitarea riscurilor, se recomandă evitarea spațiilor închise, fără ventilare naturală și cu mulți oameni la un loc. Asta înseamnă că mijloacele de transport în comun devin spații de risc, care ar trebui evitate. Prin urmare, cei care au mașina proprie și își permit utilizarea ei pentru toate nevoile uzuale, se înscriu în categoria privilegiaților care pot evita transportul în comun. Tot acești privilegiați vor fi principalii clienți ai turismului. Dintre aceștia, se mai elimină cei care nu-și vor permite prețurile mai mari ale pensiunilor și ale hotelurilor cu mai multe stele (care pot asigura o igienă impusă de viața împreună cu virusul). Turismul de masă, cu furnicare umane pe plaje și în stațiuni montane va cunoaște un recul, indiferent de sprijinul acordat de state. Chiar dacă vor exista oameni care aleg să ignore riscul molipsirii, este puțin probabil ca numărul să fie atît de mare încît să mai vedem trenuri ticsite de călători. Pe termen scurt și mediu, este puțin probabil să fie identificate modalitățile de a realiza un compromis rezonabil între regulile distanțării fizice și numărul mare de consumatori de tot felul de servicii. De aici încolo, se deschid un extrem de lung și vast lanț al cauzalităților, al cărui preț va fi plătit, în cele din urmă, de cei fără prea mare dare de mînă. Pe termen scurt și mediu, segregarea economică se va adînci, iar cei cu bani vor avea la dispoziție mai mult spațiu fizic.
80.
Curînd, nu voi mai scrie în acest jurnal, acel lucru deosebit pe care l-am făcut în timpul molimei. Ideile mărețe sau trăirile mai intime vor reveni unde le e locul: în mintea mea.
81.
Se termină perioada de izolare și tot nu mă dumiresc în legătură cu o chestiune: O mai fi vreun troglodit ca mine în "cultură"? Nu mă duc la vernisaje, intru în muzee de nevoie, nu mă duc la teatru, în biblioteci intru tot de nevoie, nu urmăresc filme "culte", nu frecventez medii și grupuri ale artiștilor și altor oameni de cultură... Acuș se fac 22 de ani de cînd locurile mele de muncă s-au petrecut în domeniul culturii și tot nu pricep ce caut eu în domeniul ăsta... Mă rog, mai sînt și alții care nu pricep ce mă tot bag în seamnă prin domeniul ăsta. Studiile sînt la limită în domeniu, dacă acceptăm că diploma de doctorat ar fi o dovadă în acest sens, deși pe ea scris filologie, nu artă, nu istorie, nu nimic, în sine specific culturii. Că nu știu ce caut în domeniu e cum e, dar tupeul meu e extraordinar. Adică, să-mi dau cu părerea despre tot felul de subiecte explicit culturale, nu poate fi decît dovadă de tupeu. Nu cunosc citate din mari autori și oameni de cultură, nu știu stiluri și pistiluri artistice, habar nu am de cultura contemporană... Peana corbului bătrîn, ce pui, pisici și alte lighioane caut în domeniul ăsta?
Fiecare pentru el la nivel de state intr-o lupta planetara
Economia globala cu productia de baza intr-un singur loc.... reasezarea economiilor nationale va dura mult mai mult decit cei 50 de ani ai transferului in china (si india)
Economia/agricultura de supraviețuire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu