Sărac, sărăcie, sărăcit

Am citit Planul Național Antisărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale, ediția 2015. E un plan frumos, cu frizura bine făcută și cu unghiile curate. E un fel de facelift al unor ediții (parțiale) anterioare. Enumeră ce s-a făcut, trece în revistă o parte dintre cauzele situației din prezent și propune niște măsuri. M-a interesat, în special, partea de măsuri. Zona de cauze m-a plictisit enorm. Mă întreb de ce nu s-a gîndit nimeni la relația de cauzalitate dintre emigrarea calificaților din sănătate, industrie, agricultură și educație și actuala sărăcie. Din punctul meu de vedere relația este mai directă decît cea dintre închiderea facilităților de producție și emigrare.

Revenind la măsuri... Nu am găsit absolut nimic care să fie adecvat condițiilor sociale și istorice specifice acestei țări. Se vobește despre aducerea României la nivelul UE dar se ignoră, cu desăvîrșire, faptul că România NU poate fi comparată cu Germania, Austria, Ungaria, Cehia sau Finlanda. Singura comparație reală, în interiorul UE, ar putea fi Bulgaria, altfel se compară mere cu măgari.

Se fac 20 de ani de străduință în a adopta modele economice și sociale din "Vest" și, încă, nu sunt înregistrate succese notabile. Măsurile pentru mediul rural nu au reușit să înțeleagă și să operaționalizeze paradigma istorică și culturală a ruralului românesc: o capilaritate foarte fină a proprietății și o stare postraumatică acută în relație cu asocierea. Adăugăm realitatea unei tradiționalități culturale reflectată, din punct de vedere economic, în meșteșuguri și meșteșugari, în așa numită "industrie casnică". Nu am întîlnit nici un plan național care să țină seama de industria casnică și de extraordinarul potențial economic al acesteia. Nimeni n-a observat că reglementările de tip european au accentuat pauperizarea în mediul rural.

Se combate sărăcia prin educație. Ca să "convingă", se acordă subvenții și alte  recompense financiare pentru participarea la educație. N-a existat plan de acest tip care să dureze 10 ani. Nu zic 15 ani, cît ar dura un ciclu de școlarizare complet (fără grădiniță). Se dau niște bani pentru ciclurile prima-gimnazial, apoi lucrurile încep să scîrțîie pînă se opresc. S-a zis că nu e bine cu bani, fiindcă părinții, săraci fiind, beau banii. E corect pînă la un punct. În schimb, sprijinul pentru educație nu se întinde și asupra familiei. Se lucrează cu cincimi de măsură.

Se combate sărăcia prin reconversie profesională. Aici nebunia și impostura sînt maxime. N-am văzut strategie de ocupare care să țină seama de micul meșteșugar / artizan / meseriaș. Desigur, s-au cheltuit sume uriașe cu formări profesionale pentru țesători, faianțari, îngrijitori la domiciliu, ospătari sau lucrători comerciali. Am văzut proiecte în care s-au calificat mii (MII !!!) de țesători manuali pe teritoriul a două sau trei județe. Altele cu sute de femei antreprenor. Și tot așa, cu zeci de proiecte strategice. Care este legătura cu piața muncii sau cu economia?! Nu este. Ce folos dacă au fost calificați lucrători în agricultură sau administratori de pensiuni dacă aceștia nu pot folosi în pensiune producția agricolă locală (sau, mai bine, o pot folosi, dar costurile autorizării pentru acea producție sînt prohibitive). Ce folos dacă se subvenționează instalarea micilor fermieri și producția bio/eco, dacă fertilizarea naturală (cu gunoi de grajd) este excesiv de scumpă (spre comparație, fertilizarea chimică se poate face liber, fără teste și aprobări)? Ce să facă micro-fermierul cu producția lui bio/eco, dacă e năucit de autorizări și documentații necesare pentru a vinde în tîrguri săptămînale (unde se fac, dacă se mai fac), atît de obișnuite în tot Vestul?!

Se acordă finanțări pe criterii pur cantitative, de parcă ar conta norma de instruiți sau de subvenționați. N-am văzut programe naționale care să finanțeze sporul de creativitate sau sporul de replicabilitate și doar asta. Dacă scrii că vei genera 100 de întreprinderi sociale, primești banii. Dar programul de finanțare nu recompensează pe cel care generează 10 sau 5 întreprinderi sociale stabile și real funcționale. Costurile introducerii pe piață a produselor manufacturate din lînă de oaie sau păr de capră din producția locală sînt prohibitive în comparație cu costurile lohn-ului.

De ce se emigrează?! Nu fiindcă în alte țări se muncește mai puțin, ci fiindcă efortul pentru a munci este mai mic. Să-i spunem eficiența și eficacitatea socială e muncii. Nu se emigrează fiindcă în altă parte ar fi taxe mai mici, fiindcă nu-s. Se emigrează fiindcă taxele sînt normale. Cînd ar putea avea succes un plan antisărăcie? Cînd ar fi creat normal și și-ar propune lucruri mici, realizabile, "făcubile". Pînă atunci, realizarea "planului" va produce mai multe nenorociri decît a produs tot socialismul din România.