Se caută fraieri

"Căutăm parteneri care să își prezinte ideea de proiect, să identifice sursa de finanțare și să elaboreze cererile de finanțare." Așa sună un fragment din acest anunț al ministerului culturii (cînd merită, folosesc majuscule, cînd nu, nu).

Cînd am văzut primele rînduri ale anunțului am fost în pragul imploziei, de bucurie: un minister caută parteneri pentru a merge, împreună, după bani europeni. După ce am citit mai departe, am simțit că mă prăbușesc, de rîs.

ministerul culturii caută parteneri ca să ce?! Ăia care, prin reducere la absurd, ar trimite intenții și ar ajunge parteneri ar fi fix ăia care au suficient de multă experiență pentru a NU intra în relație de parteneriat cu ministerul culturii (poate, eventual, doar din masochism).

Ăia care au scris anunțul se află, foarte probabil, către limita inferioară a inteligenței și într-un univers incongruent cu managementul de proiect și ideea de proiect în parteneriat. Ar fi trebuit să știe că, dacă o organizație:
a) a identificat sursa de finanțare
și
b) a elaborat cererea de finanțare
atunci
a) are, deja, partenerii
și
b) a rezolvat problema banilor și/sau bugetului.

Un începător mediocru în ale managementului de proiect, care a scris măcar o cerere finanțare eligibilă administrativ (pentru aceia din minister care compun texte comice și le publică pe pagina misterului), știe că un partener instituțional cum este ministerul culturii (în special) este o apocaliptică piatră de moară în orice ar putea să însemne implementarea de proiect european. Dacă este un începător bun, și-ar da seama de viitorul dezastru citind diferite comunicate de presă, interviuri și alte exprimări publice ale unor diverși ministeriali. Din astfel de mesaje ar afla că ministerul este absolut incapabil să-și înțeleagă și să-și joace rolul de strateg și făcător de politici pentru întreaga cultură a acestei țări.

Și fiindcă nu obișnuiesc să critic fără argumente, iată cîteva:
-există o strategie culturală a României, publicată și inclusă, ca document de referință, în TOATE programele operaționale din cadrul ciclului de programare 2014-2020. Ce face ministerul (sau ministrul??). Spune că va fi elaborată, pînă în martie 2016, o nouă strategie culturală fiindcă cea existentă nu este aprobată și este, neclar enunțat, oarecum defectă. Ce mama zmeilor poate însemna asta? Diletantism, politicianism de doi, incompetență și multă prostie. Toate ministerele care gestionează PO se chinuie să dea drumul finanțărilor, inclusiv celor care țintesc patrimoniul cultural, iar ministerul culturii le sparge jucăriile, înlocuind documentul strategic de referință. Cei care au citit PO și Ghidurile asociate au putut vedea că unul dintre criteriile de evaluare (în unele cazuri, cu un punctaj generos) se referă la gradul de coeziune dintre viitorul proiect și strategiile din domeniu. Mai adaug faptul că unele autorități publice locale și-au elaborat strategiile de dezvoltare și/sau culturale ținînd seama de strategia națională. Ei, nu face nimic, începătorii submediocri din minister au ajuns la concluzia că este necesară o altă strategie. NB de unde știu că actuala strategie nu e bună, dacă nici nu a apucat să fie implementată?!
-am avut experiența de conducere a unei organizații coordonatoare de proiect în care ministerul culturii era partener. Pentru acest simplu motiv, proiectul a fost prelungit cu trei luni. ministerul, ca organizație, este un partener delirant (asta, pornind de la ipoteza absurdă că toți cei din compartimentele care se bagă în seamă în timpul implementării știu cu se mănîncă proiectele. Dar nu știu). Salariații cheie din minister se uitau la roată și după aia se apucau să inventeze cercul. Cofinanțarea alocată ministerului a fost plătită foarte greu. Activitățile abia se mișcau, îngropate în mormane de aprobări interne inutile. Alte întîrzieri erau provocate de lipsa ministrului sau secretarului general și, evident, de lipsa semnăturii acestora pe documente banale (un ALOP de minister intră în contradictoriu cu viteza obligatorie a implementării unui proiect)
-salariații ministerului (cei implicați în implementarea financiară și administrativă a unui proiect) nu cunosc regulamentele financiare (și altele) ale UE. Dacă le-ar fi cunoscut, ar fi știut cu ce se mănîncă ajutoarele de stat și nu ar fi întrebat, inocenți, la Consiliul Concurenței, dacă subvențiile pentru revistele culturale sînt sau nu schemă de ajutor de stat. În context, nu întrebi, telefonic sau în scris, dacă un ajutor e sau nu schemă de ajutor de stat. Procedura se numește notificare și durează. Mult.

Ce poate da ministerul? Egida? Nu se merită. Domeniile în care ministerul se poate implica (ca partener sau solicitant) sînt mult prea puține pentru a fi, cu adevărat, interesant. Cofinanțare? Cofinanțarea are unele reguli destul de stricte și nu se susține ca ipoteză de lucru. În plus, pentru a obține cofinanțare (sau suplimentare), o potențială organizație în nevoie ar trebui să apeleze la fondurile dedicate din bugetul AFCN (asta e o altă tristețe, dar rămîne pentru altă dată). Accesul la resurse materiale? ministerul nu are astfel de resurse. Nici spații pe care să le disponibilizeze gratuit, nici unelte diverse, nici măcar hîrtie pentru copiator.

Prin urmare, fraierii care vor pune în plug cu ministerul culturii vor rămîne și fără boi și cu nervii distruși. Să nu ziceți că nu v-am prevenit.