Liniștea poate să fie apă, o pală de vînt,
O culoare universală, poate albastru.
Să vie, să mă cuprindă, fără un cuvînt,
Ca haina de lumină peste un astru.
Îmbracat așa, prin viață să mă strecor,
Cu straiul de calm peste oase și vene.
Lumea din jur ar fi doar simplu decor
Pentr-un vals cu pas și ritmul alene.
Dac-aș purta-o înc-o suflare de timp,
Mi-ar intra în sînge și-ar fi și-n minte,
Desenînd o viață cu-n singur anotimp,
Poveste scrisă-n clar, din necuvinte.
O himer-această liniște. Fata Morgana
Într-un deșert de voci și murmure.
În gol, pe sine cu sine știe a se-ngîna,
Ș-atunci, nimic nu mai poate bucura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu