Cu ceva timp în urmă, am fost întrebat dacă o instituție publică (de cultură) poate să fie performantă fiind parte într-un sistem disfuncțional. (Sper că-mi amintesc bine întrebarea.)
Aș zice că răspunsul este pozitiv. Și adaug o nuanță: sistemul respectiv să fie doar disfuncțional, nu ostil. Statul Român este un sistem disfuncțional. Totuși, există elemente performante ale statului. De exemplu, unele județe sau alte unități administrativ teritoriale. Din fericire pentru acestea, statul român (feudal) nu este ostil. Ar putea fi, dar rămîne doar disfuncțional.
Coborîm nivelul. Sistemele instituționale ale ministerelor culturii, educației și sănătății sînt (profund) disfuncționale. Totuși, elemente ale acestor sisteme reușesc să fie performante (muzee, instituții de spectacole, spitale, unități de învățămînt). Performanța încetează atunci cînd entitățile centrale o iau razna și devin ostile. Ostilitatea apare doar ca o toană ministerială, a persoanei care consumă oxigen în biroul ministerial, fără legătură cu performanța elementului instituțional. Altfel spus, nu performanța managerului și instituției sînt cauza ostilității, ci orice alt motiv imaginabil (culoarea ochilor, preferințe diferite pentru ciorapi sau tocănițe).
Totuși, dacă sistemele sînt disfuncționale, cum e posibilă performanța?! Experiența mea directă, dar și observația atentă a experiențelor altora, mi-au arătat că performanța, în cadrul sistemelor disfuncționale, este rezultatul direct al managementului. Un manager performant știe, în primul rînd, să adune, în jurul lui, profesioniști dedicați propriilor profesii, domeniului în care lucrează și instituției în care muncesc. Nu în cele din urmă, acești profesioniști sînt loiali managerului și instituției. Un manager comod sau inept nu va genera performanță indiferent cît de funcțional este sistemul în care se află. În afară de cele pomenite, managerul și cei din jurul lui generează performanță fiindcă sînt creativi și proactivi. De obicei, nu discută, la infinit, problemele, ci discută, punctual și aplicat, soluțiile. Pentru aceștia, greșeala face parte din proces este, cumva, inevitabilă. Pentru aceștia, performanța este rezultatul unui șir foarte lung de greșeli depășite și de soluții la o mulțime de probleme.
Cam pe aici începi să-ți pierzi atenția. O să revin asupra subiectului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu