Creierul este un organ ciudat. Este prost. Este lipsit de senzori (adică, de exemplu, nu doare). E aglomerația de celule care se bucură de cea mai bună protecție dintre toate părțile corpului. Ciudățeniile nu se opresc aici. În cazul în care creierul este despărțit de senzori, este capabil să creeze un fel de univers propriu. Idei venite din neant. Creierul poate fi mințit foarte ușor. Atît de ușor, încît se minte singur (vezi mai sus). Creierul este și extrem de leneș. Asta fiindcă este organul care consumă cele mai multe resurse ale organismului.
Neplăcută listă, nu? De fapt, cele de mai sus se află între principalele explicații pentru succesul multora dintre componentele universului digital (inclusiv partea neplăcută a succesului). Creierul lucrează cu ce i se dă, nu are capacitatea fiziologică de a alege sau de a se opune. Este irelevant pentru creier dacă procesează informația vizuală despre o pădure reală, o fotografie cu o pădure sau curenți electrici introduși direct în celulele nervoase. La fel e și cu sunetele, atingerea, mirosurile sau gusturile. La limită, pentru creier nu există vreo diferență între real și imaginar, între adevăr și fals.
Chiar dacă știm cum se întîmplă astea, nu știm DE CE se întîmplă. De fapt, pentru orice utilizare am dori, nici nu este necesar să știm de ce. E suficient să știm că se întîmplă și cum să facem să se întîmple. Cei care au creat instrumentele universului digital știu că și cum se întîmplă. La fel, în cazul creatorilor de droguri, la fel în cazul profesioniștilor din marketing.
Din cînd în cînd, mai apar, prin lumea culturală aborigenă informații despre efectele pozitive asupra minții umane pe care le au muzica, vizita la muzeu, cititul sau dansul. Ce este trist de amuzant este că slujitorii culturii de la noi au preluat, tale quale, aceste informații și, ca în cazul oricărei maimuțe dresate să imite, au pus în practică oareșce din informațiile alea, dar fără a dovedi că și înțeleg despre ce e vorba.
De exemplu, nu și-au pus întrebarea cum arată muzeul, cum arată ceea ce prezintă muzeul, ce fel de muzică are un anumit efect ș.a.m.d. Cu atît mai puțin și-au pus întrebarea care sînt aspectele specifice populației României pentru ca efectele pozitive să se producă. Poate ar fi momentul ca slujitorii culturii să-și extindă domeniul de alfabetizare și să depășească nivelul reactiv și imitativ în care băltesc de multe decenii. (Am scris alfabetizare, nu specializare, nu cunoaștere. Doar alfabetizare.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu