Votăm sau nu, opinăm sau nu, sînt prea puțini cetățeni de toată mîna care să nu dorească o țară (mai) funcțională, un stat pentru cei mulți, nu pentru puținii privilegiați. De ce nu se întîmplă astea? Nu se întîmplă pentru mai multe motive, amestecate și împletite.
Un număr important de cetățeni nu-i vor pe privilegiați deoarece se văd pe ei înșiși în acele poziții. Pe ei nu-i deranjează actuala stare de lucruri, ci faptul că nu se pot înfrupta din privilegii. Pentru ei, cea mai mare dorință este să acceadă într-o poziție de cît de mică putere, care să aducă o cîtime de privilegii. Pentru aceștia un stat și o societate care funcționează conform regulilor este cel mai rău lucru care se poate întîmpla. Pentru ei, privilegiile sînt o aspirație, nu o anomalie.
Pentru un alt număr de cetățeni, modificarea, din temelii, a actualei stări de lucruri este una dintre angoasele lor cele mai mari. Acestora le este teamă că nu-și vor găsi locul într-o societate "normală". Văd asta, foarte bine, de muulți ani, în acea parte a societății în chiar eu mă aflu: cultura de drept public. Acești cetățeni trăiesc o teamă reală, pe care am trăit-o și eu: "ce mă fac dacă....?". Pentru ei, doar partea de drept public a societății este locul care le asigură un loc de muncă și o existență, altfel, mizeră. Fie că e vorba de manageri, fie că e vorba de funcționari/ salariați de rînd, pentru ei schimbarea din temelii a actualei stări de lucruri este cel mai rău lucru care se poate întîmpla. Dovada pentru afirmațiile de mai sus vine din două locuri: grevele (inutile în esență) și cîrcoteala pasivă. Frica este cea care-i împiedică pe cetățeni să se implice în schimbarea societății. Frica păstrează feudalii și feudele lor.
Mai este mulțimea cetățenilor cărora nu le pasă. Indiferent cum ar fi societatea, un loc sub soare se găsește și pentru ei. Despre ei nu-s prea multe de spus. Ei nu participă la revoluții, ei nu sînt executați, ei supraviețuiesc pur și simplu. Nici măcar nu se plîng.
Din păcate, pentru noi toți, cei din primele două categorii sîntem prea mulți,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu