Despre management și cultură

De foarte mult timp se discută despre managementul în cultură sau managementul cultural. Îndrăznesc să nu le consider sinonime și să adaug că "management cultural" este un nonsens. Această expresie are susținători feroce, pornind de la ideea că domeniul cultural este atît de diferit de orice alt domeniu socio-economic încît merită propriul său management. Singurul (sau aproape) argument în favoare sintagmei este faptul că în cultură nu se produc șuruburi. În rest.... toate instrumentele "clasice" ale managementului sunt utilizate, așa cum au fost formulate în managementul general, și în cultură. O situație asemănătoare întîlnim și în marketing, dar despre asta cu alt prilej.

Revenind la management în cultură, mărturisesc că mă aflu într-o situație ingrată și paradoxală. Pe de o parte, nu sunt "om de cultură" fiindcă nu am absolvit nici literele, nici istoria, nici arta, nici teatrul și nici oricare dintre facultățile care încearcă să facă din măgari privighetori sau din decerebrați iubitori ai înțelepciunii. Pe de altă parte, studiile mele superioare mă fac să nu fiu potrivit, cu oricare dintre ocupațiile asociate, decît în domeniul juridic. În oricare alt domeniu (industrie, agricultură sau cultură), ca jurist, sînt un rău necesar. Prin urmare, cum o dau și cum o pun, nu prea am ce căuta în cultură ci, eventual, tangent la acesta [în primele luni ca director al unei instituții publice din subordinea Ministerului Culturii, un distins director de bibliotecă județeană a ținut să sublinieze, în timpul unui seminar că "nu vii tu, un puțoi de jurist, să ne înveți pe noi să conducem biblioteci". De atunci, respectul meu pentru fauna directorială din cultură a rămas abrupt sub zero].

În același timp, am lucrat suficient de mult în domeniul culturii și cam pe toate palierele instituționale ale acesteia, încît mă calific pentru a avea judecăți de valoare asupra domeniului. Bătălia continuă care se dă în ce privește managementul în cultură (încă înainte de anul 2005, cînd a apărut prima reglementare a subiectului) este cea între admisibilitatea sau neadmisibilitatea inginerilor, economiștilor, agronomilor sau altor specii de intelectuali cu studii superioare pe poziția de manager al unei instituții publice de cultură.

Opinia mea este următoarea:
-a fi absolvent de teatru, coregrafie sau arte plastice nu te face, obligatoriu, actor, dansator sau pictor/sculptor de bună calitate (între noi fie vorba, poți să ai și mama facultății de canto și să nu ajungi mai mult decît adjunct de vice băgător de seamă al unui gurist de pe la țară)
-a fi absolvent de management general (de exemplu, ASE) nu te face, obligatoriu, manager de succes
-sînt foarte puține instituțiile publice de cultură în care decizia se ia, cu adevărat, de către manager. În majoritatea cazurilor, decizia reală este luată de către contabilul șef, care, printr-un fel de ricoșeu, decide și asupra oportunității și conținutului acțiunii culturale
-mult prea mulți manageri de instituții publice de cultură privesc acest post ca o oportunitate de a-și promova ideile și creațiile culturale (cărți, cercetări, regii, interpretări diverse etc.). Ca un corolar: am întîlnit extrem de puțini manageri de instituții publice de cultură care să înțeleagă că managementul este o ocupație cu normă întreagă, nu ceva care se face între două plimbări pe la sesiuni de comunicării științifice
-mult prea multe proiecte de management sînt încropeli de tip copy-paste, în care nici măcar aspectul textului nu este uniformizat
-"oamenii de cultură" care sunt și manageri nu înțeleg (unii refuză să înțeleagă) că management înseamnă mai mult decît a avea idei crețe și mărețe. Management înseamnă să înțelegi contabilitate, juridic, administrativ, psihologie (inclusiv organizațională), planificare, evaluare, monitorizare, PSI, SSM și încă o altă droaie de domenii și subdomenii ale cunoașterii
-nu este nici o diferență DE ESENȚĂ între managementul unui teatru/muzeu/bibliotecă și managementul unei fabrici de șuruburi/detergenți sau restaurant. În egală măsură, un manager de calitate cunoaște cel puțin alfabetul domeniului în care ajunge să fie manager, dar nu este obligatoriu să fie ultracunoscător al acelui domeniu. Este suficient să înțeleagă despre ce este vorba. (Știți ce este interesant?  Dacă stăpînești bine instrumentele managementului nu vei face greșeli grave indiferent de domeniu. Managementul este logic și presupune rigoare) (de ce merge prost cultura, și nu doar? fiindcă este paralelă cu managementul. Dacă ești manager în cultură, sigur ai blestemat și blestemi cuvîntul "procedură". Dacă e așa, întoarce-te la scris cărți sau la ce te pricepi, fiindcă nu e de tine managementul)

În concluzie, deși după modificarea și abrogarea Ordonanței 26/2005 s-a încercat păstrarea managementului în cultură în lumea "oamenilor de cultură", se pare că abordarea nu este foarte productivă. În acest context, după ce am instruit cîteva sute bune de manageri din cultură, pot să afirm că doar vreo 10% dintre ei ar fi trecut un examen serios de management. Ceilalți 90% dintre deținătorii de atestate de manageri le-au primit ca să nu rămînem fără directori și nu vor pricepe purerea veci de ce (și cum) este nevoie să calculezi care sunt componentele costului unui bilet de intrare la muzeu.

Soluția nu este "închiderea" domeniului, ci organizarea unor concursuri la care să poată participa orice deținător de diplome care atestă absolvirea a 4 sau 5 ani de studii superioare (licență + master conform sistemului cretin Bolognia). În plus, concursurile ar trebui să fie cît mai cinstite. Dar asta este o altă chestiune.... :)