Inutilul Cod al Patrimoniului (Cultural)

Se vorbește de cîțiva ani despre o enigmatică comisie sau enigmatic grup de lucru care să genereze un Cod al Patrimoniului (Cultural) (enigma este dată de imprevizibila înlocuire a decidenților politici care agrează sau nu membrii din comisie/grup de lucru). Ca bătrîn și hîrșit în rele făcător de legi și alte acte normative, cu o banală și inutilă licență în științe juridice (și administrative) îmi permit luxul de a scrie degeaba: Codul Patrimoniului este i-nu-til!! și !!!!

Argumentul principal al utilității este dat de forța juridică suplimentară pe care ar da-o calitatea de Cod. FALS! Legislația de bază în materia patrimoniului cultural (mobil, construit/ arheologic și imaterial) are caracter organic. Un Cod nu poate fi mai organic (și mai puternic) de atît. Ceea ce lipsește nu este un Cod și nici o legislație mai spălată decît cea existentă. Este suficient ca autoritățile publice care au competențe în materia să (re)devină autorități, începînd cu Ministerul Culturii. Încă există pîrghii de acțiune care permit cercetări penale și aplicarea de sancțiuni penale (cel puțin cîțiva din juriștii ministerului și avocații colaboratori ar putea fundamenta serios ceva plîngeri penale). Desigur, ar mai fi nevoie de oarece ministru, secretari de stat și secretar general care să igienizeze/ deparaziteze/ deratizeze/ decăpușeze diferitele comisii și comiții pendinte de minister.

Al doilea argument al utilității este dat de existența unui singur instrument juridic pentru domeniul patrimoniului cultural. FALS! Exemplul prin excelență în favoarea argumentației mele este Codul Fiscal, o uriașă glumă proastă pe care nu o mai înțelege nimeni. Patrimoniul cultural este un domeniu care cuprinde subdomenii avînd viteze diferite de evoluție. Într-un fel se mișcă realitățile sociale asociate cu patrimoniul imaterial, altfel cele care privesc arhivele, altfel patrimoniul mobil și tot diferit se mișcă relația dintre societate și patrimoniul construit (inclusiv arheologic). Mai degrabă, dorința codificării este un demers primitiv și nu unul superior în evoluția unui sistem juridic.

Alte argumente în favoarea codificării nu știu să fi fost pronunțate, în schimb mai am eu, împotrivă:

-relațiile sociale care privesc patrimoniul cultural nu au același caracter fundamental ca cele care sunt reglementate prin Codul Civil și Codul Penal (nu adaug Codul Fiscal, atîta timp cît acest cod este o marmeladă juridică). Relațiile sociale din și în jurul patrimoniul cultural sunt incidente și, eventual, special-derogatorii, de la regulile din Codurile Civil și Penal.
-relațiile sociale din jurul patrimoniului cultural sunt mult mai instabile decît cele civile sau penale. În acest context, este interesant de observat că actualul Cod Civil NU modifică fundamental regulile civile, ci oferă o actualizare lingvistică, o firească normalizare (prin includerea comerțului) și.... cam atît. Noutățile aduse în materia familiei sau drepturilor individuale au apărut în cod ca urmare a unei evoluții sociale istorice (cu durată istorică). La fel, Noul Cod Penal. Nu modifică în mod esențial raporturile juridice pe care le reglementează față de situația anterioară și reflectă modificări istorice la nivel social. Pe de altă parte, cu patrimoniul cultural se întîmplă mai tot timpul cîte ceva. Un Cod trebuie să fie stabil. Ferm. Peren, la fel ca relațiile sociale pe care le reglementează. Codul rutier și cel fiscal numai coduri nu sînt, la cît de des se modifică. Încercați să vă imaginați Codul Civil sau Codul Penal cu cîteva modificări pe an. Eu nu reușesc să imaginez un astfel de haos juridic. Codul Patrimoniul nu poate fi stabil, fiindcă domeniul de reglementare nu este stabil.
-desigur, modificarea unui Cod nu se poate face la fel de repede și ușor ca o lege (sau ar trebui să nu se poată face, dar codurile fiscal și rutier dovedesc contrariul). Așa fiind, atunci cînd modificarea realității sociale (mai rapidă decît ne place să credem) se produce, ar trebui să se producă și modificarea Codului. Dar, fiind Cod nu se poate. Fundătură..... ori ieșim din fundătură cu încălcarea a ceea ce un Cod ar trebui să fie.
-mai utilă ar fi deparazitarea legislației în general: eliminarea dublajelor sau contradicțiilor existente în legislația privind costrucțiile și urbanismul, în legislația privind mediul și pădurile etc. etc. Acest demers ar fi chiar simplu, iar ce trebuie făcut este scris, pe înțelesul oricui, în Raportul comisiei prezidențiale pentru patrimoniu din 2009.

Închei prin a repeta ceea ce spun și scriu de foarte mulți ani. Nu legile patrimoniului sunt proaste, ci aplicarea lor lipsește. Nu este nicio diferență între o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și una de 25 atîta timp cît nu se aplică niciuna. Am zis!