Planificare, draci, politici, europe și oameni

Bă, să discută despre exerciţiul de programare europeană 2014-2020. Sînt unii de vorbesc de nu să mai satură. Că o fi, că o plezni, că facem, că dregem, că pe dracu' ghem. Ce să faci mă? Mă întreabă tata, că e cu ştirile de la televizor. El urmăreşte sara înainte să să culce: că muriră unii într-un accident, că furară alţii, că fu cutare la Bruxel, că spusă ailalt că nu ştiu ce... Mă întrebă: cum e cu cutare, cum vine aia (nu spune că de aia m-a trimis la şcoală, ca să-i ieczplic, şi pe frate-miu la fel, ca să-i ieczplice), că după el, nu ie bine ce să întîmplă.

Io nu mă uit la televizor că mă enervează, citesc ştirile pe net, şi tot e nasol. Vine preşedintele din altă ţară şi spune lucruri pe care eu le-am întîlnit la drept diplomatic că nu se fac. Nu se spune în ţara gazdă că tre' să vă maturizaţi. Nu se spune! Aşa ceva e, în cărţi, greşeală diplomatică! Ei, preşedintele altui stat spune aşa ceva cînd stă lîngă al nostru. Iar preşedintele nostru nu spune nimic. Ce să-i spun lu' tata cînd mă întreabă cum e aia că preşedinţii sînt sfătoşi?! Îi spun şi eu că premierul, primul ministru, e infantil (e copil, adică) şi nu ştie ce spune, de aia vorbeşte aşa. Păi bine, mă, dar sînt şi ei oameni mari, chiar aşa, să nu ştie?! Ce să spun, tată, ce să spun?! Să prostesc cînd ajung acolo. Uită.

Întreabă, iar: păi, bine, mă, lor nu le e rușine să promită atîtea și să nu facă nimic?! Așa or face și în casă la ei? Și muierilor lor le-or promite și după aia spun că nu s-a putut?! Sau, te pomenești, nici n-or fi copiii lor, dacă or avea copii? Ce să-i răspund tatii? Că în politică nu e așa de simplu ca în viață? I-am mai explicat, dar pentru un om cu patru clase explicațiile mele, simple, sînt prea complicate. El votează că așa a fost învățat de comuniști, că trebuie să meargă la vot. Ca și atunci, pune ștampila cît are tuș pe ea. Tata e de stînga, de cînd se știe a votat cu comuniștii. Pe vremuri, fiindcă n-avea de unde alege. A fost și membru de partid și membru al muncii socialiste. După aia, a votat tot cu comuniștii fiindcă, zice el, mă, s-or sătura de furat, cum s-au săturat și ailalți. Nu înțelege politica, dar înțelege minciuna și asta îl face să muncească, pensionar fiind, la negru (dă-i mă...futu-le mumele în cur, să le fut! păi de ce să le dau eu din banii mei? ce, ei îmi dau din ai lor?). Și pensia, îl întreb? Nu ei ți-o plătesc? Începe să înjure. Cînd îi trece îmi aduce aminte că a muncit mai mulți ani decît au apucat să trăiască prostovanii ăștia. Că el a făcut fabrici și blocuri. Că el își merită pensia.

Mă întreabă: cum e, mă, cu Uniunea asta Europeană, că tu ai umblat?! După ani de zile de Uniune Europeană el încă nu înțelege ce rost are. A văzut că i-au plecat nepoții la muncă prin străinătate și nu s-au mai întors, m-a auzit și pe mine povestind de locurile pe unde am umblat, dar nici una din astea nu a făcut Europa mai aproape. M-am apucat să-i explic cum e cu libertatea de mișcare, cu piețele deschise, cu stabilitatea economică, dar m-am lovit, iar de întrebări simple. Cel mai greu a fost să-i explic cu ce m-am ales din toate plimbările mele prin Europa. Într-o zi m-a întrebat dacă am făcut ceva din cîte am învățat pe unde am fost. De atunci, prefer să evit subiectul Europa.