Se-aștern, ca să moară,
Peste ochii care-abia mai pot
Să-ndure minunea rară.
Pustiu va rămîne cerul, gol,
Fără îngerii mărunți din el,
Cu toții, ca nevolnic stol,
Răpuși de gîndul cel mișel.
Iluzia realității să dărîme,
Ce i-a-ndemnat să-ncerce,
Cînd așa gest nu rămîne
Decît un strop care se șterge?
Furați de privirea dulce,
Ca de-o dreaptă erezie,
S-au grăbit să se arunce
Parte din ea să se știe.
Cerul, tot, e gol, de-acum
Curățat de îngeri și idei.
Să ne-nălțăm, îți spun,
Trecînd prin ochii tăi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu