Liniștea

Cumva, pe lîngă tine, în jurul tău, se află liniștea. Este suficient să te înconjur, poate să ne și împletim, puțin, pentru a mă îndestula cu liniște. Cu acea liniște pe care mi-o pot aminti pentru mai multă vreme. M-am întrebat dacă o faci în mod special, dacă o vrajă cu care să conjuri liniștea și pacea, dar mi-am dat seama că era ceva firesc, pentru tine, să fii aidoma cu liniștea. Poate fiindcă nu ceri nimic, deși nu m-ar deranja să-ți ofer. Poate nu are legătură cu a da sau a primi, ci cu felul de a fi al ființei tale.

Este ciudat, fiindcă, în jurul nostru, este haos, lumea trăiește cu tumult, ar trebui să mergi foarte mult pentru a găsi un loc în care tulburările lumii să fie depărtate. Totuși, eventual, în cîteva ore de har, ai reușit să aduci liniștea, liniștea aceea pe care nu o mai găsesc în mine și pentru care nu mai am putere să alerg pentru a o trăi. Nu știu dacă asta se va mai întîmpla vreodată, dar atunci s-a întîmplat. Ți-aș mulțumi pentru asta, dar nu știu cum. Poate cu tăcere. Poate cu un zîmbet. Poate nefăcînd ceva anume. Nici nu știu dacă pentru astfel de dar se poate mulțumi, în vreun fel. Este posibil ca asta să fie vraja ta: să doresc să fiu lîngă tine pentru liniște. În cele din urmă, o să fac așa cum fac de obicei: voi căuta liniștea din jurul tău și n-o să-ți spun. În schimb, mîinile și suflarea mea vor vorbi trupului tău despre dorința de a fi împreună.