Dar, în loc să-l scadă, o să îl crească.
Am putea să-l spargem, o scurtătură, să bortelim
Chiar și trecătoarea, am putea să folosim.
Privind spre cer, muntele se-ntoarnă și devine vale
Prin care norii se scurg, în loc să i se-agațe-n spinare.
Chiar și-așa ar fi prea greu, să cățărăm atîta drum,
Pentr-o clipă care nu se naște, nici nu trece prin acum.
De fapt, nu-i nici vale, nici munte nu ne stă în cale,
E o chestiune de-a putea trăi c-o anume stare,
De viață care se trece, între a dori și nu se poate,
Sub un vulcan, strivită, plin cu îndoielile toate.
Dintre cerurile toate, cîte ar fi putut să fie-n Univers
Doar pe-acesta l-am iscat, banal și atît de șters.
Sub el, toamna care sîntem, a murit și se trece în uitare,
Fără flacără să ardă, nici cît la vecernii, o lumînare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu