Managerul și culturile organizației

Una dintre criticile abordărilor psihologice în activitatea de management este de natură cantitativă: "Cum aș putea să cunosc toți oamenii, cînd eu conduc o instituție cu 300 de salariați?". Ei bine, răspunsul este simplu: nu trebuie cunoscuți toți oamenii (de altfel, nici nu este posibil, din perspectivă psihologică), ci este necesar ca abordările și metodele de management să includă instrumente din domeniul psihologiei.

La cursurile de management (și în manuale) se vorbește despre cultura organizațională, dar se omite să se menționeze că acest concept, de altfel extrem de util, este unul mult prea generalizator fiindcă ascunde detaliile (într-o manieră asemănătoare cu rapoartele statistice). O organizație are mai mult culturi, să spune, profesionale: cultura administrativului, cultura contabilității, cultura restaurării, a secției împrumut sau a compartimentului balet. Chiar și în cazul organizațiilor mici, în cazul cărora se poate identifica și o cultură organizațională coerentă, există acele culturi ale grupurilor profesionale. Una dintre consecințele importante ale existenței acestor culturi de grup este faptul că motivațiile indivizilor care formează un anumit grup sînt diferite (uneori antagonice) de cele alor din alt grup. De pildă, arheologii sunt motivați de descoperirile din șanț și tot ce înseamnă aceste descoperiri, în timp ce contabilitatea ori administrativul au interese de rang superior referitoare la termene, documente și conținutul acestor documente.

Managementul ar trebui să aibă capacitatea de a înțelege cum funcționează fiecare dintre aceste culturi și să ofere soluțiile care să atenueze fricțiunile. Deoarece fiecare organizație este diferită și soluțiile sunt diferite:
-desemnarea unui reprezentant din fiecare grup profesionale care să interacționeze cu celelalte. Aici, devine utilă capacitatea managementului de a decela motivațiile și caracteristicile individuale. Bunăoară, un arheolog care simte o anumită doză de confort completând rapoarte și documente contabile, pus în contact cu un contabil care are o pasiune pentru mărturiile trecutului;
-identificarea celui mai mic numitor comun al formularisticii birocratice. Este posibil să existe documentele ale arheologilor care, cu minime modificări să satisfacă nevoile contabilității;
-crearea de grupuri de lucru mixte, care să acționeze în cadrul unui proiect special. La final, există o șansă reală ca toți cei implicați să fi descoperit un mod propriu de punere în acord a divergențelor.

Desigur, în organizații există și persoane cu comportamente pe care un psiholog le-ar include într-o zonă de tip patologic. Despre acest subiect, cu alt prilej.