Performanța de la om la organizație

Multă vreme m-am gîndit la relația dintre capacitatea de performanță individuală și capacitatea unei organizații de a fi performantă. Una dintre concluzii se referă la abilitatea conducătorului de a promova și premia performerii, respectiv la capacitatea conducătorului de a rezista presiunii venite din partea celor mai puțin performanți.

O să încep cu partea a doua a concluziei. Oamenii mai puțin performanți dintr-o organizație sînt invidioși pe succesul celorlalți. Prin urmare, vor căuta motive pentru a solicita pedepsirea celor mai vrenici și vrednici. Conducătorul va fi “inundat” cu sesizări, plîngeri, propuneri de sancționare a “campionilor”. Din experiență directă, dar și din analizarea comportamentului altor conducători, pot spune că este o relație directă între insuccesul organizației și succesul criticilor din interior.

Am încercat să-mi dau seama dacă o astfel de situație este specifică doar unor organizații sau este comună unui spațiu cultural mai larg. După ceva mai mult de 30 de ani muncă, atît în organizații integral românești, cît și în organizații cu infuzie străină, cred că trăsăturile identificate de Daniel David (google for, că găsiți ușor articole) sînt o caracteristică a spațiului cultural românesc. Între acestea se află și invidia pentru performanța celorlalți și o pornire de pedepsire a succesului altuia. 

Foarte frecvent (în perioada în care am fost conducător de organizație) mi s-a întîmplat să depun eforturi reale pentru a combate dorința mai puțin competenților de a sancționa subordonații performanți. Am putut constata că aplicarea unei sancțiuni este mai facilă decît identificarea și acordarea unei bonificații (de orice natură ar fi aceasta). Foarte mulți conducători de organizații intră, extrem de ușor, pe calea punitivă a conducerii, "bucurîndu-se" de ușurința conducerii și de susținerea explicită și tacită a promotorilor lenei și lipsei de profesionalism.