sâmbătă, 6 mai 2017

Guvernarea "pe caiet"

Dacă nu știți ce înseamnă "pe caiet', aflați că este un mecanism economico-social, folosit în relația dintre unii comerciați și cumpărători, în zonele mai sărace. În cadrul acestui mecanism, cumpărătorul se duce la comerciant, ia produsele dorite, iar comerciantul scrie data și valoarea cumpărăturii într-un caiet. Atunci cînd cumpărătorul are bani sau la un interval prestabilit, acesta se duce la comerciant și achită datoria, conform înscrierilor din caiet. Elementul cheie al acestui mecanism este încrederea reciprocă. Cumpărătorul are încredere că însemnările din caiet nu vor fi modificate de comerciant pentru a mări valoarea datoriei, iar comerciantul are încredere că va încasa datoria conform înțelegerii verbale existente. Pentru ca acest mecanism să funcționeze, comerciantul evită, într-un fel sau altul fiscalizarea operațiunilor comerciale efectuate sau, cel puțin, a unora dintre ele.

Vînzarea pe datorie funcționează pînă în momentul cînd este încălcată încrederea sau pînă cînd inspectorii fiscului nu se mai mulțumesc cu șpaga. Mulți dintre voi s-ar putea să credeți că ce scrisăi mai sus e ficțiune, dar nu e. E o realitate a sărăciei. În același timp, o să vă întrebați care e legătura între asta și guvernare.

Păi, aș zice că legătura e simplu de stabilit, deși guvernarea "pe caiet" nu are a face, în primul rînd, cu sărăcia. Guvernarea "pe caiet" sau pe datorie înseamnă că guvernul cumpără fără a avea banii necesari și scrie în caiet valoarea cumpărăturii, urmînd să achite nota de plată atunci cînd va avea banii. Un frumos exemplu de guvernare "pe caiet" oferă Grecia, ale cărei guverne au cheltuit mai mutl de cît aveau, împrumutîndu-se în viitor.

Guvernul PSD care conduce România începând cu finalul anului 2016 face la fel cum s-a făcut în cazul Greciei. Dacă în cazul vînzării "pe caiet", se întîmplă ceva și un cumpărător nu mai plătește, comerciantul va avea o problemă. Problema ar fi gravă dacă n-ar plăti toți cumpărătorii sau dacă datoria cumpărătorilor ar crește foarte mult, dar comercianții au grijă să nu se întîmple asta, fiindcă este pielea lor în băț. Pe de altă parte, cumpărătorii apelează la acest mecanism fiindcă știu că există unele surse de venit (pensie, ajutor social, alocație alimentară....), astfel încît să poată plăti datoria.

În cazul guvernării "pe caiet", lucrurile stau un pic altfel, deoarece:
1.unui guvern nu prea are cine să-i stabilească limita pînă la care poate cumpăra marfă pe datorie. Un guvern poate modifica informațiile din statistici, astfel încît să ascundă găurile financiare. Guvernul PSD face asta în mod constant.
2.unui guvern nu are cine să-i plătească venituri, ca să plătească datoria făcută. Guvernul este singurul care poate crea venituri, iar acestea ar trebui să fie mai mari decît cheltuielile. În cazul guvernului PSD, acesta nu face absolut nimic pentu a crea venituri. Cînd mă refer la venituri, mă refer la venituri în economie și nu la venituri bugetare. Veniturile bugetare se fac (în principal, din taxe și impozite) Dacă veniturile în economie sînt mici, atunci și veniturile bugetare vor fi mici (adică, 50% din zero, înseamnă zero). Guvernul PSD folosește un fel de joc piramidal, asemănător cu jocul Caritas, iar aceste jocuri generează dezastre.
3.guvernul care aplică metoda "pe caiet" nu are economii (bani la pușculiță, suficient de mulți ca să trăiască din dobînzi), așa încît aruncă datoria în viitor, Această datorie se umflă și crește fiindcă, la un moment dat, guvernul "pe caiet" se va împrumuta, iar dobînzile împrumuturilor vor crește.

Dacă vă bucurați pentru creșterea pensiilor, e relativ OK. Bătrînii mor relativ repede, așa că problema datoriei nu e foarte mare. Dacă vă bucurați pentru creșterea salariilor publice sau a salariului minim, atunci sînteți, pur și simplu, proști sau proaste. Scuze, nu proști/proaste. Idioți și idioate. Citiți ce scrisăi mai sus și dacă o să păstrați supărarea pe mine, înseamnă că am dreptate cînd spun că sînteți idioți/idioate.

vineri, 5 mai 2017

Securitate între ciocane

În 1945 s-a terminat, în mod oficial, Marele Război. Neoficial (și oficial) gloaba terestră n-a cunoscut pacea. După Marele Război statele nebune, conduse de idioți au exportat războaiele, adică s-au războit folosind ca teren de joacă teritoriile altor state. Americanii, terifiați de coșmarul (rămas coșmar) unui război pe teren american au făcut tot posibilul să se încaiere cu oricine în oricare altă parte a gloabei terestre. Fiindcă și-au dat seama că, dintr-o eroare, în Marele Război s-au aliat cu cine nu trebuie, după acest război s-au încăierat, continuu, cu fostul mare aliat (Vietnam, Coreea, Afganistan, Irak, Libia, Liban, Siria....). Deși nu o recunosc, și americanii și rușii au fost în război, dar un război exportat. Alte foste state imperialiste s-au vîrît, și ele, în războiul ăsta, în principal în trena americanilor (Germania, Franța, Italia, Belgia, UK...). Alte foste state imperialiste s-au implicat în războaie economice (un frumos exemplu este Japonia și nu trebuie ignorată China). Mai sînt și state foste imperiii care (încă) nu s-au implicat în războaie militare sau economice (Ungaria, Austria, Turcia...). Turcia merită o mențiune specială, fiindcă urmează să acțione atît în războaie militare, cît și economice.

Folosesc expresia "state imperialiste" în sensul său cel mai direct, respectiv entități statele care nu mai sînt imperii, dar nu au renunțat la atitudinea unor imperii. Prin urmare, state imperialiste sînt și SUA și Federația Rusă, chiar dacă, în mod explicit, acestea nu se recunosc și nu sînt recunoscute ca atare. Ergo, pentru mine nu prezintă importanță orînduirea socială (nu opun capitalism - comunism).

Pe lîngă statele capitaliste, descoperim, gravitînd, oficial sau nu, alte state (cam toate foste părți ale unor foste imperii (România, Ucraina, Polonia, Maroc, Filipine, Kazahstan, Australia, Canada, Argentina, Brazilia, adică toate celelalte state care nu au fost imperii la începutul primului Mare Război). Nefiind politolog, istoric, sociolog sau alt fel de specialist în ceva cu ...log, tot ce pot face este să interpretez și să încerc să înțeleg informațiile mărunțite de ăia cu ...log.

Ce înțeleg eu (iar acum mă limitez la un spațiu geografic restrîns)? Înțeleg că cei 75 de ani de pace în mare parte din Europa nu vor fi continuați de încă, măcar, alți 50. Mai înțeleg că un viitor teatru de război militar va fi teritoriul României, acest teritoriu, fiind de mai multă vreme, teatrul unor războaie economice, informaționale sau hibride/asimetrice. (înainte de a mă înjura sau categorisi ca prost, uitați-vă în jur. Vi se pare, cumva, că România arată și funcționează ca un stat aflat în timp de pace?!)

Una peste alta, 40.000 de soldați străini și întregul echipament militar asociat, specific armatelor moderne (puțin dar cu o mare capacitate de distrugere) înseamnă zero securitate. (NB dacă scormonești internetul poți afla că și Federația Rusă desfășoară exerciții militare, de partea cealaltă a gardului).

miercuri, 3 mai 2017

Habemus bebe

Am doi copii, un băiat de 15 ani și o fată de 12. Să-mi trăiască, și să trăim și eu, și nevasta, ceea ce vă doresc și vouă. De aici încolo, încep chestiunile sensibile în viața mea socială (și a nevestii, și a copiilor, desigur).

E bine că am copii? Depinde de care parte a căcuței te plasezi. Dacă te plasezi de partea aia, unde ai în față un pahar cu ceva bun de băut la club, s-ar putea să fie un bine ideatic, o monadă de terasă. Dacă te plasezi de partea familiei tradiționale, e un bine banal. E doar bine și atît. Dacă te plasezi de partea care nu se mai poate înmulți decît prin înmugurire sau butășire, dar nu prin întîlnirea dintre spermatozoid și ovul, atunci e rău. E un rău fundamental. Dacă te plasezi de partea lesei ținută de animalul biped, atunci e tot rău. Ar fi bine să ai copil un cîine sau o mîță.

Între exremele de mai sus sînt foarte multe nuanțe, cam imposibil de menționat. Prin urmare, n-o fac.

E bine că am copii? Oricum, Pămîntul e suprapopulat, așa că e rău. E mai bună mîța sau mai bun cîinele. E mai bun și mai plăcut doar sexul fără reproducere, iar asta e garantat între persoane de același sex. 

E bine că am copii? Dacă nu ai tu (adică eu) și nu au și alții, ne cotropesc țiganii, chinezii, arabii sau marsuinii cu zbaturi, așa că e bine.

E bine că am copii? E bine, ca să aibă cine să-mi plătească pensia și să mă îngrijească la bătrînețe. Ăsta e un argument fals, fiindcă pe copii n-o să-i doară nici acolo de unde iese, după sex între doi de același sex, nucă și smîntînă. În plus e și un argument tîmpit, fiindcă copiii mei o să plătească pensiile și ălora care fac sex fără reproducere. Prin urmare, e rău.

E bine că am copii? E bine, prea-fericitul de mine, fiindcă și eu și nevasta ne-am dovedit a fi fertili. Ar fi fost și mai bine să mai facem vreo doi, în contul celor care, pentru considerente bio-fiziologice, nu pot procrea.

E bine că am copii? Cui îi pasă? Oricum, teoretic, o să crăp înainte lor, așa că, ce-mi mai pasă, dacă am sau nu?

Complicat... Și moral și sociologic și (geo)politic și economic. Ba, și religios și juridic e complicat.

Dar, zic eu, e bine că am copii, fiindcă există o șansă (mică, dar există) ca măcar unul dintre cei doi să fie măcar la fel de nărod ca mine și să-și bată joc de cei care promovează familia stearpă, între persoane de același sex sau de cei care nu dau doi bani calpi pe cuvinte din familia "român". Există chiar și șansa (măcar statistică) ca ambii mei copii să le spună boșorogilor din cele două meta-categorii amintite: aveți nevoi? să vi le rezolve copiii voștri!

Am zis!