joi, 3 septembrie 2020

Lasă, dom'le, că facem alta!

 Vine genialitatea, pîș-pîș și... ZBANG!, dă cu copita!

Am aflat explicația (nu justificarea) pentru dezinteresul românilor față de moștenirea culturală materială și/sau scrisă!

Iată concluzia, faptele după aceea: românii sînt ultima cultură orală a Europei, românii sînt ultimii în această zonă a lumii care au scris în limba lor. Toți cei din jurul lor, la vest sau la est sau la sud ori nord, și-au scris memoria în propriile limbi cu cîteva sute de ani înaintea românilor: slavi, maghiari, englezi, francezi, italieni, greci, otomani etc. etc.

Cultura (în sensul său cel mai larg) este una dintre formele prin care se exprimă psihologia unei comunități, fie ea și un popor. În același timp, cultura în transformare, transformă psihologia unui popor.

De ce nu prețuiesc românii moștenirea culturală materială? Fiindcă ei își poartă moștenirea în memoria colectivă, iar moștenirea lor este cunoașterea facerii lucrurilor, nu lucrurile în sine. Ce înseamnă arderea unei mănăstiri? Pierderea cunoașterii din biblioteca mănăstirii. Prin urmare, trebuie protejată. Românii?! Aveau cunoașterea în mințile lor. Prin urmare, arde mănăstirea?! Nu-i nimic, facem alta. Ce înseamnă pierderea telefonului deștept cu acces la internet? Pierderea cunoașterii din acel internet...

Noi am început să scriem, în limba noastră, undeva pe la final de secol 18, ba, chiar pînă pe la mijloc de secol 19, încă se scria, în mod oficial, în slavonă, greacă sau mai știu eu ce limbă. Iar asta este valabil pentru toate teritoriile locuite de români, atît în fostele principate, cît și în Transilvania. 

Scrisoare lui Neacșu de la Câmpulung este, în termeni istorici, un accident, care ne arată că românii vorbeau limba română și cam atît. Românii nu și-au păstrat cunoașterea în scris, ci în memorie. Prin urmare, dacă în toată istoria lor nu au prețuit zidul sau hîrtia, de ce ar face-o acum? Ah, că românii își pierd cunoașterea, fiindcă nu apucă să o scrie, asta e o altă chestiune. Este aceeași chestiune și îngroparea deținătorilor de memorie cu cunoașterea din aceasta, înainte de a-și transfera cele cunoscute.

De aici încolo, putem vorbi cît și cîte vreți. De exemplu, despre faptul că neantul norilor digitali NU salvează, nu conservă cunoașterea.

Bonus: claca nu este munca sau DOAR munca. Claca este locul în care un puzzle al cunoașterii devine întreg.

 

Un comentariu: