Frecvent, atît în mass-media, cît și în opiniile unor decidenți politici, este menționată o slăbiciune a României, slăbiciune care atîrnă greu în obținerea unei competitivități crescute în contextul economiei globale. Această slăbiciune este exprimată în două feluri: număr foarte ridicat de localități rurale și procent foarte mare de locuitori în mediul rural.
Există o cantitate enormă de studii și cercetări referitoare la avantajele și dezavantajele urbanului față de rural, inclusiv cele care povestesc descoperirile arheologice. Cele din urmă, spun, în linii mari, că aglomerările umane preistorice și din prima parte a antichității, care au depășit nivelul așezărilor de vînători-culegători, au fost cele care au permis primele salturi tehnologice și civilizaționale semnificative. Aceste studii afirmă existența unei cauzalități între aglomerările umane de mari dimensiuni și zorii civilizației tehnologice - revoluția agriculturii (sau revoluția neolitică).
Bronzul și fierul (cu epocile omonime cu tot) sînt considerate a fi tot consecințe ale existenței unor așezări de tip urban. Pe scurt, urbanizarea permite oamenilor să dezvolte tehnologii, nu fiindcă sînt adunați la un loc, ci fiindcă sînt disponibile mai multe resurse, care permit, eventual, experimentarea și descoperirea prin încercare-eroare. (Uu mă întreb de ce oamenii din Americi, în special cea de Sud, deși adunate în așezări de mari dimensiuni și cu populații și resurse numeroase nu au reușit salturile tehnologice ale celor din din cealaltă parte a planetei.)
Prin urmare, avem numeroase temeiuri pentru a spune că orașul este una dintre cheile dezvoltării societății umane, satul fiind locul care alimentează și face posibilă funcționarea celui dintîi. Pînă aici, toate bune și frumoase, dacă n-ar fi un corolar mai puțin plăcut: satul e la baza organizării și funcționării societății, astfel încît n-a meritat și nu merită cheltuirea de resurse pentru ca oamenii satului să aibă o viață la fel de bună ca cei din oraș (aflat în vîrful societății). Mă rog, există o explicație (nu justificare): ierarhia așezărilor reproduce ierarhia grupurilor funcționale ale oamenilor (indiferent în ce formă de așezare/comunitate ar fi adunați).
Trecînd prin istorie, ajungem în zilele noastre, cînd orașele au devenit aproape incompatibile cu mediul natural, aflate într-o anumită formă de antagonism cu cel din urmă. În legătură cu acest subiect, au apărut alte studii și cercetări care, de data asta, atrag atenția (cu dovezi) asupra fragilității orașelor. Între altele, se afirmă că orașele, pe măsură ce cresc în dimensiuni devin din ce în ce mai susceptibile la dezastrele provocate de mediul natural. Alte studii demonstrează că, pe măsură ce orașele devin "mai orașe", costurile păstrării avantajelor urbanizării cresc (adică, este scump să trăiești într-un oraș). Nu este clar dacă există vreo punct de echilibru între mărimea și intensitatea urbanizării și costurile acestora.
Bun... ce au de-a face astea cu subiectul cultură? Păi, chiar dacă nu e cunoscut punctul de echilibru, se pare că un număr din ce în ce mai mare de indivizi au început să simtă costurile vieții în orașe mari și depărtate de mediul natural. (Există importante nuanțe geografice. De exemplu, între Europa, America de Nord și Asia de Sud și Japonia.). Totuși, semnele sînt acolo, întărite nu doar de costurile urbanizării, ci, mai ales, de existența și disponibilitatea automatizării și tehnologiilor digitale. Oamenii încep să părăsească orașele și să dezvolte așezări care combină caracteristici urbane și rurale.
Pentru cultura instituționalizată apar provocările unei realități care abia se naște. Concentrarea organizațiilor culturale în centrele orașelor va deveni, mai repede decît ne-am aștepta, lipsită de sens și de finalitate. Modelul distribuirii culturii instituționalizate în localitățile rurale, la rîndul său, nu va mai fi fezabil, fiindcă satele vor (re)deveni mici, iar organizarea administrativă în comune nu va facilita, în sine, existența și funcționarea unor instituții culturale permanente, chiar de mici dimensiuni.
Încotro cultura?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu