La pescuință

Io-te și cugetul ăsta! Se găsi să-l ia la întors că s-a făcut moș, că are tabieturi ca moșii. Păi ce tabieturi are el? Ce, e tabiet să bați covoarele la fiecare trei luni, fie soare, ploaie sau viscol? Sau să plimbi aspiratorul în fiecare duminică dimineață, pînă să plece la piață? Sau plecatul la piață, cu tîrcolitul de două, trei ori ca să vadă care e prețul mai mic și să cumpere făr să țină musai cont de asta? Ce, astea-s tabieturi? Astea sînt trebuințe. Sau spălatul întîi pe mîna stîngă și tu aia pe dreapta? Ce, ăsta e tabiet? Ar fi tabiet dacă ar ieși la table sau dacă s-ar apuca să plimbe vreo pisică sau vreo potaie de cîine, mînca-le-ar cozile ăia de îi țin prin bloc să se umple el de rahați pe tălpi! Cugetul, sigur, era liber să creadă ce dorește, că de aia e cuget, dar el era sigur, SII-GUR că nu are tabieturi. Toate astea de le făcea, de fiecare dată la fel și cam în același moment, fiindcă, întîi, erau treburi care trebuia făcute și, al doilea, fiindcă treburile trebuie făcute în ordine. Lucrase, într-o vreme, într-o hală, la o turnătorie. Căldura era mare și vara și iarna. Era și gălăgie mare. De turnat, se turnau bine reperele, dar lucrurile nu erau cum trebuie. Dacă ar fi fost după el, ar fi făcut o ordine în hala aia.... ordine, nu așa, să știe oricine unde e un lucru și cum se lucrează cu el.

Matrițele într-o parte, nisipul în alta, sculele în ailaltă, așa cum era în atelierul lui. Pe el oricine îl putea găsi în același loc, la aceeași oră, asta dacă nu era chemat la vreo intervenție sau cine știe cine să se fi întîmplat. În atelier, dacă întindea mîna stînga găsea sculele de stînga, dacă întindea mîna dreaptă și găsea sculele de dreapta. Și drumul către serviciu îl făcea la fel de ordonat. Pleca la aceeași oră, mergea pe același traseu, plasa cu mîncare o ținea în aceeași mînă. În felul ăsta, fără surprize avea timp să se gîndească la ale lui. Era în stare să facă lucrurile și cu ochii închiși, bazat pe ordinea lui. De aia nici nu-i plăceau chestii din alea, care nu erau treburi musai de făcut și nici ordonate. Nu-i înțelegea pe ăia care avea tabieturi de dus la grătare, la plimbare prin parc sau la pescuit. Mai ales asta cu pescuitul nu înțelegea, chiar dacă, între urechile lui, cugetul încerca să-l convingă că pescuitul are rosturi importante pentru orice bărbat care se consideră bărbat. Mai să bușească în rîs văzîndu-se scormonind după rîme și chinuindu-se să le bage în cîrlig. Un coleg îl chemase de cîteva ori Hai, mă, Iftode, că nu costă nimic. Îți dau undiță, cîrlige, rîme și scăunel. Mergem vreo trei și o să ne distrăm toată ziua. Avem tehnică de prins și la prînz, cînd alții dorm, o nebunie! Nu se dusese fiindcă n-ar fi avut cine să dea cu aspiratorul și nici cine să facă piața. Muierea și copiii aveau nevoie de făcutul pieței, nu să aștepte să vină el sau să nu vină cu pește. De la piață venea sigur cu pește, așezat pe soiuri și mărimi, cum se cuvine. Cumpăra cît era de trebuință, de cele mai multe ori rechin mărunt, fiindcă nu le plăceau oasele de crap mare. Cu peștele de la piață era ușor, fiindcă avea de ales între două soiuri și putea lua exact cît îi trebuia.

Moșii nu fac din astea, moșii zic că sînt ordonați fiindcă le e rușine să spună că sînt uituci. El umbla în aceiași cipici, pe care îi ținea în același loc din hol, lîngă cuier, fiindcă nu-i plăcea să risipească. Și ce dacă îi ieșiseră degetele mari prin vîrful papucilor. Erau buni fiindcă îi țineau de cald și nu lipăiau pe linoleul din bucătărie. Era un rost, nu un moft în rînduielile astea. De cîte ori se întîmpla ca o rînduială să nu mai fie de trebuință, o dădea la o parte sau îi punea altceva în loc. Felul ăsta al lui o făcea pe muiere să se laude cu el că e ca o mașină și că nu se strică. Într-o zi a întrebat-o ce nu-i convine la el de zice că e ca o mașină și ea i-a spus că nu e de neconvenit, fiindcă nu e chiar mașină-mașină, că mașinile se mai strică, dar el nu, așa că nu e mașină, să stea liniștit că nu e mașină și e bine că nu e, că merge la relanti așa că e bine așa, încet. Și ea văzuse cît e de bine să faci lucrurile de trebuință în ordine și termina repede cînd avea ceva de făcut, că nu făcea prea multe și-i spunea că dacă-i trebuie să facă cum îi place. Cînd ieșeau în parc, muierea se supăra întotdeauna, semn că nici ei nu-i plăcea în parc. Așa că, să-i fie ei mai ușor, intrau în parc pe partea dreaptă, mergeau pe alei spre ieșirea din stînga, nu se opreau să se uite la flori, la pomi, la nimic, că doar ieșiseră la plimbare, nu să se uite la flori sau la ce mai era prin parc. La pescuit s-ar fi dus dacă ar fi fost de vreo trebuință, dacă ar fi fost o pescuință, nu, așa, ca să stea la noroc.

Felul ăsta al lui o făcea pe muiere să se laude cu el că e ca o mașină și că nu se strică. Într-o zi a întrebat-o ce nu-i convine la el de zice că e ca o mașină și ea i-a spus că nu e de neconvenit, fiindcă nu e chiar mașină-mașină, că mașinile se mai strică, dar el nu, așa că nu e mașină, să stea liniștit că nu e mașină și e bine că nu e, că merge la relanti așa că e bine așa, încet. Și ea văzuse cît e de bine să faci lucrurile de trebuință în ordine și termina repede cînd avea ceva de făcut, că nu făcea prea multe și-i spunea că dacă-i trebuie să facă cum îi place. Cînd ieșeau în parc, muierea se supăra întotdeauna, semn că nici ei nu-i plăcea în parc. Așa că, să-i fie ei mai ușor, intrau în parc pe partea dreaptă, mergeau pe alei spre ieșirea din stînga, nu se opreau să se uite la flori, la pomi, la nimic, că doar ieșiseră la plimbare, nu să se uite la flori sau la ce mai era prin parc. La pescuit s-ar fi dus dacă ar fi fost de vreo trebuință, dacă ar fi fost o pescuință, nu, așa, ca să stea la noroc.