duminică, 8 ianuarie 2017

Muzeul, istoria și societatea

Chiar dacă o parte din viața mea profesională este legată și dependentă de muzee, faptul că nu am un pariu de viață cu un muzeu sau mai multe mă face să privesc mai detașat vestea desființării unui muzeu sau statistica salarizării personalului muzeal. Totuși, fiindcă, uneori, mă aflu în situația de a vorbi despre muzee și soarta acestora, sunt nevoit să caut informații diverse despre acestea.

Două dintre subiectele abordate în contexte ca cel descris sînt: nevoia de muzeu și apariția unui muzeu. Încercînd să port discuții argumentate, am început să caut informații și am găsit cîteva lucruri extrem de interesante, care au darul să contrarieze pe mulți dintre lucrătorii din muzeele de la noi. Pînă cînd o să pun cap la cap informațiile de natură statistică, iată două extreme relative: Nigeria are undeva la 13 muzee (cea mai mare țară din Africa) (conform Wikipedia), în timp ce Statele Unite ale Americii par a avea vreo 35000 de muzee (una dintre bogate țări din lume) (conform unei statistici publicate, printre alții, de Washington Post). Citind și alte informații statistice (și istorice), cred că există argumente pentru a demonstra o afirmație: muzeul este un lux pentru cei bogați și liniștiți.

Spre deosebire de bibliotecă, relativ ușor de constituit, muzeul presupune realizarea unui demers comportamental și cognitiv diferit. Din multe puncte de vedere, colectivitățile reproduc comportamentul indivizilor care le compun. Dacă biblioteca publică de astăzi este urmașa raftului sau camerei cu cărți (suluri de mai demult), la fel muzeul este urmașul colțului cu amintiri/moșteniri ale înaintașilor (micul templu pentru cinstirea memoriei străbunilor și zeilor protectori). Pe de altă parte, dacă adunarea cărților impune, de la bun început, existența cîtorva condiții, adunarea obiectelor moștenite de la înaintași se poate face mult mai simplu. Pentru cărți trebuie bani și știința de a citi. Pentru obiectele din vechime, trebuie doar obiecte și cel puțin respect față de antecesori.

Treptat, după ce colecția de obiecte s-a despărțit de cea de cărți și ambele și-au deschis ușile pentru străini, acești străini au început să se simtă atașați atît de bibliotecă, cît și de muzeu, transformîndu-le în locuri publice, în care poate să intre oricine, într-o manieră liberă. Totuși, nașterea muzeului public nu este posibilă dacă:
-societatea nu este suficient de bogată. Un muzeu înseamnă că trebuie făcute cheltuieli importante pentru păstrarea memoriei colective. O societate care nu reușește să satisfacă nevoi primare, nu-și permite "luxul" unui muzeu. Foarte pe scurt: nu moare nimeni fără un muzeu, dar se poate muri fără hrană sau fără îngrijire medicală. O scurtă paranteză: nu moare nimeni fără școală.
-societatea este în conflict. Atunci cînd societatea se confruntă cu răscoale sau alte forme de război civil sau cu stări de beligeranță la scară largă, ultima grijă a celor care formează societatea respectivă este muzeul. Nu există un motiv care să satisfacă instinctele și nevoile de bază ale unui individ pentru ca acesta să fie dispus să moară pentru apărarea unui muzeu. Dacă va muri, o va face pentru apărarea unui punct strategic de pe cîmpul de luptă și nu pentru muzeu.

Alte condiții,  cum sînt educația sau nivelul de cultură al indivizilor și al societății în ansamblul său sînt, în principal, rezultatul realizării primei condiții. Sărăcia nu permite educația, iar lipsa educației nu permite bogăția individuală sau socială. Sărăcia și lipsa de educație îl fac pe individ indiferent la alte subiecte decît cele legate de nevoile primare. De aici rezultă cîteva corolare importante, dintre care se remarcă cîteva: nu plînge nimeni dacă se închide un muzeu, nu iese nimeni în piața publică pentru a cere salarii mai mari pentru lucrătorii din muzeu (cu excepția acestora), există un interes scăzut pentru orice cheltuială dedicată unui muzeu,

Este posibil ca apariția unui muzeu să fie facilitată prin intermediul unui vector ideologic, dar așa ceva se poate întîmpla doar după ce puterea care își dorește muzeul este instalată confortabil, de obicei prin forța armelor, iar muzeul devine instrument al stabilizării puterii. Folosirea muzeului ca instrument pentru dobândirea puterii este o metodă scumpă și nesigură. Puterea se dobîndește prin forță (militară sau politică) și nu este obligatoriu să fie păstrată folosind instrumente culturale.

Vă invit să demonstrați că muzeul apare fără să fie respectată prima condiție - cea a bogăției. Vă mai invit să mai demonstrați că celelalte afirmații ale mele sînt false.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu