Cu e cu critica asta?! Eu cred, de fapt, sînt convins, că cel mai bun lucru care i se poate întîmpla unui lider sau manager este să primească critici din partea subordonaților. Atunci cînd se întîmplă asta, înseamnă cel puțin două lucruri importante: 1) subordonații sînt interesați și implicați în ceea ce se întîmplă în organizație și 2) au încredere că opinia lor poate conta.
Eu am avut noroc să găsesc subordonați care să dorească să mă ajute prin a mă critica, prin a pune sub îndoială unele decizii sau acțiuni ale mele, prin a-mi atrage atenția atunci cînd am greșit.
Primele dăți cînd s-a întîmplat să fiu criticat, eu sau acțiunile mele, am simțit cum se umflă un cactus în mine. Nu mai țin minte motivul pentru care nu am "pleznit-o" (era una dintre subordonate) pe loc. Știu doar că nu am făcut-o. Am înghițit în sec și i-am cerut să explice, să argumenteze ceea ce tocmai afirmase. S-a dovedit că ea avea dreptate, iar eu nu. După aceea, într-un fel, oarecum masochist, am cerut opinii critice ȘI argumentate. Fiindcă, așa cum am învățat din experiență, nu este suficient să afirmi ceva. Este foarte important să poți argumenta afirmația. Ei bine, de fiecare dată simțeam cactusul ăla cum se umflă. De fapt, nu mi-a plăcut niciodată ca acțiunile mele să criticate. Totuși, la serviciu, mi se părea important să aflu și o altă părere.
Treaba asta, cu critica sau exprimarea îndoielii de către subordonați, mi se pare că este importantă și face diferența între organizația care funcționează, cumva, și organizația performantă. Am putut vedea, de foarte multe ori, diferența între manageri/lideri și șefi. Șefii pur și simplu nu suportă nici cea mai mică formă de îndoială sau de critică din partea subordonaților. Pentru ei singura opinie care contează este a lor. Îmi place să cred că, mare parte din perioada în care am fost manager, am reușit să evit a fi șef. Sigur, uneori, am uzat de autoritatea poziției de conducere dar, în marea majoritate a cazurilor, cred că am reușit să fiu liderul colegilor mei.
Mai este un aspect al criticii/ opiniei diferite. Poți să ai subordonați extrem de puțin asertivi sau care trăiesc într-un fel de psihoză post-traumatică (dacă au avut, în trecut, șefi extrem de autoritari și "superiori"). Am avut și eu astfel de subordonați și a durat o vreme pînă să învețe că nu-s șef și că nu-s pedepsiți dacă au opinii diferite de a mea.
Buuun! Acum despre greșeală... la un moment dat, am început să obosesc. În loc să mă odihnesc am continuat să fac efort și... au apărut greșelile. Cea despre care vorbesc se numește auto-izolare. Stăteam închis în birou de dimineața pînă seara. Refuzam contactul cu colegii și, mai ales, refuzam să mai cer părerea. Pur și simplu nu mai întrebam pe nimeni, nimic. După aceea, au apărut cîteva crize dar era cam tîrziu. S-a întîmplat ce am scris în articolul anterior: rămăsesem singur.
Cu alt prilej, o să vă povestesc cum am reușit să îndepărtez pe cei mai valoroși subordonați, O să fie nevoie de mai multe articole.
Poate o să ți se pară ciudată seria asta de articole. Eu cred că s-ar putea să te ajute. Nu povestesc din cărți de teoria managementului. Deloc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu