Subiectul enunțat este foarte puțin abordat în literatura de specialitate deși, în mod paradoxal, se bucură de o mare atenție din partea legiuitorilor. Ce mama zmeilor este managementul resursei umane în instituția publică? De fapt, există un astfel de management? Răspunsul direct este că nu. NU există managementul resursei umane în instituția publică. Există doar salarizarea personalului din instituția publică și cam atît. Nici măcar în autoritățile publice, unde avem mirobolante formulări care vorbesc despre cariera funcționarului public, nu există un management al resursei umane.
Pentru a putea discuta despre un astfel de management, sunt necesare cel puțin cîteva elemente: obiective, rezultate, resurse și, desigur, planuri. Obiectivele ar trebui să vizeze ținte pe termen mediu și lung, ținte care să tindă către exteriorul sistemului public, respectiv către cetățean și societate în general. Rezultatele, la fel, ar trebui să fie planificate atît endogen, către sistemul public, cât și exogen, către societatea pe care sistemul public o servește. Resursele trebuie să ofere satisfacții și în ce privește salarizarea și în ce privește condițiile și uneltele muncii. Planurile..... ăăăăă, planurile.... :)
Din tot ceea ce poate însemna managementul resursei umane, există o singură palidă încercare, preluată ca obligație generică din Codul Muncii: planul de pregătire profesională a salariaților. Obiectivele se regăsesc foarte rar și într-o firmă primitivă în practica managerilor. Nici obligație legală nu există și nici știința de carte necesară nu se află. Rezultatele dorite....să vină salariații la program și facă niște treabă e visul maxim al multor manageri. Cît despre rezultatele extinse în relația cu publicul.... Ehei, majoritatea se uită în cruce cînd le povestești că există clienți interni și externi, iar aceștia se găsesc și în altă parte decît la piață. Totuși, temelia trebii sînt resursele. Managerii au nevoie de resurse materiale și instrumentale, precum și de mijloace financiare.
De foarte multe ori aud de la manageri că nu au putut face aia sau ailaltă fiindcă n-au avut cu cine. Pînă la o vreme îi întrebam dacă știau CE și CUM să facă cu resursa existentă. Prefer să nu mă cert cu oamenii. Mă cert dacă le spun că nu există salariați buni sau răi, ci salariați folosiți adecvat sau nu. Instrumentalizați corect sau nu. Chestiunea se face nod strîns, fiindcă ne legăm de obiective. Obiectivele trebuie puse în legătură cu resursele. Degeaba stabilești obiective excepționale dacă nu poți aduce resursa umană necesară. La fel de lipsit de sens este să bifezi obiective dacă nu ai capacitate de retenție pentru resursa atrasă.
Toate cele de mai sus sunt, cred eu, simple, iar multe dintre ele se pot face și cu mijloace financiare modeste. Managementul este despre resurse, nu despre bani. Dar ăsta este un subiect pentru un contract de consultanță. He, He!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu