Nelegi și nelegați

Spuneam și cu alte prilejuri și continui să spun la cursuri: dacă vrei să distrugi o clădire, pune-o în Lista Monumentelor Istorice. Afirmația asta a mea tinde să devină o axiomă pe care doar cei mai puțin atenți și pricepuți o cer demonstrată. În ultimii m-am implicat foarte direct în reabilitarea unor clădiri care ar fi putut fi ușor înscrise în LMI, fie și numai ținând seama de criteriile vechime și reprezentativitate. Tot în ultimii ani am încercat, pe cît am putut și unde am putut, să salvez peisajele culturale care fac din România o destinație turistică din ce în ce mai apreciată.

După ce, multă vreme, am făcut parte din echipele care au lucrat la formularea legislației postdecembriste a patrimoniului, ieșit fiind, oarecum, din sistemul instituțional public al culturii, am putut constata, o dată în plus, gradul uriaș de demență și impotență sistemică și cronică a autorităților cu competențe structurale în ce privește aplicarea legilor patrimoniului cultural (vă place ce frumos întorc cuvintele?! he he).

Cea mai recentă demonstrație de imbecilitate a autorității publice în relația cu patrimoniul cultural construit (dărîmarea elementelor decorative de pe fațadele unor monumente A și B din Cluj-Napoca, la ordinul primarului), precum și reacția incalificabil de elegantă a ministrului culturii (în context, nici cultura nu merită majusculă), m-au îndemnat să (re)aduc aminte două acte normative cel puțin interesante.

Primul povestește despre linii de creditare speciale dedicate proprietarilor de drept privat de monumente istorice: H.G. nr. 610/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de acordare a creditelor necesare efectuarii de lucrari de protejare la monumentele istorice detinute de persoanele fizice sau juridice de drept privat

Al doilea vorbește despre posibilitatea implicării directe a autorităților publice în spriijinul proprietarilor de drept privat H. G. nr. 1430/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind situatiile în care Ministerul Culturii si Cultelor, respectiv autoritatile publice locale, contribuie la acoperirea costurilor lucrarilor de protejare si de interventie asupra monumentelor istorice, proportia contributiei, procedurile, precum si conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca proprietarul, altul decât statul, municipiul, orasul sau comuna.

Prima Hotărîre nu a avut fericirea să mai fie aplicată după anul 2013 (cel puțin așa se vede pe situl INP - patrimoniu.gov.ro) și nici nu e de mirare, după balamul organizațional prin care tot trece de prin 2009 încoace. E adevărat că nici atunci când s-a aplicat nu s-au întîmplat creditări care să răstoarne înfățișarea generală a monumentelor istorice, dar ori-și-cît...

A doua Hotărîre, în schimb, este.... ăăăăă... este. Adică doar există fără a ființa. Hotărârea asta, pe numărul ei 1430/2003, este o minunăție, îndrăznesc să scriu. Permite, cu larghețe, nu doar intervenția autorităților publice cu și un excepțional mecanism de .... cum le spune.... nu șpăgi... altfel... mă rog, înțelegeți voi ce spun. Povesteam cu șefi de autorități publice locale, cu arhitecți de pe la autorizații și autorizări despre existența unei astfel de hotărîri a Guvernului. Mă credeți cînd vă spun că nu au sesizat oportunitatea uriașă reprezentată de această hotărîre?! Despre posibilitatea folosirii HG în beneficiul monumentelor istorice, nu mai spun....

Ei bine, aplicarea acestei Hotărâri a Guvernului, în coroborare strictă cu Legea de bază, ar fi permis incalificabilului primar al Clujului să facă pozitiv, nu să facă distructiv. Pe de altă parte, cu Legea în mînă, ministrul culturii, în interiorul și cu respectarea strictă a competențelor pe care le are ar fi trebuit nu să genereze grațioase ziceri pe Facebook ci, la fel de grațioase, plîngeri penale. Din păcate, persoana care este, în prezent, ministru al culturii, este un tehnocrat cu mandat limitat.... doar prostiile pot fi nelimitate.