Prima, dar prima-prima modalitate de comunicare despre ceva ce ai fi avut și ai fi dorit să-l dai altcuiva a fost arătarea acelui "ceva". Eventual, prin a-l ține în palmă, cu brațul întins, ca să arăți că nu-l mai dorești. Un astfel de gest rămîne, după milenii de evoluție umană o modalitate de inițiere a unui negoț, care transcende limbi și culturi. După acest îndelungat moment, o dată cu apariția unui număr din ce în ce mai mare de ofertanți, a fost necesar să explici, cumva, ce are special "ceva"-ul tău pentru ca alții să-l ia de la tine și nu de la concurenți. Așa s-a născut marketingul, deși numele a apărut în urmă cu o fracțiune de secundă (dacă judecăm în timpul istoric al evoluției omului).
Abia-născutul marketing a primit și caracteristici, identificatori sau elemente constituente: piață, cerere, promovare, ofertă, preț, plasare. Din fericire pentru el, foarte repede după naștere, marketingul a devenit simbiotic cu televiziunea și radioul. Aproape că nu le mai poți despărți unele de altele. Nici nu mai știi dacă televiziunea și radioul există datorită marketingului sau invers. Și mai repede după cele două, a apărut internetul. Din acel moment, lucrurile au început s-o ia razna cu adevărat și nu sînt semne că și-ar reveni.
Noul climax al marketingului este provocat de tehnologiile digitale, capabile să obțină, măsoare și analizeze o enormă diversitate de informații despre comportamentele indivizilor. S-a ajung pînă acolo încît pînă și simpla posesie a unui dispozitiv digital mobil sau purtabil (telefon, ceas, inel sau ochelar) permite identificarea precisă a prezenței purtătorului într-un anumit loc, uneori cu o precizie de un metru sau mai puțin. Abia apărutele instrumente de inteligență artificială au transformat marketingul în, probabil, cel mai mai agresiv și invaziv concept al umanității contemporane.
Acesta este contextul prezent, în care organizațiile culturale sînt nevoite să funcționeze. Pentru a rezista dispariției, aceste organizații trebuie să răspundă unei singure întrebări:
Cum să devină vizibile și cunoscute în vuietul gigantic al simultaneității unor numere copleșitoare de prezenți într-o anumită porțiune a universului digital?
Funcționarea lumii digitale este dirijată de algoritmi bazați pe: 1) programare inițială, 2) statistică, 3) modificarea de către deținătorul algoritmilor sau ai unor porțiuni din mediul digital/virtual, 4) comportamentul indivizilor. În mod practic și rezonabil, organizațiile culturale au zero capacități de intervenție directă asupra primelor trei elemente ale enumerării, astfel încît să ajungă la al patrulea. Singurul lucru pe care îl pot face este să influențeze cele trei elemente, pentru a putea să-l influențeze pe al patrulea. Există diferite tehnici de influențare: SEO, CRM, liste de e-mail.
Ar mai fi și un al patrulea: inteligența artificială. Ar merita o discuție dedicată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu