Ce (ne) facem cu nativii digital? Cum îi abordăm? Cum îi aducem la noi? Cum îi implicăm în activitățile noastre? Ce doresc? Cum doresc? Toate astea și încă un șir lung de întrebări apar, probabil, zilnic, în discuțiile profesionale sau amicale ale slujitorilor culturii.
Pe de o parte, sînt întrebări legitime, care pot fi asociate oricărei categorii de potențiali utilizatori ai culturii (instituționale sau nu). Pe de altă parte, în relația directă cu acest meta-grup social, întrebările dezvăluie o anumită angoasă a celor din cultură. Într-un fel, angoasa și nedumerirea sînt justificabile. Asta dacă-i privim pe nativii digital ca pe o invazie extraterestră: PUF! ei sînt aici! Pe de altă parte, o astfel de percepție este incorectă și greșită. Ceea ce s-a întîmplat a fost, de fapt, o suprapunere de evenimente, cel mai important fiind extraordinarul de rapid succes al tehnologiilor digitale, succes care poate fi pus doar în seama noastră, generațiile anterioare nativilor digital.
Această schimbare de perspectivă ar trebui să ne permită și o schimbare de paradigmă a abordărilor în relația cu nativii digital. Paradigma diferită ne poate duce la singură și fundamentală întrebare: ce fel de lume dorim să le oferim copiilor/nepoților noștri?
Dacă dorim să le lăsăm o lume a supremației digitalului, e simplu: adoptăm tehnologiile digitale în totalitate, iar neliniștile și frămîntările noastre dispar.
Dacă dorim să le lăsăm o lume în care materialitatea culturii și realitatea fizică a interacțiunii umane sînt fundamentale, atunci, trebuie să ne luptăm pentru ca o parte din participarea culturală să se facă fizic.
Cele două posibile răspunsuri de mai sus sînt, în mare măsură tabu. Nu le abordăm în mod explicit în discursul public, nu le punem pe masa decidenților... cam cum se întîmplă cu orice tabu. Pornind de la ce este, ce înseamnă și cum funcționează ceva tabu, este necesar să aflăm dacă generațiile digitale mai fac parte sau nu din aceeași cultură din care facem parte noi, părinții și bunicii noștri.
Este foarte probabil (iar simptomele sînt aici) ca aceștii copii și adolescenți să facă parte dintr-o cultură diferită de a noastră, o cultură care mai are comun cu a noastră doar limba și spațiul geografic (cu unele nuanțe pentru acesta). Dacă este așa, și este foarte probabil așa, atunci este necesar să-i abordăm într-o manieră similară cu cea pe care am folosi-o cu străinii "străini". Valorile acestor generații par a fi altele, iar aceasta este o constatare uniformă cel puțin în Europa (este suficient să căutați informații despre provocările educației în toate statele europene). Ritualurile sînt altele, credințele și simbolurile, pînă și eroii sînt alții. Crăciunul cu moșul și renii lui, Paștile, cu miel, drob și, mai ales, cu iepurașul lui. Astea și altele desenează componentele altei culturi.
Spre maxima noastră frustrare și nedumerire, nativii digital au alte tabuuri și nu-i interesează (dacă, totuși, au aflat) tabuurile noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu