Dumnezeu se ocupă de cazurile grele

Cum ar veni, scăpare nu-i. Faci ce faci și tot acolo ajungi: stau diverși pe lîngă tine și pișă ochii, eventual cu muci smîrcîiți în nas. Tu stai, cu burta la tavan și nu-ți mai pasă de nimic. Cum ar veni, el scăpase și avea șanse să fie întreg. Nu crăpase cît avusese motocicletă, împrăștiat în bucăți pe asfalt, înseamnă că, în cel mai rău caz, putea să-i cadă o sacsie cu flori în cap și să i-l îndoaie, un pic. Altfel, ar rămîne întreg. Ei, cu asta, n-ar fi o problemă. Problemă ar fi cu partea ailaltă, aia care nu se vede și care, zic unii, ar însemna totul. Coaja ca coaja, o cîrpesc ăia la morgă, dacă-i spartă. Dau cu șmac și arată mai nou decît a fost viu.

Cu ce nu se vede, cu aia e problema. Asta trebuie, musai, să fie într-un fel oarecare ca să se potrivească cerințelor. Nu prea știa el care ar trebui să fie cerințele astea, dar, de fost, sigur erau. Citise și el cărți și scria acolo că, ceea ce nu se vede, trebuie să fie curat, fără murdării și fără părți crăpate și descusute. Totuși, avea o nelămurire legată de Ăla care face controlul de calitate, CTC-istul suprem. Cum o fi ăsta? Ce fel de normativ o aplica? O arăta la fel pentru toți oamenii, sau o arăta diferit, funcție de cum îi zicea fiecare? O avea și normative diferite? Bunăoară, pentru ăia de-și fac cruce pe stînga or fi normativele altfel decît pentru ăia care-și fac cruce pe drepta? Pentru ăia care nu-și fac cruce deloc și doar bat mătănii, puși în genunchi, sau pentru ăia care aprind bețișoare parfumate, o fi fără normative?

Nici gînditul, nici cugetatul nu îi dăduseră răspunsuri la întrebările astea. Îl lăsau într-o baltă cognitiv-existențială, mozolit tot, plin de noroaie sapiețiale și fără răspunsuri epifanice sau, măcar, eliberatoare. Și cugetul ăsta, fără rost și fără legătură, tot într-o încîlceală și încîlcit în lintiță îl lăsa. Totuși, speranța lui era că partea aia care nu se vede și care e singura judecată va fi într-o stare tehnică și funcțională adecvată, ca să nu fie nevoit să dea explicații.

Parcă se vedea la poarta Raiului...
Iftode Zambilici!
Prezent! Să trăiți!
Bine, ia să vedem, ce scrie la catastif.... aha...hmmm...aha....bun, bun...aha...ia, ia....aaa, e bine. Bine! Hai, treci!
Gata, asta fu tot?! Nu vine Dumnezeu să mă judece? Nu pune balanța să-mi arate ce și cum?! Nu mă întreabă de una de alta?! Că de spovedit, nu m-am spovedit după toate alea, nici acatiste n-am dat, de fiecare dată...
Așa, și?! Ce vrei? Te crezi mai cu moț?
Nu, da' așa, ziceam și eu... Mă iertați, că nu cunosc regulile... Știți, sînt pentru prima dată aici și....
S-o crezi tu că ești pentru prima dată, dar ai uitat. Păi, bine, mă, tu crezi că Dumnezeu se ocupă de fieștecare?! De ce crezi tu că a făcut reguli? Dumnezeu se ocupă de cazurile grele, de gnostici, de atei... și ăștia, tot aici ajung și nu știu, vai de capul și de aura lor, ce-i cu ei. De ăștia se ocupă direct. Voi, ăștilalți, cu cruci, cu mătănii sau cu vreo credință că e Altcineva mai tare decît voi, sînteți ușor de procesat. Mă uit în catastif, ici-șa....aaaaHaapciu! praf mult, păcate grele și mărunte, iartă-mă..., și văd unde vă încadrați. La tine e bine, cum spusăi, ești la limită, dar e bine! Hai, treci, că să făcu coadă! Vezi, cum intri, în dreapta, să probezi aripile, în stînga sînt aure permanente și, mai încolo, după colț, o să-ți dea drîmbă. Scrie că la altceva nu ești în stare să cînți.