Lucrările în cadrul grupului au început cu prezentări ale modului în care se regăsește educația artistică în programele educaționale ale învățămîntului preuniversitar. Pe lîngă diferite diferențe între state, s-a evidențiat faptul că fostele state din blocul comunist păstrează o densitate mai mare a orelor de desen sau muzică în trunchiul comun decît există în celelalte state UE. Cum spunea o cehoaică, comuniștii doreau formarea omului multilateral dezvoltat și, atunci, făceau propagandă ideologică pe orice cale.
Au mai fost discuții și despre utilitatea educației artistice în primii opt ani de școală, cu menționarea unor diferite curente de opinie. S-au pus în evidență legăturile dintre creativitatea artistică și rezultatele academice în domeniile științelor exacte, au fost amintite descoperirile recente din neuroștiințe, în fine s-au discutat destul de munte și, uneori, cu accente pătimașe.
La un moment, deși grupul nostru se ocupa strict de legătura dintre artă și educație, discuțiile au deviat către educația culturală și către rolul instituțiilor culturale în educație. Din nou, fostele state socialiste au avut ca punct comun, cel puțin din punct de vedere istoric, o legătură foarte strînsă între școală și instituția de cultură, fenomentul de tip "școala altfel" (identificabil sub diferite forme și denumiri în majoritatea statele UE) fiind o modificare nereușită a sistemului de colaborare dintre școli și instituțiile culturale, obișnuință în partea estică a cortinei de fier.
Discuțiile au avansat, încercîndu-se identificarea și oferirea de soluții în ceea ce privește împărțirea orelor de studiu, astfel încît programa de studiu să fie cît mai echilibrată, avînd în vedere că este nevoie și de educație fizică și de matematică și de fizică și de alte subiecte, care să acopere, cît mai bine, formarea și dezvoltarea celor opt competențe de bază. Din nou, au fost exprimate diferite opinii, unele dintre ele fiind o surpriză pentru mine (una dintre ele fiind surprinderea unor vestici la auzul ideii includerii în programă a religiei ca materie obligatorie. Unul dintre colegii din grup și-a explicat surpriza spunînd că educația religioasă nu este problema statutului, ci a cultului care dorește acest lucru și că educația religioasă înseamnă altceva decît explicam eu că înseamnă. Zicea doamna, nu contează statul, că ce explic eu se numește, la ei, catehism).
Fiindcă educația, ca și cultura, este un subiect care nu se negociază la nivelul întregii UE, în această materie având doar recomandări și nu regulamente sau directive, nu se puteau propune idei cu valoare de normă în ceea ce privește alocarea numărului de ore pentru una sau alta dintre materiile de studiu sau pentru numărul și tipul materiilor de studiu. Totuși, ca recomandări pur informale, cu adoptare strict voluntară, s-au desprins cîteva idei:
a)educația artistică nu poate fi desprinsă de educația culturală. Curentele din artă (muzică, dans, sculptură, pictură, teatru, literatură) nu pot desprinse de curentele și epocile istorice în care s-au manifestat.
b)educația artistică trebuie realizată de către cadrele didactice împreună cu artiștii. Fiecare dintre aceștia ar trebui să primească o instruire din domeniul celuilalt.
c)pentru reducerea costurilor, educația artistică poate fi realizată acolo unde pot fi oferite exemple practice: în teatre, ateliere, muzee, filarmonici etc. În acest context, și educația culturală trebuie realizată într-o aceeași manieră, prin implicarea directă a resursei culturale în educație.
d)subiecte care privesc cetățenia, educația civică, politică și altele asemenea ar trebui incluse, ca subiecte de studiu, în materiile clasice, astfel încît să poată fi realizată integrarea contextuală istorico-culturală. Unii dintre colegi au subliniat că astfel de competențe nu pot fi învățate, ci educate.
e)educația artistică și culturală facilitează educația civică fiindcă presupune acceptarea diversității. A fost adus ca argument că regimurile social-politice de tip dictatorial nu pot conviețui cu educația artistică sau culturală, deoarece estetica nu poate conviețui cu ideologia. (aici am spus că eu am fost educat în timpul unui regim dictatorial și că se făcea educație artistică/culturală. Răspunsul a stîrnit rîsete: înseamnă că nu știi ce înseamnă dictatura și s-a exemplificat cu Iranul, Coreea de Nord sau Cuba).
Se pare că informările trimise către Ministerul Culturii au fost doar trimise. De altfel, la momentul potrivit, am solicitat ministerului acordarea egidei pentru organizarea unei întîlniri a grupului de lucru în România. Egida n-a fost acordată vreodată.
Discuțiile din ultima vreme, despre curriculum în educația preuniversitară îmi arată că specialiștii din domeniul educației, care au propus variantele pe marginea cărora se discută, sunt desprinși de realitatea socială a educației și de consecințele pe termen foarte lung pe care le au deciziile din educație asupra întregii societății. Interacțiunea directă, pe care am avut-o cu rezultatul educației preuniversitate din ultimii 20-25 de ani, mi-a arătat dezastrul (dacă nu imposibil, atunci foarte dificil de reparat) produs în societate de decizii desprinse de realitate.
S-a spus că educație trebuie să corelată cu nevoile din piața muncii. Corect și adevărat. Dar educația, primară și gimnazială, NU POATE PRODUCE REZULTATE PENTRU PIAȚA MUNCII. Putem discuta despre o astfel de producție începînd, eventual, cu nivelul liceului, dar, și aici, într-un anumit context. Liceul ar trebui să permită fructificarea demersului educațional vocațional. Din păcate, nu o face, iar noile propuneri nu o fac, nici ele. Ciclul gimnazial nu permite o ofertă demonstrativă a căilor vocaționale, ci este o goană instituționalizată pentru note mari, cu un grotesc accent pe matematică și română. Se poate spune că există școli și licee de artă. Există, dar au caracter exotic, așa cum sînt și școlile cu accent pe sport sau pe învățarea într-o limbă străină și nu rezolvă problema învățămîntului vocațional, atunci cînd se întîlnesc cu trecerea de la școală la liceu.
Se spune că este nevoie despre materii imperios necesare unui om în societatea contemporană: drepturile copilului, educație multiculturală etc. Am urmărit discuțiile pe marginea acestui subiect și încă nu mă dumiresc care poate fi finalitatea unor astfel de studii. Drepturile copilului și tînărului SE ACORDĂ. Statul are obligația de a face funcționale sistemele care să permită aplicarea acestor drepturi. Multiculturalismul, ca atare, nu există. Multiculturalismul, la rîndul său, face (sau nu) parte din funcționarea NORMALĂ a unei societăți. Multiculturalism se educă prin eliminarea discriminăriilor etnice, culturale sau religioase din practicile reale ale școlii și societății. Cam care va fi rezultatul învățării multiculturalismului în paralel cu o educație religioasă de tip catehism, care vorbește doar despre ortodoxie, fără amintirea catolicismului, islamului sau budismului? (asta ca să nu intru în balamucul cu etnicismele).
Promovarea unei educații a non-violenței și a înțelegerii se numără, și ea, printre noile posibile subiecte de studiu. Din nou, mă întreb cum se poate face asta, atîta timp cît Școala este o entitate care nu poate lupta cu violența decît prin exludere și anatemă, cu posibilități aproape nule de prevenție. Respect munca organizațiilor care promovează non-violența, lupta împotriva hărțuirii (pompos importată ca bullying), totuși acestea ar trebui să înțeleagă cei care trebuie educați sînt părinții și educatorii. Un copil care știe că are xyz drepturi va fi un adult "defect" atîta timp cît societatea (statul, prin excelență) nu are instrumente și capacități reale de protejare și acordare a acestor drepturi.
Nu o să reiau sau reformulez idei vehiculate, deja în diferite media. În schimb, mă întreb, deloc retoric, de ce Cultura lipsește în această discuție?! O educație fără cultură și lipsită de legătură cu deținătorii și creatorii de cultură va conduce nu doar la lipsă de reacție atunci cînd dispare un monument, un muzeu, un teatru sau o bibliotecă, ci la o întrebare socială foarte firească: CE ROST AU MUZEELE, BIBLIOTECILE, TEATRELE?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu