Pălărie cu moț și urechi

Cît lucrase, purtase bască la serviciu și șapcă pe stradă. Acu' nu purta decît șapcă fin'că nu mai avea serviciu, dar șapca era tot model ca a lui Maoțedun. Pe exterior, șapca era ca a lui Maoțedun, pe interior avea urechi. Cînd era frig scotea urechile din șapcă și le punea peste urechile lui, ca să nu-i degere. De cînd intrase pe leafă, își cumpărase o șapcă șoricie și, de atunci, nu purtase altceva. La un moment dat, un cunoscut, cu care își permite intimități, îl întrebase cu ce își curăță șapca, de arăta ca nouă după 15 ani de purtare. Norocul lui că avea, în sacoșă, patru șepci noi, să aibă de schimb, că se anunța criză de șepci ca a lui Maoțedun. I-a arătat omului că schimba șepcile și că nu le spală cu vreun detergent vrăjit. Șapca lui se asorta la orice. S-a asortat și la costumul de ginere, se asorta și la costumul de baie, se asorta și cu salopeta, ba chiar și cu pufoaica se asorta. În plus, era bună fiindcă avea cozoroc și nu îi intra soarele în ochi. De aia o purta și la băi, că putea să stea la soare cu ochii deschiși, fără să se încrunte în lumina soarelui. Vara, era mai greu, fiin'că i se încinta capul. Încercase să poarte șapcă de paie, dar nu se împăcase cu ea. De bine, era bine, că îi intra reveneală printre paie, dar nu cadra cu un om serios, așa cum era el. Orice i-ar fi spus muierea, tot nu-l putea convinge să poarte șapcă de paie. După el, șapca de paie era pentru ăia, fără căpătîi. Un om ca lumea poartă șapcă de stofă, nu de paie. Se supărase muierea pe el, că ea îi luase șapca de paie, dar i-a trecut. După ce a văzut că nici guguștiucii nu au apucat să facă multe ouă în ea, s-a convins că n-ar fi fost o șapcă bună pentru el și i-a trecut, de tot, supărarea.

Cu capul gol era mai rău dacă ar fi fost dezbrăcat. Cînd se ducea la băi, nu avea nici-o problemă să umble în chiloți, dar fără șapcă îi venea să se ascundă. O dată, i s-a întîmplat să plece de acasă fără șapcă și nu l-a lăsat muierea să se întoarcă, Poartă ghionion, Iftode! Hai așa, că n-o să mori! Cînd a ajuns la o vitrină s-a uitat lung și nu s-a dumirit Ce are boul ăla de se uită la mine? pînă nu l-a tras muierea de mînă Hai, că întîrziem! Nu te văzuși acasă? Hai, că nu să mai uită nimeni după tine!

Ar fi purtat pălărie, dar nu făcea nimeni pălării cum i-ar fi plăcut lui, nu găsise nici ceaprăzari la care să comande. Căciulă nu putea să poarte. I se părea că zboară molii pe lîngă capul lui și îi venea, într-una să pleznească din palme, ca să le omoare. Bască, purta, dar numai la serviciu. Basca de la serviciu nu o schimbase nici-o dată de cînd o pusese prima dată în cap. Avusese o bască solidă, cum nu se mai face acum, bleumarin și cu moț în vîrf. De moțul băștii era cel mai mîndru, findcă era singurul moț care nu se tuflise, de la toate băștile din secție, ba chiar din toată fabrica. Nu-i făcuse nimic ca să stea așa, dar îi plăcea să aibă o bască cu moțul tare. Nu se pleoștea nici pe ploaie, nici după ce ningea, nu s-a pleoștit nici cînd i-a zburat-o vîntul și o călcase un electrocar care căra niște strungari pînă la cantină.

Ar fi purtat pălărie fiindcă era sigur că ar arăta mai serios și mai domn decît arăta cu șapcă. La o adică, șopocăia cugetul, pălăria face diferența între domni și tovarăși. Cît fusese în comuniscm era normal, după aia, vreo 10 era cum era, dar în ziua de azi parcă nu se mai potrivea șapca. Cugetul se îmbățoșă, își umfllă obrajii și începu să pufnească, înfundat, ca un curca. Pălăria pentru domnii serioși, din ziua de azi, care au făcut ceva în viața lor, ar trebui să fie bîzoiană, ca moțul de la bască și să țină de cald ca urechile de la șapcă. Asta era!! Iftode se scutură de bucurie, avu un tremur ca atunci cînd te piși după ce nu te-ai pișat de mult și se văzu, domn serios, purtînd o pălărie cu moț și cu urechi.