Ședința poate fi abordată extrem de oficial, respectând o procedură operațională predefinită, sau poate fi o întîlnire care se desfășoară cu o anumită structură.
Ședințomania nu este un mod de lucru, ci o foarte bună modalitate de a-ți epuiza subordonații și de a masca (de cele mai multe ori, prost) faptul că ți-ai epuizat capacitatea de decizie, neîncrederea în propriile capacități și puteri.
Din experiență directă, fără a apela la citate din literatură, am învățat următoarele:
-ședința este extraordinar de utilă înaintea unei crize. Unele crize sînt crize de forța majoră, iar în aceste cazuri nu ai cum face ședințe anticipatorii. Pe de altă parte, alte crize pot fi anticipate cu suficient de mult timp înainte (cine anticipează criza?! TU! Tu ești liderul, tu ești managerul! De aia ești pus în fruntea celorlalți! Dar, despre acest subiect, cu alt prilej). Odată ce manifestarea crizei tinde către probabilitate de peste 7 din 10, atunci adună oamenii. Spunele ce crezi și ce argumente ai referitoare la criză. Cere-le părerea. Solicită opțiuni de acțiune. Folosește scheme pentru a clarifica situația. Nu lăsa discuția să devieze. Dacă știi că-ți place să discuți filozofie, asigură-te că, între subordonații cu care discuți, se află cineva capabil să vă (re)pună, pe toți, înapoi pe șine. În toții anii de conducere, ședințele preparatorii au făcut din crize extrem de grave evenimente ușor de gestionat și, de cîteva ori, oportunități importante.
-ședința este foarte bună să confirmi sau reconfirmi sferele de putere și influență din subordinea ta. Dacă nu reușești să sesizezi astfel de fenomene culturale sau dacă (mai rău) le ignori, doar norocul pur face ca tu să fii la conducere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu